După decembrie 1937 aproape fiecare regim politic autoritar, cu ambiții dictatoriale sau totalitare (guvernarea antisemită Goga-Cuza, dictaturile regală, legionară, antonesciană și sistemul comunist) au avut propriul vocabular politic violent oscilând de la ura de rasă la ura de clasă. Acest lexic agresiv a fost mai mult sau mai puțin codificat fie prin lucrări propagandistice cu gir oficial, fie în plan mediatic sub diverse formule, inclusiv editoriale. Inamicii acestor regimuri au fost de multe ori comuni: libertatea, spiritul liberal și democratic, gândirea rațională, pluralismul cultural-ideologic…
citește în continuareRecitindu-l pe Corneliu Coposu (I)
Pe 30 decembrie 2014, am primit un dar din partea doamnelor Flavia Bălescu și Rodica Coposu: cartea lui Corneliu Coposu, File dintr-un jurnal interzis[1]. Am scris pe pagina de titlu, ca să nu uit niciodată. Vizitele la ”surorile Coposu” erau sărbători ale spiritului, iar în perioada ”celor douăsprezece zile și nopți” ale sărbătorilor Crăciunului i-am luat cu mine pe copiii mei mai mici, Andrei și Sonia. Doream ca și ei să se bucure direct de prezența doamnelor, să învețe să asculte și altceva, adică…
citește în continuareÎnceputul cenzurii, arderea cărților. Bibliocidul postbelic
Am scris de câteva ori despre procesul de epurare al publicațiilor, cel mai recent material fiind publicat în Panorama comunismului în România, Polirom, Iași, 2020. Primele activități de cenzurare a publicațiilor au început chiar înainte de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. La doar câteva luni de la 23 august 1944, „Secţiunea Politică” a Comisiei Aliate de Control instaura cenzura preventivă pentru presa românească, în vederea acordării vizelor „pozitive” sau „negative”. Din păcate, această perioadă este mai greu de reconstituit, din cauza lipsei documentelor…
citește în continuareDesprinderea României din alianţa cu cel de-al III-lea Reich. Sfârşitul „camaraderiei de arme româno-germane” (VI)
Contramăsurile germane erau însă tardive şi nerealiste. Datorită întârzierii, pregătirii insuficiente, dar mai ales a subevaluării grave a potenţialului părţii române şi a lipsei trupelor germane cu experienţă de luptă, operaţiunile ce vizau ocuparea Capitalei şi înăbuşirea puciului erau condamnate de la bun început la un eşec sigur. Într-adevăr, încă din primele ore ale atacului gruparea condusă de generalul Alfred Gerstenberg s-a confruntat cu rezistenţă îndârjită a trupelor române – bine pregătite şi înzestrate cu armament, inclusiv cu tancuri germane recent livrate de Reich…
citește în continuareDesprinderea României din alianţa cu cel de-al III-lea Reich. Sfârşitul „camaraderiei de arme româno-germane” (V)
Evenimentele petrecute la Bucureşti au luat total prin surprindere atât pe Adolf Hitler, OKW şi Auswärtiges Amt, cât şi autorităţile germane aflate în România. În jurul orei 16, locotenent-colonelul Hans-Joachim Röstel i-a comunicat telefonic generalului de cavalerie Erik Hansen că „în oraş circulă zvonuri despre arestarea lui Antonescu”. Informat şi rugat să verifice autenticitatea informaţiei, consilierul de legaţie Gerhard Stelzer a comunicat la scurt timp că „nu există nici un sâmbure de adevăr în acest zvon”, întrucât el discutase cu colonelul Radu Davidescu, şeful…
citește în continuareDesprinderea României din alianţa cu cel de-al III-lea Reich. Sfârşitul „camaraderiei de arme româno-germane” (IV)
Acesta era contextul politic şi militar în care pe teatrul de operaţiuni din România a debutat la 20 august 1944 ofensiva Armatei Roşii („Operaţiunea Iaşi-Chişinău”). Deşi pregătirile efectuate de unităţile sovietice grupate în cadrul Fronturilor 1 şi 2 Ucrainiene, comandate de generalii de armată Rodion I. Malinovski, respectiv Fiodor I. Tolbuhin, nu au rămas necunoscute comandamentelor române şi germane, totuşi sovieticii au reuşit să-şi mascheze atât de bine intenţiile operative încât conducerea Grupului de Armate „Ucraina de Sud” şi OKH nu au fost în…
citește în continuareDesprinderea României din alianţa cu cel de-al III-lea Reich. Sfârşitul „camaraderiei de arme româno-germane” (III)
După mai multe ezitări, mareşalul Ion Antonescu a acceptat, în cele din urmă, invitaţia şi, însoţit de vicepreşedintele Consiliului de Miniştri Mihai Antonescu, respectiv de şeful Marelui Stat Major, generalul Ilie Şteflea, s-a deplasat la 5 august 1944 la Rastenburg pentru o ultimă rundă de convorbiri cu Adolf Hitler, ce ar fi avut menirea de a clarifica stadiul relaţiilor dintre Bucureşti şi Berlin. În ce priveşte problemele ce au fost discutate în cadrul acestei reuniuni, atât sursele germane, respectiv stenograma oficială a întrevederii redactată…
citește în continuareDesprinderea României din alianţa cu cel de-al III-lea Reich. Sfârşitul „camaraderiei de arme româno-germane” (II)
Ajuns în Cartierul General de la Rastenburg, colonelul Ivo Thilo von Trotha a avut mai multe convorbiri cu şeful OKW, feldmareşalul Wilhelm Keitel, respectiv cu şeful de Stat Major al OKH, general-colonelul Heinz Guderian, precum şi cu generalii Alfred Jodl şi Walter Wenck. Potrivit raportului întocmit la întoarcerea sa în Slănic Moldova, în cadrul discuţiei cu generalul Guderian, von Trotha a atras atenţia că, în cazul transferării a noi unităţi de pe frontul din România, posibilitatea de a respinge un atac sovietic masiv se…
citește în continuareO mărturie. Despre “Eli Laizar”
Pe 23 august, de Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și nazismului, publicăm o înregistrare cu Harry Maiorovici făcută în studiourile de la Radio Cluj în aprilie 1991. Harry Maiorovici a fost un cunoscut compozitor de muzică de film. S-a născut la 6 septembrie 1918 în Sighetu Marmației într-o familie modestă de evrei. În 1938 a plecat pe jos la Viena să studieze muzica. A absolvit Kinder Konservatorium (Viena, 1938). A debutat în cinema în 1937, compunând partitura muzicală pentru Emigranții de Michael…
citește în continuareDesprinderea României din alianţa cu cel de-al III-lea Reich. Sfârşitul „camaraderiei de arme româno-germane” (I)
După criza gravă creată pe flancul sudic al Frontului de Est în urma ofensivei Armatei Roşii din martie 1944, situaţia militară de pe teatrul de operaţiuni din România s-a consolidat treptat în perioada următoare, ca urmare a eforturilor considerabile depuse începând cu luna aprilie 1944 de Oberkommando der Wehrmacht-Înaltul Comandament al Wehrmachtului (OKW), Oberkommando des Heeres-Înaltul Comandament al Armatei de Uscat germane (OKH) şi comandamentul Grupului de Armate „Ucraina de Sud” în vederea stabilizării şi apărării liniei frontului în faţa atacurilor întreprinse de armatele…
citește în continuare