Evenimentele petrecute la Bucureşti au luat total prin surprindere atât pe Adolf Hitler, OKW şi Auswärtiges Amt, cât şi autorităţile germane aflate în România. În jurul orei 16, locotenent-colonelul Hans-Joachim Röstel i-a comunicat telefonic generalului de cavalerie Erik Hansen că „în oraş circulă zvonuri despre arestarea lui Antonescu”. Informat şi rugat să verifice autenticitatea informaţiei, consilierul de legaţie Gerhard Stelzer a comunicat la scurt timp că „nu există nici un sâmbure de adevăr în acest zvon”, întrucât el discutase cu colonelul Radu Davidescu, şeful cabinetului militar al mareşalului, care îi explicase râzând că Ion Antonescu se dusese la Palat din proprie voinţă şi că era aşteptat să se întoarcă. Totuşi, la ora 17, generalul Hansen a fost convocat urgent în clădirea Legaţiei germane, unde l-a găsit – în afară de consilierul de legaţie Stelzer – pe Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informaţii român, care i-a comunicat suspiciunea sa referitoare la arestarea mareşalului Ion Antonescu „de către gărzile regale”. Hansen a alertat imediat serviciile germane din Bucureşti şi din împrejurimi, luând legătura, în acelaşi timp, cu ministrul plenipotenţiar german Manfred von Killinger, aflat în acel moment la reşedinţa sa de lângă lacul Snagov, acesta sosind la Legaţie în jurul orei 19. Informat de cei prezenţi cu privire la cele întâmplate, ministrul plenipotenţiar german a solicitat imediat o audienţă la regele Mihai pentru a-i cere explicaţii în legătură cu situaţia creată, audienţă ce a avut loc în jurul orei 20.30. Regele Mihai l-a informat pe ministrul plenipotenţiar Manfred von Killinger că mareşalul Ion Antonescu şi ministrul de Externe Mihai Antonescu fuseseră destituiţi şi arestaţi, comunicându-i, totodată, intenţia României de a ieşi din război şi de a încheia armistiţiul cu Naţiunile Unite. În dorinţa de a evita confruntările cu Wehrmacht-ul, regele a oferit celui de-al treilea Reich posibilitatea retragerii imediate a trupelor germane din România, sub rezerva ca ele să nu deschidă ostilităţile împotriva Armatei române, menţionând că această ofertă fusese acceptată inclusiv de Kremlin. Killinger, care a primit cu scepticism comunicarea regelui, i-a făcut acestuia reproşuri violente şi a declarat că Germania nu poate accepta o schimbare a politicii externe a României. Regele a replicat că trupele germane nu mai apărau ţara şi, în consecinţă, era nevoit să ia legătura cu inamicul pentru a diminua astfel catastrofa devenită inevitabilă. La scurt timp după difuzarea proclamaţiei regale, noul ministru de Externe român Grigore Niculescu-Buzeşti, l-a primit în audienţă pe consilierul de legaţie Gerhard Stelzer, căruia i-a comunicat, oficial, ruperea relaţiilor diplomatice dintre România şi Germania. Totodată, ministrul de Externe a repetat oferta guvernului român referitoare la posibilitatea retragerii trupelor germane şi s-a plâns de unele incidente provocate de trupele germane în Capitală, mai ales în zona Băneasa.
Între timp, în clădirea Legaţiei germane din Bucureşti s-au adunat principalii reprezentanţii ai Reich-ului din România: generalul de cavalerie Erik Hansen, general-locotenentul Alfred Gerstenberg, amiralul Werner Tillessen şi general-maiorul Karl Spalcke. După întoarcerea consilierului de legaţie Gerhard Stelzer de la Palatul regal, ministrul plenipotenţiar Manfred von Killinger şi generalul Gerstenberg au luat legătura, prin intermediul unui fir special al Wehrmacht-ului, cu Berlinul, transmiţând informaţiile referitoare la răsturnarea regimului antonescian şefului de Stat Major al Luftwaffe – generalul de aviaţie Werner Kreipe. În curând, în cadrul reprezentanţilor Reich-ului aflaţi în sediul Legaţiei s-au conturat două curente în ce priveşte percepţia asupra evenimentelor petrecute la Bucureşti, modalitatea de reacţie germană, respectiv oferta înaintată de guvernul român. General-locotenentul Alfred Gerstenberg, a subestimat în mod grav importanţa şi consecinţele evenimentelor, considerând că lovitura de stat fusese realizată de o clică redusă ca număr, în frunte cu regele, fără a avea susţinerea populaţiei şi a armatei, propunând, totodată, înăbuşirea puciului şi capturarea autorilor acestuia. În acest sens el a propus executarea unui atac aerian asupra capitalei şi trimiterea Diviziei a 5-a Artilerie Antiaerienă cantonată la Ploieşti în vederea ocupării Bucureştiului. De cealaltă parte s-au situat generalul Erik Hansen, amiralul Werner Tillessen, generalul Karl Spalcke şi membrii corpului diplomatic, care considerau că lovitura de stat era susţinută de opinia publică şi armată, apreciind că se impunea acceptarea condiţiilor oferite de partea română. Adolf Hitler, informat de evenimentele petrecute în capitala României prin intermediul proclamaţiei regale şi a comunicării generalului Kreipe, a optat în favoarea soluţiei propuse de Gerstenberg, ordonând în noaptea de 23/24 august 1944 înăbuşirea puciului, ocuparea Capitalei şi constituirea unui guvern condus de un general filogerman în cazul în care mareşalul Ion Antonescu nu mai era disponibil. De asemenea, Hitler a subordonat toate autorităţile, eşaloanele de comandă şi trupele germane – Wehrmacht şi SS – aflate pe teritoriul României, comandamentului Grupului de Armate „Ucraina de Sud”.
La scurt timp după ce Hitler şi OKW– eronat informaţi cu privire la situaţia din Bucureşti de către general-locotenentul Alfred Gerstenberg – au emis ordinul de înăbuşire a puciului şi au precizat detaliile intervenţiei armate, în jurul orei 2 noaptea generalii Erik Hansen şi Alfred Gerstenberg însoţiţi de consilierul de legaţie Gerhard Stelzer s-au îndreptat spre Palat pentru a discuta cu primul-ministru, generalul Constantin Sănătescu, şi ministrul de Externe Grigore Niculescu-Buzeşti posibilităţile de retragere ale trupelor germane de pe teritoriul României. După o primire „rece, dar corectă”, primul-ministru le-a adus la cunoştinţă că România este nevoită să ceară armistiţiu şi a repetat oferta de liberă trecere pentru trupele germane, în cazul în care acestea se abţineau de la orice fel de acte ostile. În urma consultării telefonice cu Legaţia, Hansen şi Gerstenberg s-au declarat de acord să transmită oferta guvernului român forurilor superioare. Întrucât ministrul de Externe Grigore Niculescu-Buzeşti s-a plâns din nou că trupele germane deschiseseră focul în zona Băneasa, generalul Gerstenberg s-a arătat dispus – cu permisiunea autorităţilor române – să se deplaseze acolo pentru a obţine încetarea ostilităţilor. Ajuns însă în tabăra germană, Gerstenberg şi-a încălcat cuvântul de onoare, arestându-l pe colonelul român care îl însoţea şi a dispus efectuarea ultimelor pregătiri în vederea executării operaţiunii de ocupare a Capitalei, ce urma să înceapă la ora 7.30. Reîntors, între timp, în clădirea Legaţiei, generalul Erik Hansen a trimis în jurul orei 3.00 o radiogramă şefului de Stat-Major al OKW, general-colonelul Alfred Jodl, în care a prezentat situaţia reală din Bucureşti şi a pledat insistent împotriva acţiunii proiectate, pe care, ţinând seama de raportul de forţe existent, o considera lipsită de perspectivă. Acelaşi punct de vedere a fost reiterat stăruitor de Hansen şi în cadrul convorbirilor telefonice avute ulterior cu general-colonelul Jodl (în jurul orei 3.30), respectiv comandamentul Grupului de Armate „Ucraina de Sud” (în jurul orei 4.05).
Aşa cum era de aşteptat, eforturile depuse de Erik Hansen în vederea acceptării de către Berlin a ofertei guvernului român au rămas fără rezultat. Potrivit mărturiei sale, general-colonelul Jodl „a primit în tăcere explicaţiile mele, numai la sfârşit a afirmat că «Voi raporta în mod corespunzător Führerului»”. Hitler şi-a menţinut însă decizia cu privire la ocuparea Capitalei şi înăbuşirea puciului, ea fiind reconfirmată telefonic Grupului de Armate „Ucraina de Sud” în dimineaţa zilei de 24 august 1944 (ora 5.00) de către feldmareşalul Wilhelm Keitel. La scurt timp după această comunicare (ora 5.10), ordinul de declanşare al contraloviturii germane a fost transmis general-locotenentului Alfred Gerstenberg, aflat la marginea Capitalei, care continua să fie optimist în ceea ce priveşte şansele de reuşită ale acţiunii. Convins că „în ceea ce priveşte noul guvern român este vorba doar de o clică restrânsă care «are pantalonii plini de frică» şi că în împrejurimile oraşului Bucureşti se află doar o perdea foarte subţire de trupe române”, el a dispus la ora 7.30 începerea atacului.
