Poate că în curând nu vor mai fi cuvinte ca să vorbim și să scriem despre acest război, așa încât iată rostirile care prind viață acum, la răsărit și la apus totodată: nimeni nu știe dacă mai există lucrări ale zeilor, dacă mai poate cineva înălța ori prăbuși destine când ceea ce se zărește și se miroase este doar pustiirea. Hecuba, Casandra, Andromaca, troiene fugărite din Ucraina, părul vostru e înnegrit de la amurg ori mieriu de la explozii, nu mai aveți torțe de…
citește în continuare
Putin. Am observat că foarte mulți (chiar dacă nu toți) dintre politicienii occidentali și din jurnaliști nu îl mai numesc pe președintele rus cu numele întreg. Nu mai auzim neapărat referințe la Vladimir Putin, președintele rus, președintele Putin, ci mult mai laconic : doar la PUTIN. Nu este vorba despre vreo chestiune de impolitețe, ci de cu totul altceva (cred). Scurtimea numelui președintelui rus, rostită laconic, aduce limpede aminte de numele lui Stalin și chiar de acela al lui Hitler. Desigur, legătura ombilicală (inclusiv sonor)…
citește în continuare
În timp de război este esențial rolul scriitorului ca actant civic. Nu cred că scriitorul trebuie să își vadă de ale lui (scris-citit) în vreme de război, întrucât ar fi amoral așa ceva. Scriitorul trebuie să se implice uman și etic. Trebuie să făptuiască, nu doar să vorbească ori să scrie literatură. Literatura va fi să fie mai încolo, după ce se încheie războiul. X Sentimentul cel mai acut al celor care asistă la războiul din Ucraina este neputința. Nici voluntariatul (în varii locuri…
citește în continuare
România liberă descrie filmul dimineţii de 13 iunie, punctînd momentele-cheie: evacuarea brutală a Pieţei Universităţii – lovirea greviştilor foamei cu bocanci şi bastoane, percheziţionarea Institutul de Arhitectură, blocarea zonei cu scutieri, percheziţionarea studenţilor pentru a fi verificaţi dacă au manifeste (!), arestarea a sute de persoane şi încărcarea lor în dube spre a fi transportate în lagărul de la Măgurele. Este remarcat momentul în care detaşamente muncitoreşti sînt aduse pentru a sprijini forţele de ordine. Spre prînz începe un fel de „intifadă”: avansări şi…
citește în continuare
Cum România liberă nu va fi tipărită din 14 iunie pînă în 19 iunie, din pricina boicotării ei de către tipografi şi din cauza venirii minerilor care asediază redacţia, articolele despre mineriadă vor apărea de-abia din 19 iunie. Editorialul din prima zi de reapariţie se intitulează „De la epoca de aur la epoca de piatră. O gravă criză morală” şi el pare să fie scris de mai mulţi gazetari (fiind nesemnat). Figura minerilor este radiografiată tardiv şi cu oarecare inhibiţie, dat fiind că România…
citește în continuare
Duminică, 22 aprilie 1990, are loc mitingul electoral al PNŢCD, unde se scandează cîteva din lozincile care vor face carieră în Piaţa Universităţii: „Iliescu nu dezbina ţara”, „Proclamaţia de la Timişoara, lege pentru toată ţara”, „Apel din Timişoara, trezeşte, Doamne, ţara”, „16-22, cine-a tras în noi”, „Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, „Treziţi-vă români, aveţi din nou stăpîni”, „Iliescu pentru noi este Ceauşescu II”, „Ceauşescu nu fi trist, Iliescu-i comunist”, „Iliescu nu uita, te votăm la Moscova”, „Adevărata emanaţie a Revoluţiei – Proclamaţia…
citește în continuare
Mereu ajungem să optăm, în politica românească, între două lucruri proaste. Partidele actuale (variate) și liderii lor sunt fie opțiuni execrabile, fie opțiuni dezagreabile și decepționante. Mereu ne drămuim conștiința de votanți, ezitând, negociind care ar putea fi soluția de compromis mai puțin amară ori acră. Rar au existat, în post‑comunismul românesc, lideri integri: Corneliu Coposu a fost unul dintre aceștia (acum 25 de ani), nu știu să fi fost altul (în afara lui). În mod statornic ajungem să căutăm scări de incendiu, portițe…
citește în continuare
