Pe 23 august, de Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și nazismului, publicăm o înregistrare cu Harry Maiorovici făcută în studiourile de la Radio Cluj în aprilie 1991. Harry Maiorovici a fost un cunoscut compozitor de muzică de film. S-a născut la 6 septembrie 1918 în Sighetu Marmației într-o familie modestă de evrei. În 1938 a plecat pe jos la Viena să studieze muzica. A absolvit Kinder Konservatorium (Viena, 1938). A debutat în cinema în 1937, compunând partitura muzicală pentru Emigranții de Michael Patron. În 1938 a venit în Cluj și s-a înscris la Conservator. În anii Holocaustului a fost dus la muncă forțată și apoi în lagărul de la Meidling de unde, în anul 1945, s-a întors la Cluj. A scris muzica la peste 100 de filme de scurt și lungmetraj, cum ar fi: Moartea căprioarei (1969), Aventuri la Marea Neagră (1971), Ultimele zile ale verii (1976), Falansterul (1979). A decedat la 22 august 2000 în Cluj-Napoca.
(sursa info: https://ro.wikipedia.org/wiki/Harry_Maiorovici).
“Dragii mei, vorbește H. Maiorovici sau Harry Maiorovici Moroșanu. Am fost și am rămas prietenul celui care a fost doctorul Ilie Lazăr, ce ar însemna în limba sfântă Eli Alazar, Dumnezeu să te păzească. Iar pentru binele pe care l-a făcut concetățenilor mei, indiferent de limbă și crez, soarta l-a răsplătit cu suferință. Precum și pe minunata sa familie…
Eu îl consider ca făcând parte din Poporul Ales. Suferința înnobilează. Și acum, [cel] care a fost doctor Ilie Lazăr, va interpreta două doine din folclorul vechi, cu vocea lui fermecătoare, de bas, Doina Moțului și [Doina] lui Avram Iancu], acompaniat de Orchestra Sandu Marcu.(Înregistrarea a fost făcută la Cluj, în 1966)
Elie Wiesel, de asemenea moroșan, Premiul Nobel pentru pace, în cartea sa Porțile Pădurii, înnobilează țăranul moroșan care a înnobilat o lume prin faptele sale cu un sacrificiu suprem, salvând concetățeni evrei de la moarte.
Chiar dacă nu s-au cunoscut paradoxul este că s-au intuit. Eu, când am fost copil, mi-a rămas una din cele mai frumoase întâmplări din viața mea de mic copil, o viață tristă, dar așa de frumoasă. Când era pregătit, cam în 1931, un pogrom organizat de cuziști și goghiști împreună cu Vaida-Voevod, cam cum țin minte, lucruri care-u fost verificate ulterior împreună cu Ilie Lazăr, atuncea Ilie Lazăr a fost anunțat – el fiind deputat al Sighetului – să vină în ajutorul acelor oropsiți. A venit și-a luat pe toți țăranii, țăranii fiind toți [membri] de partid, făcând parte din Partidul Țărănist, umblau toată piața, că atunci nu era [ininteligibil], care mergeaaaa luuung, cam se vedea drumul spre Vasov în partea cealaltă. Și țin minte și-acuma că din balconul acela… – acuma putem spune „balconul istoriei” al Sighetului, al hotelului Sighetului – striga la țărani în jos: Băă fraților! Cine sunt frații noștri!? Jidaaaani! Strigau. Îi lăsăm pe mâna proștilor. Nu-i lăsăm!!! Și așa a fost anulat acest pogrom pregătit. Și pentru aceasta Ilie Lazăr a primit nume evreiesc, Eli Laizar, care a fost înscris. După părerea mea îl merita. Și asta m-a dus cu mine în toată copilăria. Și-n lagăr când am fost deportat, toate aceste lucruri au rămas… de un om de mare omenie.
Și ce s-a întâmplat!? Rabinul din Sighet, Teitelbaum [1], era un om scund, un om înțelept, voia… cerea să-i facă o vizită, să fie primit în audiență de Ilie Lazăr, să-i mulțumească pentru acest gest profund uman. Da’ Ilie Lazăr a spus: Nu, la un asemenea om de cult vin eu la el. Și Ilie Lazăr, un om de o înălțime cam două… nu știu câți metri, dar el rămâne o înălțime de mii de metri față de ceilalți oameni… Și am fost prezent la această întâlnire. Și a venit acolo… Și rabinul mic, scund cum era, s-a sculat, bătrân și i-a venit în întâmpinare și i-a întins amândouă mâinile. Și această mare personalitate, de această fantastică înălțime [ininteligibil], i-a prins el mâinile lui mici [ininteligibil] tot cu amândouă mâinile și s-a scoborât în genunchi și i-a sărutat mâinile. Și rabinul i-a pus mâna pe capul lui și i-a spus “un bracha”, adică o rugăciune. Nu mai țineam minte cam ce și cum, dar am înțeles că i-a spus ceva de bine, dacă merita. Așa s-a întâmplat.
Și Dumnezeu întotdeauna face… ca câteodată și binele să fie răsplătit. Și-atuncea, după mulți ani de suferință, eu am fost dus în lagăr și el, săracu’, tot în lagăr a fost dus, și m-am întors din lagăr, și el s-a întors. Dumnezeu l-a ajutat. Și într-o zi ne-am întâlnit în birou la Drăncuș. Drăncuș… adică Dăncuș, pardon! La Dăncuș [2]. Era directorul Muzeului Etnografic. El tot moroșan. Și noi eram prieteni, mai treceam prin muzeu, beam o țuică și-o cafea, și mai povesteam din poveștile vechi ale țăranului din Maramu’. Și mă cheamă să vin pe la el că va fi ceva deosebit. Și [ininteligibil] și-acolo este Ilie Lazăr. Deci, Eli Laizar! Era slăbit… L-am sărutat cu mare bucurie. El nu mai știa ce știu eu și ce mi-a rămas în suflet. Dar el, cum era și glumeț, îmi spunea mie: Vezi că Iuliu Maniu a murit pe picioarele mele… în Sighet. Și mi-a spus Maniu: „Vezi, ai avut dreptate că mi-ai spus să reparăm temnița din Sighet. Acum avem unde să stăm!”
Și eu l-am luat pe Ilie Lazăr la mine acasă și minunata mea soția l-a primit ca pe mine. Ea știa toate poveștile. Și nuuu se cunosc. Cred că unde am umblat în lume tot i-am povestit că asemenea oameni… rar. Și a fost foarte bine primit de soția mea. Și a început să cânte: Hai, da ta tu ta tu! Și eu l-am acompaniat la pian. Cred că undeva am această înregistrare. Și dup-aceea m-a luat la el acasă. Și știam că are o fiică. Ea era la Turda profesoară. Și soția lui… Avea un pat suprapus, ca la cazarmă, undeva… Avea în Mănăștur… în ăsta, în… vis-a-vis de unde este intrarea la Tăietura Turcului, era într-un bloc. Și-am ajuns… Și nu i-am zis nimica. Am fost foarte trist.. că-i posibil ca un asemenea, om să aibă o asemenea soartă? Și-atuncea am hotărât să fac ceva. Și m-am dus la doctorul Moses Rosen [3], rabinul șef al… și i-am povestit tot ce v-am povestit acum. Și Moses Rosen… – asta era în… într-o zi de Hanukah, în decembrie… cam în (se gândește n.red.) 1972 și el mi-a răspuns că unu’ Baltă, Moise Baltă i-a povestit că ce-a făcut el în lagărul de la Târgu Jiu când a văzut câtă neomenie există față de evreii din acest lagăr în mod special, că ei totdeauna cad vinovați, orice se întâmplă. Poate când n-or să mai fie evrei, v-om cădea noi, ardelenii, vinovați. Nu contează. C-așa-s oamenii făcuți, să se mănânce între ei. Din păcate. Dar nu toți oamenii… sunt și oameni de bine. Și-atuncea Rosen a spus că-i foarte frumos ce i-am povestit și el o ia de bine și v-a încerca. Dar a plecat și din nou în mai m-am revăzut cu el și din nou am revenit cu această situație. Și am spus: Faceți ceva, că omul suferă! N-au ce mânca! Și el a… primise între timp, cu ajutorul lui Geamănu[4], care era ceva mare secretar la Consiliul nu știu ce… (Consiliul de Stat, n. red.) cum se numește, era Ceaușescu președinte, i-a primit de la Geamănu 400 de lei un fel de ajutor social. Iar doctorul Moses Rosen… am reușit să obțin de la el 500 de lei! Mai mult decât țara i-a dat unui asemenea mare om. Acuma s-auzim cântece!
…..
Și acum un mic modest Recviem compus de mine prietenului, celui care a fost Ilie Lazăr, interpretat la orgă și instrumente electronice.
…..
Și acum dedic ceea ce urmează munților noștri ai Maramureșului: Munții noștri aur poartă / Și noi cerșim din poartă-n poartă.
…..
Dedic aceste modeste compoziții interpretate de mine minunatei familii a lui Ilie Lazăr: Lia Lazăr – fiica, Ion Gherasim – ginerele, Ionuț-Andrei Gherasim – nepot. Prin aceasta, H. Maiorovici aduce un pios omagiu neuitatului Ilie Lazăr.”
NOTE
[1] Yoel Teitelbaum, cunoscut și ca Reb Yoiliș Teitelbaum, Rabinul din Satmar, n. 13 ianuarie 1887 în Sighetu Marmației – d. 19 august 1979, New York, SUA. Rabin hasid, fondatorul și primul mare rabin al dinastiei hasidice Satmar. Figură importantă a iudaismului ultraortodox și a renașterii postbelice a curentului hasidic, a promovat o concepție strictă, foarte conservatoare și izolaționistă. A fost un adversar îndârjit al sionismului, pe care l-a descris ca fiind eretic, considerând că înființarea unui stat evreiesc de către oameni contravine preceptului religios conform căruia Dumnezeu își adună poporul în Țara Sfântă. Conform lui Teitelbaum, înființarea statului Israel îngreunează venirea lui Mesia. https://ro.wikipedia.org/wiki/Joel_Teitelbaum (accesat la 5.08.2022).
[2] Mihai Dăncuș (1942-2020), istoric, profesor, etnograf, etnolog, director al Muzeului Satului Maramureșean din Sighetu Marmației, aproape 35 de ani. https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_D%C4%83ncu%C8%99 (accesat la 18.1.2021).
[3] Moses Rosen (n. 23 iulie 1912, Moinești, jud. Bacău – d. 6 mai 1994, București). Șef-rabin al Cultului Mozaic din România (1948-1994) și președinte al Federației Comunităților Evreiești din România (1964-1994). În 1957 a fost ales deputat în Marea Adunare Națională și în 1992 a devenit membru de onoare al Academiei Române. Activitatea sa a marcat viața comunitară a evreilor din România în timpul regimului comunist și după 1989. https://ro.wikipedia.org/wiki/Moses_Rosen (accesat la 5.08.2022)
[4] Grigore Geamănu (n. 1903 – d. 1985). Jurist, membru al Partidului Comunist din 1945. Deputat în Marea Adunare Națională 1946-1969. Subsecretar de stat la Ministerul de Interne (1947-1948), decan al Facultății de Științe Juridice și Administrative din București, ambasador în Elveția (1959-1962), membru al Consiliului de Stat (1961-1967), ambasador în Turcia (1968-1971), membru al Curții de Arbitraj de la Haga (1965-1971). https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Geam%C4%83nu (accesat la 5.08.2022)
