Imediat după război, cei mai importanți membri ai exilului românesc au pledat neobosit pentru cauza Basarabiei – pământ românesc. La Conferința de Pace de la Paris din 1946, despre Basarabia au vorbit Grigore Gafencu, fost ministru de Externe şi Nicolae Dianu, fost ministru al României în URSS. Având un prestigiu de neegalat față de alți exilați români din primul val al exilului, Grigore Gafencu (1892-1957) publică în limba franceză, în 1944, Préliminaires de la guerre à l’est/Preliminariile războiului din răsărit, și în 1946, Derniers…
citește în continuareBasarabia, o brândușă pe câmpul Securității
După semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, în 1939 și, mai ales, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, subiectul „Basarabia” devenise tabu, fiind supus unei aspre și atente cenzuri atât în România, unde comuniștii au ajuns la putere, cât și în Uniunea Sovietică (mai ales în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, formată din Basarabia și Transnistria). În România încă nu se terminase războiul, când ofițerii sovietici din Comisia Aliată de Control, invocând Art. 16 din Convenţia de Armistiţiu (încheiată la 12 septembrie 1944), ordonau cenzurarea și distrugerea…
citește în continuareBiserica Greco-Catolică din România comunistă în revista BIRE
Publicațiile apărute în afara hotarelor României în perioada comunistă constituie și azi principalul instrument de cunoaștere a exilului, a destinului miilor de români care au plecat din țară după 1945, a activității lor sociale, politice sau culturale. După căderea regimului comunist, mai multe colecții particulare au ajuns în bibliotecile și instituțiile din România, unele reviste au fost republicate, în ediții critice, cu note explicative de subsol, de pildă, revista Caete de Dor. Metafică și poezie, redactată la Paris de Virgil Ierunca și Constantin Amăriuței…
citește în continuareIuliu Maniu în Buletinul de Informații al Românilor din Exil (II)
Începând din anul 1955, BIRE va publica cu regularitate texte comemorative atât din partea redacției, cât și înregistrarea unor opinii internaționale, publicate de reviste străine, de obicei, a unor conferințe sau chiar a unor manifestări religioase. „Știrea morții lui IULIU MANIU și DINU BRĂTIANU, confirmată de Tătărăscu, a provocat o dureroasă consternare atât în lumea exilului românesc, cât și în lumea politică occidentală. Astfel, dl Lincoln White, purtătorul de cuvânt pentru presă al Departamentului de Stat american, a declarat că în interview-ul dat de…
citește în continuareIuliu Maniu în Buletinul de Informații al Românilor din Exil (I)
R o m â n i ! Regimul tiranic impus țării noastre de Rusia Sovietică anunță că marii patrioți IULIU MANIU și DINU BRĂTIANU au murit încă de mai mulți ani în temnițele comuniste. Astfel, comuniștii au reușit a distruge pe acești doi mari iubitori de Neam și de Țără, ce chiar din temniță le stăteau în cale. Lumea civilizată îi va judeca cu conștiința ei de dreptate și de omenie, condamnând încă o dată tirania comunistă. Jertfa lui MANIU și BRĂTIANU înseamnă…
citește în continuare„Creşterea şi educarea cadrelor” în Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor (2)
Pentru a susține randamentul (și disciplina) cenzorilor, un aspect important din viața cenzurii îl constituiau premierile sau pedepsele. Sistemul românesc a avut drept model instituția similară în Uniunea Sovietică. Ce trebuia să facă un cenzor ca să fie premiat? În arhivele românești, exemple de premiere se găsesc din abundență, semn că se practica din plin și că această formă de încurajare era considerată una din cele mai eficiente măsuri educative. De pildă, „În Carnetul Agitatorului nr. 1/ianuarie 1961 al Comitetului Regional P.M.R.-Suceava, în pagina…
citește în continuare„Creşterea şi educarea cadrelor” în Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor (I)
Deși cenzura s-a practicat de secole, niciodată, niciunde nu au existat școli care să formeze cenzori, acestea nu au existat nici în regimul comunist. Proaspeții angajați aveau, în cel mai bun caz, o foarte vagă idee despre viitoarele lor activități în instituție și erau total nepregătiți. De aceea, imediat după recrutare și angajare, urma o perioadă de câteva luni, de obicei, de pregătire a lor, de învățare a meseriei. Cei angajați în unitatea centrală, în București, erau susținuți de colegii cu experiență, participau la…
citește în continuareRecrutarea cenzorilor. Serviciul Instructaj-Control
Cuvântul „cenzură” va fi foarte rar întâlnit în documentele Drecției Generale a Presei și Tipăriturilor. Oamenii care lucrau acolo se numeau „lectori”, „instructori”, „inspectori”, „împuterniciți”, iar activitățile de cenzurare se vor numi „intervenții” sau, foarte general, „control”. Până în 1949, au existat comisii de cenzură, se făceau liste cu respectabili „domni cenzori”, deveniți foarte repede „tovarăși”, dar termenul va dispărea treptat din vocabularul oficial al epocii. Fiind o instituție semiclandestină, cu activități secrete și foarte speciale, angajarea personalului (a cenzorilor) a constituit una din…
citește în continuareCENZORUL, BIBLIA, CIA
Prima definiție a cenzurii, și cea mai comună, se referă la „tăierea”, suprimarea unui fragment (sau cuvânt) dintr-un text (literar, de obicei). Nu întâmplător, bibliografia cenzurii reține, în primul rând, studii, volume despre cenzura literară, urmate de cenzura presei, cu mențiunea că și textele despre cenzura în domeniul teatrului și a filmului ar ocupa un loc onorabil într-un top bibliografic al domeniului. Celelalte activități ale cenzurii rămân, de obicei, total necunoscute publicului larg. Ca să ne referim la perioada comunistă: în instituția cenzurii, mai…
citește în continuareÎnceputul cenzurii, arderea cărților. Bibliocidul postbelic
Am scris de câteva ori despre procesul de epurare al publicațiilor, cel mai recent material fiind publicat în Panorama comunismului în România, Polirom, Iași, 2020. Primele activități de cenzurare a publicațiilor au început chiar înainte de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. La doar câteva luni de la 23 august 1944, „Secţiunea Politică” a Comisiei Aliate de Control instaura cenzura preventivă pentru presa românească, în vederea acordării vizelor „pozitive” sau „negative”. Din păcate, această perioadă este mai greu de reconstituit, din cauza lipsei documentelor…
citește în continuare