Ajuns în Cartierul General de la Rastenburg, colonelul Ivo Thilo von Trotha a avut mai multe convorbiri cu şeful OKW, feldmareşalul Wilhelm Keitel, respectiv cu şeful de Stat Major al OKH, general-colonelul Heinz Guderian, precum şi cu generalii Alfred Jodl şi Walter Wenck. Potrivit raportului întocmit la întoarcerea sa în Slănic Moldova, în cadrul discuţiei cu generalul Guderian, von Trotha a atras atenţia că, în cazul transferării a noi unităţi de pe frontul din România, posibilitatea de a respinge un atac sovietic masiv se diminua considerabil. Ţinând seama şi de atitudinea aliatului român, el a solicitat permisiunea pentru replierea frontului pe linia Dunăre-Carpaţi, în cazul în care situaţia militară impunea o asemenea măsură. Deşi generalul Heinz Guderian împărtăşise, în principiu, temerile exprimate de comandamentul Grupului de Armate „Ucraina de Sud”, totuşi răspunsul oferit a doua zi, după convorbirea cu Hitler, era neconcludent: „el [Guderian] spera, de a putea emite la momentul corespunzător ordinele necesare Grupului de Armate, dacă situaţia ar urma să se dezvolte în această direcţie”. Nici convorbirile avute de colonelul von Trotha cu şeful OKW din 4 august, respectiv 6 august 1944 nu s-au soldat cu rezultatele sperate de conducerea Grupului de Armate „Ucraina de Sud”. Deşi în cadrul primei întrevederi – premergătoare vizitei efectuate de Conducătorul statului român în Cartierul General al Führerului – feldmareşalul Wilhelm Keitel manifestase înţelegere faţă de solicitările formulate în scrisoarea sa de Friessner cu privire la modificarea structurii de comandă din România şi adoptarea unor măsuri preventive pentru eventualitatea ieşirii din război a aliatului român, totuşi el a refuzat soluţionarea acestora, afirmând că „românii îşi vor da seama de motivaţia unei asemenea măsuri”. În replică, colonelul von Trotha a atras din nou atenţia asupra consecinţelor ce rezultau în urma evoluţiei situaţiei din Balcani şi a propus ca pregătirile militare pentru eventualitatea defecţiunii româneşti să fie iniţiate sub pretextul adoptării de „măsuri în vederea combaterii acţiunilor de desant şi paraşutare”. La sfârşitul convorbirii feldmareşalul Wilhelm Keitel a promis să examineze, încă o dată, propunerile Grupului de Armate „Ucraina de Sud” şi să emită în scurt timp un ordin corespunzător către Wehrmacht. Cu toate acestea, după vizita efectuată de mareşalul Ion Antonescu la Adolf Hitler, atitudinea şefului OKW s-a schimbat cu 180 grade; el arătându-se mult mai optimist în ceea ce priveşte fidelitatea aliatului român faţă de Reich şi apreciind că „România este legată de noi pe viaţă şi pe moarte şi el nu crede că în următoarea perioadă se va întâmpla ceva”.
Această schimbare a atitudinii feldmareşalului Keitel pare cu atât mai surprinzătoare dacă luăm în considerare că – aşa cum vom vedea – rezultatele practice ale întrevederii Hitler-Antonescu nu ar fi trebuit să fie prea încurajatoare pentru partea germană. Cert este că feldmareşalul Wilhelm Keitel a irosit o ocazie prielnică de a adopta măsuri ce ar fi putut, eventual, preîntâmpina producerea evenimentelor din ultima decadă a lunii august 1944, preferând încă o dată să susţină opinia preconcepută a Führerului. Deşi este incontestabil faptul că întrevederile avute de colonelul Ivo Thilo von Trotha cu oficialităţile militare germane nu s-au soldat cu adoptarea măsurilor aşteptate de conducerea Grupului de Armate „Ucraina de Sud”, există totuși indicii documentare care ne îndreptăţesc să afirmăm că solicitările conţinute de scrisoarea înaintată de general-colonelul Hans Friessner nu au rămas fără urmări. Astfel, probabil, sub impresia evoluţiei nefavorabile a ofensivei sovietice declanşată de Fronturile 2 şi 3 Ucrainiene, precum şi a schimbării atitudinii Bulgariei, Hitler şi OKW au iniţiat la 21 august 1944 pregătirea şi executarea măsurilor solicitate de Friessner cu 3 săptămâni în urmă, ce purtau denumirea codificată de „Fall Rheingold”, Plecând de la premiza unei eventuale lovituri de stat în România sau a unei operaţiuni executate de inamic, în urma cărora forţele germane din România ar fi fost temporar încercuite, planurile elaborate de OKW prevedeau transferarea competenţelor de comandă asupra unităţilor Wehrmacht şi Waffen-SS aflate pe teritoriul românesc în mâna comandantului Grupului de Armate „Ucraina de Sud”, obiectivele fundamental urmărite fiind „protecţia efectivă a zonei petrolifere româneşti, asigurarea continuării producţiei de carburanţi, precum şi menţinerea deschisă a căilor de transport vitale”. Măsurile prevăzute de OKW au fost însă tardive – fiind şi de această dată depăşite de derularea evenimentelor – în condiţiile în care planurile pentru „Fall Rheingold” au fost trimise OKH spre examinare şi aprobare – ironia sorţii – doar în ziua de 23 august 1944, ordinul corespunzător către comandamentul Grupului de Armate „Ucraina de Sud” fiind recepţionat de general-colonelul Friessner – după cum se va putea constata – abia în noaptea de 23/24 august 1944. Prin urmare, structura de comandă creată încă în luna aprilie 1944 a rămas neschimbată până la înfăptuirea loviturii de stat, ceea ce a îngrădit în mod vizibil libertatea de manevră a Grupului de Armate „Ucraina de Sud”. Mai mult, în pofida faptului că începând cu data de 7 august 1944 s-a semnalat o intensificare a activităţii inamicului, în special a Frontului 2 Ucrainean, potenţialul militar al Grupului de Armate nu numai că nu a fost întărit, ci, dimpotrivă, slăbit, ca urmare a retragerii unei noi divizii blindate (Divizia a 14-a Blindată germană), ceea ce a sporit şi mai mult starea de iritare a factorilor decizionali români. În plus, rămăsese nesoluţionată inclusiv spinoasa problemă a aprovizionării trupelor germane de pe teritoriul României, întrucât guvernul de la Bucureşti a refuzat sistematic să pună la dispoziţie sumele solicitate în acest scop de autorităţile germane. Ca atare, atmosfera în cadrul relaţiilor dintre România şi Germania era mai mult decât tensionată în momentul în care Conducătorul statului român a primit invitaţia de a efectua o vizită la cartierul general al Führerului din Prusia Orientală.
