Au trecut 32 de ani de la mineriada din iunie 1990, iar memoria celor mai violente acte ale puterii politice împotriva protestatarilor din Piața Universității riscă să se estompeze și să treacă în legendele urbane, fără să ne restituie adevărul asumat oficial și vinovații declarați prin sentințe ale Justiției. Ultimul act legat de Dosarul Mineriadei din iunie 1990 este decizia din decembrie anul trecut, când judecătorii Înaltei Curți au hotărât că Ion Iliescu poate fi inculpat și cercetat pentru infracțiuni împotriva umanității. Cu un…
citește în continuareRepresiunea din 13-15 iunie 1990 – crime împotriva umanității, imprescriptibile (Document)
Motto: “Dreptate, ochii plânși cer sa te vadă!” Evenimentele sângeroase petrecute în perioada 13-15 iunie 1990 în România, la București, represiunea sălbatică și barbară asupra manifestanților pașnici din Piața Universității, au generat mai multe hotărâri de condamnare de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a Statului Român, ale cărui autorități judiciare nu au făcut o anchetă efectivă, nu au stabilit și pedepsit vinovații, au închis dosarul sub pretextul intervenirii prescripției, deși la un moment dat ancheta se profilase corect pentru investigarea unor infracțiuni imprescriptibile, tratamente…
citește în continuareSinuciderea celei de a treia Rome (I)
De la Filotei de Pskov până la Samuel Huntington nimeni nu și-ar fi putut închipui un război între țări pravoslavnice, Moscova și Kiev, folosind taman acea retorică religioasă, care în mod obișnuit contrapune Occidentul catolico-protestant și Orientul ortodox. Într-0 săptămână de la începutul invaziei, în fața tancurilor Kremlinului s-a ridicat o națiune și s-a născut o Biserică națională. Cu câțiva ani în urmă erau puține semne că viziunea geo-canonică a lui Petro Poroșenko putea să schimbe peisajul religios al Ucrainei și să disloce comuniunea…
citește în continuareSinuciderea celei de a treia Rome (II). Națiune rusă și ortodoxie post-sovietică
Nevoia de reformă a societății ruse a implicat și clerul ortodox în efortul de a regândi viitorul. În acest sens marele sinod jubiliar al Bisericii ortodoxe ruse din anul 2000 prin canonizarea unui număr 1765 de martiri din vremea regimului sovietic, între care și familia imperială, părea să indice o despărțire de trecutul sovietic printr-o netă distincție între victime și călăi. Această datorie de anamneză și vindecare a trecutului recent fusese prescrisă de Soljenițîn încă din perioada exilului său. În succesivele sale apeluri către…
citește în continuareMai este posibilă o nouă Convenție Democrată? O reacție la ideea avansată de fostul vicepremier Costin Borc
Ca să vorbești despre experiența CDR ca una din care ne putem azi inspira trebuie să ai un anumit simț al provocării. Sau trebuie să ai o privire asupra situației politico-economice care să te facă să cauți soluții care nu se impun de la sine. Ca fost vicepremier al lui Dacian Cioloș, Costin Borc cunoaște principalii actori politici, inclusiv și poate în primul rând pe cei care au trecut de curând de la fuziune (USR-PLUS) la divorț (USR vs. REPER). Ca economist și fost…
citește în continuareOpoziția, încotro ? O soluție pentru 2024
Ne place sau nu, trebuie să recunoaștem că democrația românească trece printr-o criză majoră, foarte asemănătoare începutului anilor ’90. Un partid aflat la guvernare, cu tendințe autoritare, încearcă să transforme un echilibru constituțional, și așa fragil, pentru a se eterniza la putere. În anii ’90 era vorba de FSN, acum este vorba de o coaliție de partide PSD-PNL, doua partide care au însă mult mai multe lucruri în comun decât cele care le separă. Asemănarea dintre aceste două partide a fost evidentă încă de…
citește în continuareSemnificația scindării Uniunii Salvați România
Dacian Cioloș a părăsit Uniunea Salvați România (USR), denunțând confiscarea deciziei politice în de către tripleta Drulă-Barna-Ghinea. Este o meteahnă de care au fost acuzate în trecut și „partidele vechi”, așa cum au cuprins strategii USR într-o sintagmă de marketing politic intenția de a se delimita de PSD și PNL și de a se plasa în poziții de concurență politică în raport cu cele două formațiuni. Concentrarea deciziei politice în mâinile unor grupuri restrânse și lipsa de transparență față de propriul activ de partid…
citește în continuareSecesiunea internă și tranziția spre România post-democratică
Toate studiile sociologice ne prezintă tabloul unei neîncrederi endemice a românilor în instituțiile politice. Ne-am obișnuit cu această mediocritate democratică pentru că ea anunță de prea mult mult timp grave crize care credem că nu mai vin, sau prin care am trecut deja și totuși am supraviețuit. Dar banalizarea acestei situații e o eroare majoră: nu numai că ea ne împiedică să căutăm cu adevărat soluții, dar ne face să nu mai vedem în asta un scandal sau o criză, ci normalitatea care ne…
citește în continuarePropaganda rusească și discipolii ei
Sondajele de opinie de la debutul invaziei Rusiei asupra Ucrainei au arătat că încrederea românilor în instituțiile euro-atlantice a crescut la 80% (INSCOP), în vreme ce încrederea în Rusia a scăzut (aproape 20%.) Comparația a fost făcută cu sondajele de la sfârșitul anului 2021, când sociologii au pus scăderea încrederii în Vest (47% în NATO, INSCOP) pe seama creșterii prețurilor și a restricțiilor impuse de pandemie, deopotrivă cu o vizibilitate mai mare a discursului naționalist/populist. La prima vedere, este îmbucurător că populația intervievată în…
citește în continuareCorneliu Coposu, Your Servant
Am vrut să pun titlul “Corneliu Coposu, servitor-ul dumneavoastră”, dar mi-a fost teamă că în vremurile în care trăim, în care rectitudinea morală pare să nu aibă mare valoare, ar fi fost greșit interpretat. De ce am folosit varianta engleză? Pentru că am citit scrisoarea reginei Elisabeta a II-a la 70 de ani de la accesiunea la tron, unde, după ce în primul paragraf îl menționează pe tatăl ei, regele George al VI-lea, regina scrie : “As we mark this anniversary, it gives me pleasure…
citește în continuare