Puținele sondaje care apar în România ne arată o populație mai degrabă resemnată decât revoltată. Trecerea de la o stare la alta riscă însă să aibă loc până la următoarele alegeri. Deocamdată, conform ultimului Eurobarometru, românii sunt printre europenii care cred că războiul de la Est îi va afecta cel mai puțin în viața lor de zi cu zi. E o dovadă de auto-iluzionare colectivă. Inflația a avut deja un impact social semnificativ, dar persistența și consecințele profunde ale acesteia asupra puterii de cumpărare…
citește în continuareDe la Revoluția din decembrie ’89 la campania Schengen din decembrie ’22
Decembrie ocupă un loc special în istoria noastră politică: facem Revoluții, punem președinți, construim guverne, votăm bugete. Nu e o coincidență, e un pattern: facem lucrurile în ultima lună a anului pentru că tinde să le facem în ultimul moment. Și câteodată acest ultim moment e unul tardiv pentru a le face până la capăt. Decembrie e deci nu numai luna cadourilor (pe care ni le face istoria), luna marilor speranțe, ci și, fatalmente, luna unor mari dezamăgiri, a unor rememorări furioase, a sentimentului…
citește în continuareCum ne-am dat pe față arama ne-europenității
Așa arată o criză de nervi (pretins) națională: România și românii: “nedreptățiți”; România și românii: “umiliți”, România și românii: “discriminați” etc. DAR: România și românii: vor schimba foaia. România și românii: nu vor mai sta cu capul plecat. România și românii le vor arăta lor Austriei, cancelarului rău etc. Orice criză de nervi ne face să regresăm până la stadiul pierderii temporare a oricărei raționalități, atunci suntem periculoși pentru ceilalți, dar mai ales pentru noi înșine. Nu Austria “i-a dat un cadou gratuit de…
citește în continuareAșteptându-l pe (fake-)Musk. De ce e România o scenă a absurdului
Pentru a-l parafraza pe Mark Twain, vestea venirii în România a celui mai bogat om din lume, Elon Musk, a fost exagerată. Nu e însă exagerată vestea morții presei românești. Se va spune că nu e o noutate, ceea ce e adevărat. Cadavrul se răcise de mult, dar trista veste nu ajunsese încă în toate colțurile țării pentru că nu a mai avut cine să o difuzeze. Sau, pentru a fi mai preciși, nu mai era nimeni care să fie un credibil purtător al…
citește în continuareDespre iluzia politicii (II)
În prima parte am încercat să arăt măsura în care categoriile identitare ale politicii (care devin inevitabil și descriptive) sunt în primul rând o resursă pe care actorii politicii o utilizează în lupta pentru putere sau pentru păstrarea ei. Iluzia politicii, iluzia identităților politice de stânga, de dreapta, de orice culoare, este dată de faptul că presupune existența unei indiscutabile comunități de idei și interese între o parte a alegătorilor și cei care guvernează sau vor guverna. Regăsim aici unul din idealurile democratice, respectabil…
citește în continuarePutin, ultimul bal. Epuizarea sursei de legitimitate
O sinteză a analizelor la zi referitoare la războiul din Ucraina ne arată că am intrat într-o nouă fază, una ale cărei caracteristici sunt în așa măsură diferite de cele de la începutul conflictului, chiar și față de începutul verii, încât poate exista tentația de a confunda discursul analitic cu cel emoțional-idealist. Schimbarea a venit brusc, a venit și ca o surpriză, deși putea fi anticipată, chiar a fost anticipată. Încă din 12 august, într-o intervenție pentru Sens Politic, profesorul Armand Gosu ne anunțase…
citește în continuareStânga, dreapta și iluzia politică (I)
Provenită dintr-un moment precis al Revoluției franceze, distincția stânga-dreapta a devenit una universală. Totuși încercarea de a defini acești termeni e imposibilă fără a face apel la circumstanțe istorice, la o anumită cultură politică. Există unele constante, spre exemplu atașamentul stângii pentru idealul egalității, însă nu putem avea o definiție universal valabilă a stângii și a dreptei. Sursa universalizării nu este deci existența unei esențe absolute a fiecăruia dintre acești termeni. Ei sunt produsul tipului de raport între cei care guvernează și cei guvernați…
citește în continuareRegimul Năstase (2). Contextul Revoluției portocalii din 2004
Puterea reprezentată atunci de un aparent mai puțin politic președinte Ion Iliescu și un foarte activ premier și șef de partid Adrian Năstase domina în așa măsură sfera politică și mediatică încât a resuscitat amintirea partidului-stat centralizat. În realitate, PSD-Năstase era deja în mare măsură un fel de federație de baroni regionali. Asta se avea să se vadă în mod spectaculos în 2005, atunci când atotputernicul cuplu Iliescu-Năstase va fi înlăturat de la șefia partidului pe care îl creaseră. Odată cu ei vor dispărea…
citește în continuareRegimul Năstase și începutul de-democratizării (1)
Revenirea la putere, în decembrie 2000, a PDSR, partid care îl avea în frunte pe Ion Iliescu și a cărui cultură politică se asocia inevitabil cu moștenirea fostului partid unic, nu ar fi fost un pericol pentru un regim democratic consolidat, cum era teoretic cel românesc, care părea că trecuse testul dublei alternanțe. PDSR era un partid conservator din punct de vedere postcomunist, legat de fosta tehnocrație a PCR care dorea să se adapteze tranziției, ceea ce a și făcut prin construirea instituțiilor postcomuniste,…
citește în continuareSecurismul nu (ne) va trece! (3) USR&AUR vs. Servicii
În primele două părți am plecat de la definiția “securismului” dată chiar de directorul SRI și am încercat să arăt gravitatea crizei de încredere care s-a instalat între președintele Iohannis și cei care l-au votat. Momentul publicării proiectelor de legi ale securității a fost unul semnificativ, a dat credibilitate acuzației la adresa unei forme de militarizare a regimului său, a arătat ezitările unei părți importante din mass-media de a aborda subiectul, nu în ultimul rând a dat ocazia unei instrumentalizări politice. E normal ca…
citește în continuare