Dacian Cioloș a părăsit Uniunea Salvați România (USR), denunțând confiscarea deciziei politice în de către tripleta Drulă-Barna-Ghinea. Este o meteahnă de care au fost acuzate în trecut și „partidele vechi”, așa cum au cuprins strategii USR într-o sintagmă de marketing politic intenția de a se delimita de PSD și PNL și de a se plasa în poziții de concurență politică în raport cu cele două formațiuni. Concentrarea deciziei politice în mâinile unor grupuri restrânse și lipsa de transparență față de propriul activ de partid au dus întotdeauna la schimbări abrupte în politica românească. Iar efectele pe termen lung au fost depășite cu greu.
USR a ajuns, în șase ani de la înființare la al cincilea președinte, dacă îl punem la socoteală și pe Elek Levente, cel care a asigurat interimatul între Nicușor Dan și Dan Barna, vreme de cinci luni. Dacian Cioloș, ales la congresul din toamna anului trecut, a fost președinte vreme de patru luni. La prima vedere, schimbarea rapidă de lideri ar arăta că ar fi vorba despre o perioadă de căutări – de direcție și de doctrină, chiar de poziționare -, însă scoate la lumină și o presiune internă, neasumată public.
USR se vede la un an de la fuziunea cu PLUS (petrecută în aprilie 2021) într-un proces de scindare, care confirmă tensiunile din interiorul formațiunii, și se confruntă cu cel mai slabă percepție publică în sondajele de opinie, unde a ajuns la 9%, un scor comparabil cu cel obținut la primele alegeri parlamentare la care a participat, în 2016, când a avut 8,9% din voturi, după redistribuire. Încrederea de care se bucură acum USR, așa cum este indicată de sondajele de opinie, este departe de rezultatul pe care l-a avut la alegerile europarlamentare din 2019, când prezentarea pe liste comune a formațiunii pe care abia o înființase Dacian Cioloș și a USR-ului condus de Dan Barna (cu Dacian Cioloș locomotivă) a întrunit 22,36% din voturi.
Performanța politică a USR este departe, în acest moment, de însuflețirea de care a beneficiat din partea susținătorilor săi. Partidul pe care Dacian Cioloș l-a abandonat alături de alți patru europarlamentari s-a bazat prea mult pe PR politic, unde a fost activ și vehement, și mult prea puțin pe obiectivarea șanselor de a-și acoperi promisiunile electorale prin legi concrete. O privire rapidă asupra activității parlamentare a USR ne arată că formațiunea condusă de Cătălin Drulă (ca interimar) ne arată practic dublarea inițiativelor parlamentare a celor ale actualei coaliții guvernamentale. USR propune legi care răspund acelorași urgențe pe care le vizează alianța PSD-PNL-UDMR, cu mici diferențe în cele mai multe cazuri, pe care nu le negociază cu celelalte partide cu scopul de a legifera obiectivele sale. Inițiativele USR sunt excelent comunicate public, cu măiestria de a atrage atenția asupra lor, însă forța celor 15% din mandatele pe care le deține în Parlament nu permite transpunerea lor în fapte concrete, aplicabile. Cele 15% din mandate îi permit USR să reclame la Curtea Constituțională lege după lege, însă argumentele pe care le alege în aceste demersuri sunt, în cele mai multe cazuri, respinse ca inadmisibile, semn că nu demersul în sine, ci felul în care sunt susținute nu se încadrează în norme. Autarhia din care își hrănește USR prestația parlamentară este un risc politic care duce la izolare și lipsa de rezultate, mai ales în opoziție.
Ca partid care se revendică din protestele de stradă împotriva guvernării PSD și în sprijinul statului de drept, USR riscă să devină un partid tot mai opac la ce se întâmplă în jur și care consumă prea multă energie pe anunțarea unor reforme pe care le pierde pe drum. Este greu de convins, de pildă, că vrei corectarea Legilor Justiției când începi procedurile de numire a procurorilor-șefi pe procedura stabilită de PSD-ul condus de Liviu Dragna și Tudorel Toader, înainte de a modifica tocmai Legile Justiției. Argumentul că președintele Iohannis ar fi urmărit instalarea unor procurori obedienți lui nu are nicio relevanță câtă vreme acea procedură păstrată de USR îl elimina pe șeful statului din ciclul numirilor și îl păstra, aidoma perioadei Dragnea-Toader, pe ministrul Justiției ca unic decident. Întrebarea care rămâne este de ce a fost atâta înverșunare pe subiect și de ce nu s-au respectat angajamentele de a schimba întâi legile amintite?
Despărțirea de Dacian Cioloș a fost minimalizată de actuala conducere a USR, așa cum și plecarea de la guvernare a partidului, petrecută în toamna trecută, a fost aruncată pe seama ostilității și a unui calcul care ar fi fost pregătit de PNL și de președintele Iohannis. Problema cea mai mare la USR tocmai asta este – nu-și asumă deciziile pe care le ia, nici atunci când se dovedesc a fi greșite, cum a fost și ignorarea nemulțumirilor exprimate de Cioloș înainte de a demisiona din funcția de președinte USR.
Chiar dacă Dacian Cioloș nu este urmat deocamdată de un număr consistent de parlamentari sau aleși locali, deficitul pe care USR îl suportă este mai consistent decât se afirmă la nivel de declarații. Apariția formațiunii REPER (acronimul de la Reînoim Proiectul European al României) va canibaliza în primul rând USR, cel puțin la capitolul resurse și capital politic. Oferta politică a noului partid se va îndrepta în primul rând către electoratul care până acum a susținut USR, reprezentat de oamenii activi, care vor în primul rând rezultate palpabile și care ar putea să obosească sub imperiul promisiunilor. Diferența între cele două partide ar putea să fie moderația despre care vorbește Cioloș în manifestul REPER, care este încă vag definit. Judecând după profilul cunoscut până acum al fostului premier este posibil ca orientarea noii formațiuni să fie mai la stânga decât a USR, însă nici despre partidul condus de Cătălin Drulă nu se poate spune deocamdată că ar reprezenta o veritabilă alternativă de dreapta, ci, mai degrabă, de centru-dreapta, cu accente împrumutate de la stânga spectrului politic. În aceste condiții, se aglomerează centrul politicii noastre și se compromite tot mai rapid ideea partidelor noi și eficiente.
