Am ajuns într-un mod deductiv la titlul de mai sus după ce plecasem de la premise factuale privind incapacitatea autorităților de la București de a găsi soluții în interes public legate de stabilirea prețului la combustibili și energie. În fața noastră se desfășoară uneori live, alteori în spatele ușilor închise, spectacolul unei megaescrocherii a statului, care nu poate fi considerat altfel decît semimafiot. Asistăm la un furt calificat pe scară largă comis de grupuri organizate, “nașul” este însuși statul, iar cei jefuiți sunt cetățenii…
citește în continuareAmurgul neoconservatorismului (II). Reperul Trump
Întrebarea ”Who governs?” (cine conduce, guvernează, se află la conducere) a primit răspunsuri extrem de diferite în America veacului din urmă. Conspiraționiștii au răspuns ferm – evreii. Apoi, masonii. Pe urmă, armenii. Sau japonezii. Marxiștii au construit teorii complicate privind complexul militar-industrial. Extrema dreaptă nu avea îndoieli că sovieticii erau stăpînii lumii. Și așa mai departe. După 9/11, devenise o certitudine că lumea este condusă de straussieni[1]. O variantă ceva mai generoasă afirma că lumea este condusă de neoconservatori. Neoconservatorii au avut o influență…
citește în continuareAmurgul neoconservatorismului (I). Reperul Orban
După cum anunța presa internațională, în particular The Guardian, pentru prima dată în istoria sa, Conservative Political Action Conference și-a ținut conferința anuală în afara SUA, taman la Budapesta, pe 19-20 mai 2022[1]. Participau invitați din Europa Occidentală și din întreaga lume, conservatori de calibre amestecate (Vaclav Klaus, Herbert Kickl, Francesco Giubilei, Nigel Farage, Tucker Carlson, Eduardo Bolsonaro și mulți alții). Cum sunt din punct de vedere filosofic verificaționist, iar jurnalismul mi-a fost cînd profesie, cînd hobby, am verificat informațiile și afirmațiile. Anul acesta…
citește în continuareDe ce au eșuat coalițiile postcomuniste (II) Temele nepregătite și lecțiile neînvățate
În mod ciudat, politicienii care conduceau partidele autohtone nu au ținut cont de lecțiile care decurgeau din analiza experienței și consecințelor complexei guvernări de coaliție din perioada 1996-2000, iar erorile au fost repetate. Cu mulți dintre ei am făcut interviuri de cercetare pentru cartea mesa despre CDR și chiar au participat la lansarea volumului “Nu putem reuși decît împreună.” O istorie analitică a Convenției Democratice; unii mi-au fost studenți[1]. În mod simptomatic, majoritatea liderilor partidelor autohtone nu au ținut cont niciodată de prestigioasa literatură…
citește în continuareDe ce au eșuat coalițiile postcomuniste (I). Anii pierduți
În plină pandemie COVID-19, aproape doi ani de guvernare în interes public au fost pierduți din pricina faptului că anumiți politicieni și partide au avut alte preocupări și interese decît cele legate de agenda publică. Anul 2020 a fost pierdut din pricina obsesiei cu alegerile anticipate. După cum era de așteptat, pentru că sistemul de reguli este atât de complicat, alegerile anticipate nici măcar nu s-au putut organiza. Iar timpul pierdut, resursele risipite și ocaziile pierdute nu pot fi recuperate. Anul 2021 a fost…
citește în continuareReîntoarcerea spiritului westphalian
Sunt semne că Războiul Rece nu s-a încheiat niciodată. Nu mă refer doar la dovada irefutabilă – Războiul Rece dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud; el va continua până se va produce reunificarea (ori distrugerea reciprocă). Războiul Rece, conflictul dintre democrațiile liberale și statele comuniste, nu se va încheia câtă vreme vor continua să existe cei doi beligeranți. Nu se va încheia câtă vreme vor continua să existe state comuniste (exemplul Chinei este prea evident pentru a respinge profeția) și state în…
citește în continuarePlagiatul, de la dreapta la stânga-mprejur
Clișeul ”toți politicienii sunt corupți” nu îi deranjează pe mulți dintre concetățenii noștri. Este suficient să aduci un singur exemplu ca să demolezi respectiva inducție generalizată. Iar omului obișnuit și multora dintre cei care se pretind educați nu le poți schimba convingerea nici dacă demonstrezi că 75% dintre politicieni NU sunt corupți. În schimb, toți se vor revolta să audă clișeul ”toți românii sunt hoți”. Nu trebuie să ne mirăm. Este esența populismului: separarea radicală între elita coruptă și ”poporul” imaculat. Speculată de mulți…politicieni. …
citește în continuareMoștenirea lui Woodrow Wilson
Politica internațională din ultimul secol a fost o bătălie continuă pentru și împotriva a ceea ce specialiștii numesc Woodrow Wilson’s legacy. America a fost condusă de președinți care au pus în practică (în mod mai mult sau mai puțin distorsionat) ideile diferitelor școli de gîndire strategică, de la izolaționism la realismul democratic de tip neoconservator. Discontinuitățile dintre administrații au fost adesea șocante. Este suficient să examinăm și să comparăm politicile (policies) promovate de Bush Jr, Obama, Trump și Biden. Există însă o continuitate instituțională…
citește în continuareAntiamericanismul și cum îl dezumanizează războiul pe privitor
Una dintre temele preferate ale propagandei rusești de după 9/11 era legată de numărul mare de pierderi militare (casualties) și de numărul enorm de ”victime colaterale” civile ale invaziei americane din Afganistan și Irak. Antiamericanii din lume condamnau la unison ”US imperialism”; la fel procedau și o serie de intelectuali critici americani. Nu era de neglijat: antiamericanismul a căpătat proporțiile celei mai largi categorii identitare planetare. Nici nu mai conta că mii de cetățeni americani nevinovați fuseseră victimele sîngerosului atac terorist. Refrenurile hate speech…
citește în continuareAlternanța din 1996 și democrația rămasă neconsolidată
Au fost trei evenimente cruciale care au marcat desprinderea definitivă a României din sfera de influență a Uniunii Sovietice/Rusiei, opțiunea definitivă pentru familia democrațiilor occidentale, sub umbrela de securitate a Statelor Unite ale Americii: prăbușirea regimului comunist totalitar în decembrie 1989; victoria în alegeri a Convenției Democratice din 1996; integrarea în NATO din 2004. Sunt cele mai mari reușite ale destinului nostru statal și național postcomunist și aproape singurele. Ele au făcut posibilă integrarea în Uniunea Europeană. În rest, am suportat consecințele uneia dintre…
citește în continuare