Monica Ciobanu este profesor la State University of New York-Plattsburgh și, în principal după 2009, a urmărit o agendă de cercetare interdisciplinară care s-a concentrat în jurul câtorva domenii înrudite: problematica democratizării în Europa de Est, studiile memoriale și chestiunea justiției de tranziție. În plus, autoarea – sociolog de origine română – a publicat studii de referință în volume colective și în prestigioase periodice academice.
În cartea sa, Repression, Resistance and Collaboration in Stalinist Romania 1944–1964: Post-communist Remembering, Routledge, London and New York, 2022, Monica Ciobanu analizează diversitatea experiențelor trăite de victimele comunismului (deținuți politici, deportați etc.), subliniind modul în care identitățile multiple și diviziunile generaționale sau locale au modelat diferite procese de rememorare istorică sau moduri de impunere a justiției de tranziție (p. 134). Primul capitol (Repression and Victimization) examinează mecanismele și contextele care au influențat în postcomunism construcția unei narațiuni politice și culturale a represiunii staliniste. Cercetarea ia în considerare trei niveluri distincte ale reprezentării represiunii și victimizării, care sunt exprimate de trei tipuri diferite de actori sau agenți ai memoriei (p. 19). Vorbind despre aspectele sociale și instituționale ale formării memoriei după 1989, autoarea conchide că, în timp ce elitele nereformate ale PCR au reușit să înlocuiască vechea narațiune a comunismului cu mitul unei revoluții naționale și eroice în decembrie 1989, foștii deținuți politici și alte victime ale vechiului regim au început să caute recunoașterea vorbind pentru prima dată după patru decenii de tăcere forțată (p. 22). Sunt analizate, de asemenea, relatările individualizate ale experienței trăite, perspectiva militantismului societății civile cu privire la comunism privit ca o traumă națională, justiția de tranziție întârziată, generația post-memoriei (în termenii Mariannei Hirsch) și transmiterea memoriei.
Capitolul 2 – The Pitești project: testimonies of remembering – dezvăluie atât ambiguitățile politicii memoriei, cât și dificultățile de atribuire a statutului de victime sau de făptuitori în cazul anumitor categorii de deținuți, în special al celor închiși la Pitești, între 1949 și 1951. Autoarea a reușit să documenteze existența unei zone gri în care categoria victimelor și cea a „călăilor“ se suprapun frecvent. Vorbind despre Sfinții închisorilor și sacralizarea memoriei, Monica Ciobanu subliniază instrumentalizarea unor cazuri de victime cu scopul de a susține că ideologia Gărzii de Fier (așa cum a fost asumată de membrii săi în închisoare) ar fi reprezentat o mișcare pur spirituală și creștină (p. 64). În capitolul 3 – Vernacular and politicized representations of the armed resistance – Monica Ciobanu urmărește atât relatările contradictorii din postcomunism privind rememorarea trecutului, cât și reevaluarea rolului luptătorilor anticomuniști. Climatul politic, cu ale sale lupte pentru putere desfășurate inclusiv în jurul reprezentărilor simbolice ale trecutului, a influențat conflictele memoriale și identitare legate de tema rezistenței armate anticomuniste (p. 103). Capitolul 4 – Perpetrators: indifference, denial, and delayed justice – examinează modul în care amintirile individuale ale foștilor deținuți și ale familiilor acestora au ajuns să fie un substitut pentru înfăptuirea justiției în absența oricărei reparații reale.
Capitolul 5 – Different voices: the experiences of women and their representations of repression and resistance – tratează două imagini diferite privitoare la experiențele feminine în comunism – atât susținătoare ferme ale rezistenței armate, cât și lucrătoare nemiloase ale Securității (cazul Videi Nedici). În acest capitol, Monica Ciobanu a încercat să răspundă la două întrebări: cum au fost instrumentate poveștile femeilor ca exemple de amintire în procesul de construire a unei identități naționale postcomuniste? Reprezentările de gen ale traumei istorice, ale experienței trăite, au modelat politica de gen după 1989? Autoarea oferă aici și un răspuns la întrebarea de ce Elisabeta Rizea, și nu Adriana Georgescu, Lena Constante, Micaela Ghițescu, a devenit simbolul femeilor care s-au opus comunismului (p. 155). În sfârșit, capitolul 6 se concentrează asupra figurii lui Corneliu Coposu, unul dintre liderii opoziției democratice post-1989 și fost deținut politic. Este important de subliniat că în 2015 condamnarea unui important torționar comunist, Alexandru Vișinescu (comandantul închisorii Râmnicu Sărat) pentru crime împotriva umanității a fost posibilă, datorită modificării din 2012 a Codului Penal. Acea schimbare intervenită în timpul guvernării Mihai Răzvan Ungureanu (cu Monica Macovei ministru al Justiției) a permis în 2014 urmărirea penală împotriva lui Vișinescu dispusă de Parchetul General. Până în 2012, orice acuzație contra torționarilor intra în termenul de prescripție.
Bibliografia cărții este impresionantă și poate că volumul trebuie apreciat în principal pentru utilizarea extinsă a surselor de arhivă împreună cu mărturii, relatări autobiografice, literatură secundară și studii despre memorie, traume culturale etc.
Articol publicat inițial în revista România Literară
