Publicăm mai jos ultima parte a analizei apărută pe DeskRussie.eu semnată de Françoise Thom:
« Ideologic, Nadejdin este un cameleon, așa cum a fost Putin în campania electorală din 2000. El trimite semnale atât liberalilor, cât și național-patrioților, lăsându-i pe fiecare înțeleagă că el e al lor. Dar în videoclipurile sale cu patrioții se dezvăluie cel mai mult și este evident că se sprijină pe ei. „Sunt un patriot rus, un gossoudarstvennik 100% [partizan al unui stat puternic]”, repetă el. La fel ca Putin, Nadejdin regretă prăbușirea URSS. „Gorbaciov ar fi trebuit să o transforme în ceva analog cu UE.” Nadejdin a justificat agresiunea rusă împotriva Georgiei. Întrebat despre acest lucru de presa georgiană, el a răspuns că, în opinia sa, acest război a fost „provocat în 90% de Saakashvili”. Într-un interviu din 2018, el și-a exprimat și surprinderea că președintele georgian a luat această decizie, când armata sa avea 30.000 de oameni, iar armata rusă avea peste un milion. Se pare că, potrivit lui Nadejdin, el spera un sprijin din partea Occidentului, care l-a încurajat să se angajeze în acest război, dar nu a primit niciun ajutor. Astfel, Nadejdin a repetat cuvânt cu cuvânt acuzațiile propagandei Kremlinului. Și când un jurnalist ucrainean i-a subliniat că în Donbas se afla armata rusă, Nadejdin a explodat: „De ce vă dăm cuvântul?” În 2014-2015, „liberalul” nostru a salutat anexarea fără vărsare de sânge a Crimeei și a estimat că „Occidentul va înghiți situația”.
Mai important, el propune relansarea implementării proiectului putinisto-dughinist al unei uniuni eurasiatice ruso-centrice, singura modalitate prin care Rusia își poate menține un statut de mare putere: „Rusia trebuie să se unească cu Europa, este cea mai mare țară din Europa, mai populată decât orice țară din Europa și economia sa este mai mare decât cea a oricărei țări europene. În acest cor, vocea noastră va fi cea mai puternică și dacă vom uni Europa și Rusia, vom avea o economie mai puternică decât cea a Americii și a Canadei, capabilă să concureze cu India și China, în timp ce dacă vom continua politica lui Putin față de China, ne vom regăsi vasali ai Chinei.” Și ca să-i liniștesc pe patrioți: „Nu ne vom supune față de NATO. Europenii trebuie să înțeleagă că nu mai suntem o amenințare.” De asemenea, nu omite să reia muzica absenței suveranității Europei din cauza prezenței americane: „De ce Europa nu este suverană? Pentru că acolo staționează armata americană. Vreau să fie armata rusă… Astăzi, generalii americani sunt cei care conduc, vreau să fie generali ruși. Europenii îi susțin pe americani, vor fi încântați să-i aibă pe ruși. Nu prin cucerire, Doamne ferește. America se prăbușește. Nemții înșiși vor cere staționarea unui corp rusesc în Germania…”. Nadejdin nu contestă teza lui Putin cu privire la declinul hegemoniei Statelor Unite și NATO.
Nadejdin promite că primele sale măsuri vor fi eliberarea prizonierilor politici și suspendarea operațiunilor militare din Ucraina. El promite să-i aducă înapoi pe rușii care au fugit din țară. Dar atenție: nu se pune problema evacuării teritoriilor ocupate, nici predării criminalilor de război la Haga: „Sunt cetățeni ruși.” De asemenea, nu se pune problema renunțării la teritoriile ocupate deoarece, conform Constituției ruse, acestea aparțin Rusiei. De altfel, ucrainenii luptă bine „tocmai pentru că sunt ruși”. În politica externă, Nadejdin consideră că misiunea sa principală va fi ca Occidentul să recunoască Crimeea Rusă și Donbasul, chiar dacă „va dura mult”. „Fără negocieri cu Occidentul nu vom rezolva problema Ucrainei. ” Ca și Putin, se bazează pe Trump. Scopul său este de a convinge Occidentul să forțeze Ucraina să accepte amputarea teritoriului său, aprobată printr-un referendum în teritoriile ocupate. Cu America nu va fi dificil, spune el: americanii se gândesc doar să facă bani. De acord în acest sens cu Valeri Soloveï, Nadejdin este convins că Kremlinul va putea, cu ajutorul unor gesturi simbolice precum amnistia deținuților politici, dar fără concesii de fond, să repare relația cu Occidentul și să revină la business as usual. Trebuie spus că precedentele sunt încurajatoare pentru această logică, așa că liderii Rusiei de mâine au motive întemeiate să privească viitorul cu optimism.
Pregătirea succesiunii: ce politică pentru Occident?
De îndată ce Kremlinul vorbește despre destindere, ca prin farmec, occidentalii uită toate eșecurile din trecut cu Moscova. Imediat ce Rusia a dezmembrat Georgia în 2008, occidentalii s-au extaziat în fața „liberalului” Medvedev. Ministrul francez de externe Bernard Kouchner credea că Medvedev a oferit țării sale un viitor mai „promițător”: „Generația Medvedev este ceva diferit de Vladimir Putin. » Și, sub pretextul de a contribuit la „parteneriatul de modernizare” cu Rusia, Occidentul s-a grăbit să semneze contracte care implicau industria de armament, cu Franța în frunte, contribuind la fabricarea „armelor apocalipsei” cu care ne amenință azi Putin. În aprilie 2014, la câteva zile după anexarea Crimeei, Chevènement a găsit justificări pentru Putin și a invitat Occidentul să ierte totul și să meargă în logica marelui proiect rusesc de absorbție a statelor europene în Uniunea Eurasiatică dominată de Moscova. În septembrie 2014, după anexarea Crimeei și organizarea de către Rusia a enclavelor secesioniste din Donbass, Chevènement a fost trimis în Rusia de guvernul francez pentru a transmite Kremlinului că Franța urmărește doar ridicarea sancțiunilor. Chevènement are grijă să sublinieze că Franței nu îi pasă de solidaritatea occidentală: „Părerea mea rămâne că contractele au fost semnate și că trebuie executate. Franța este o țară suverană.” Potrivit acestuia, Putin a procedat ca în urma unei neînțelegeri, „neînțelegeri a căror acumulare în timp a dus la această criză ucraineană pe care inițial nimeni nu și-a dorit-o”. Rusofilii și propaganda Kremlinului vorbesc întotdeauna despre „neînțelegere” sau „neînțelegeri” tocmai atunci când occidentalii încep să se prindă ce joc face Moscova.
Programul de deputinizare, ale cărui contururi se văd acum, are un alt punct în comun cu destalinizarea hrușciovită. În ambele cazuri, aspectul penal al regimului este ocolit. Războiul din Ucraina este criticat pentru că a fost un eșec, nu pentru că este criminal și împotriva dreptului să ataci un vecin care refuză să se supună. Distrugerea națiunii ucrainene este un obiectiv pe care nici un rus din establishment nu îl va pune la îndoială. Totuși, fără dorința sinceră de a pune capăt crimelor din trecut (nu doar cele comise de Putin, ci și pe cele din epoca sovietică), vom avea doar o tencuială a autocrației. Studiul istoriei este o școală de onestitate și o ucenicie pentru adevăr, de care Rusia are nevoie mai mult decât orice.
Istoria, tot ea, ne pune o ultimă întrebare. Am văzut că destalinizarea hrușciovită a scăpat de sub control, în ciuda eforturilor PCUS de a o canaliza și controla. A dus la o criză în imperiul sovietic (revolta de la Berlin în 1953, turbulențe politice în Polonia în 1956, revolta maghiară în 1956); Pe termen lung, a zguduit ideologia marxist-leninistă și i-a dat o lovitură care s-a dovedit fatală. Putin a impus instituții atât de represive încânt va fi greu ca procesul de deputinizare sa fie ținut sub control. Imediat după ce capacul se ridică puțin, totul riscă să se verse. Reformatorii ar putea fi nevoiți să meargă mai departe decât se așteptau. Aici mult depinde de fermitatea poziției occidentale. În octombrie 1989, RDG-ul falimentar a cerut ajutor financiar de urgență de la RFG. Spre marea dezamăgire a liderilor est-germani, obișnuiți să trăiască pe cheltuiala RFG-ului de ani de zile, cancelarul Kohl a refuzat să vină în ajutorul SED (Partidul Comunist din RDG) și a pus drept condiție pentru ajutorul său organizarea de alegeri cu adevărat democratice în RDG. Această fermitate a dus la prăbușirea SED și a făcut posibilă reunificarea Germaniei.
Rusia care se va putea ridica din ruinele putinismului va avea mare nevoie de investiții, de tehnologii, de bunuri de larg consum. Va fi înțeles dependența sa de Europa, dar va intenționa să compenseze căutând să supună elitele europene voinței Kremlinului. În consecință, Occidentul va trebui să formuleze imediat condiții ferme pentru ridicarea sancțiunilor și reluarea comerțului cu această țară și să nu facă rabat de la aceste cerințe, în ciuda cântecelor de sirenă de la Moscova. Evacuarea tuturor teritoriilor luate țărilor învecinate este singurul indicator serios al unei dorințe reale de schimbare și al abandonului de scopuri hegemonice în Europa. Atâta timp cât Rusia nu iese din logica sa de dominare, va rămâne un interlocutor periculos pentru democrații. Nadejdin nu a fost un candidat anti-război, el a fost candidatul unui război purtat cu alte mijloace. »
Sursa: DeskRussie.eu
