Zilele trecute au fost în lume două comemorări ale lui nine/eleven. Primul 9/11 este un reper al stîngii internaționale legat de celebra lovitură de stat din Chile, în 1973[1].
Atunci, președintele ales Salvador Allende a fost răsturnat de la putere de armată, iar coordonatorul a fost generalul Augusto Pinochet (Ugarte). Reflexul condiționat al stîngii internaționaliste este de a sublinia că dictatorul Pinochet era sprijinit de Statele Unite ale Americii, de CIA, de administrația Nixon, de Henry Kissinger, care era National Security Advisor. Îndelungata dictatură a lui Pinochet a avut numeroase victime, s-au comis crime împotriva umanității, încălcări ale drepturilor universale ale omului. Lucrurile aceste au fost cercetate și subliniate.
Dar toate acestea reprezintă doar o jumătate de adevăr.
Cealaltă jumătate este legată de ceea ce nu se spune.
Oare de ce nu se spune totul?
În primul rînd, din pricina ignoranței. Nu știu mulți ce s-a petrecut în Chile pe vremea aceea și nici pe toată perioada Războiului Rece, iar aici nu mă refer doar la publicul ținut în ignoranță în comunism sau la opțiunea pentru ignoranță din postcomunism. Cea mai importantă motivație este legată de partizanat și opțiuni ideologice. Era imposibilă descrierea cu acuratețe a celor întîmplate de către istoriile Războiului Rece scrise de istoricii simpatizanți ai URSS și Chinei comuniste, care invariabil vreme de decenii au denunțat imperialismul Statelor Unite ale Americii, CIA, Marea Britanie și imperiul său colonial, MI6. În mod ciudat, lipseau referințele la KGB și GRU, a căror influență în Lumea a Treia era mult mai mare.
Salvador Allende este considerat de mulți un martir al stîngii, ba chiar al democrației. Ceea ce aproape nimeni nu spune – deși există documente accesibile de decenii – este că din tinerețe Salvador Allende a fost racolat de KGB. Era cel mai de încredere ”contact confidențial” al KGB din America de Sud. La începutul anilor ’50, atenția Directoratului extern (I) al KGB a fost atrasă de președintele Partidului Socialist din Chile, Salvador Allende (nume de cod LEADER), care era într-o alianță cu Partidul Comunist din Chile, aflat în ilegalitate. În 1952, Allende a candidat la președinție, dar a obținut numai 6% din vot. În 1953 a fost contactat de un jurnalist sovietic de la Novosti, care era de fapt agentul KGB Sviatoslav Kuznețov (nume de cod LEONID). Din dosarele secrete de la KGB ale politicianului chilean de stînga reieșea că ”și-a exprimat voința de a coopera pe bază confidențială și de a furniza orice ajutor necesar, de vreme ce el se considera un prieten al Uniunii Sovietice. În mod benevol el a împărtășit informații politice”. În anii ’60, a făcut mai multe călătorii în Cuba, pentru a se întîlni cu Fidel Castro, iar comuniștii cubanezi, precum și simpatizantul lor Gabriel Garcia Marquez, au fost șocați să vadă ce gusturi aristocratice are, preferința penru vinuri alese, obiecte de artă scumpe, costume la comandă și femei elegante, pentru care avea o mare slăbiciune, în ciuda căsătoriei sale cu Hortensia Bussi din 1940.
În 1958, Allende era candidatul stîngii reunite și a pierdut din nou alegerile, cu doar 15.000 de voturi mai puțin. În anii ’60, Partidul Comunist din Chile, aliatul lui Allende, a primit din partea KGB cele mai mari subsidii dintre toate partidele comuniste din Americă Latină, obiectivul fiind de a-l sprijini pe Allende în alegeri, ceea ce ar fi însemnat un important imbold transformarea Americii de Sud într-un continent dominat de comuniști și aliații lor. La alegerile prezidențiale din 1970, Richard Nixon a ordonat CIA să împiedice alegerea lui Allende, s-au alocat sume importante și s-a făcut o campanie intensă. Însă Allende, candidatul stîngii reunite (sprijinit de partidele socialist, comunist, radical, plus de încă trei grupuri mai mici de extremă-stîngă), a cerut KGB-ului și a primit importante fonduri electorale, care au fost mai bine cheltuite. De menționat este că noul președinte al KGB devenise din 1967 Iuri Andropov. Comuniștii chilieni i-au suplimentat fondurile de campanie. Biroul Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (Politburo) a aprobat fonduri suplimentare pentru Partidul Socialist Chilean, precum și un fond separat pentru Allende personal, în valoare de $50.000. A fost o bună investiție. Allende a cîștigat alegerile, devenind primul marxist din lume care a cîștigat alegerile. Comentariile din presa sovietică salutau alegerea lui Allende ca președinte al Chile drept ”a doua ca importanță după victoria Revoluției Cubaneze prin magnitudinea semnificațiilor ca o lovitura revoluționară dată sistemului imperialist din America Latină”.
Noul președinte al statului Chile beneficia de asemeni de asistența serviciilor secrete comuniste cubaneze. Numeroși foști agenți cubanezi făceau parte din gărzile sale de corp. Chiar fiica sa, Beatriz Allende, era căsătorită cu un ofițer al poliției politice cubaneze, Luis Fernandez Ona. Allende s-a oferit să sprijine răspîndirea influenței Moscovei în alte state sud-americane. Arhivele arătau că el continua să primească un sprijin generos din partea KGB, iar Andropov personal a adresat memorii către Politburo ca fondurile lui Allende să fie suplimentate din rezervele strategice ale PCUS, în vederea asigurării surselor financiare necesare mitei acordate liderilor politici ai partidelor, comandanților militari și parlamentarilor. Mă opresc aici cu ceea ce se găsea în arhivele secrete al KGB. Celelalte părți legate de pregătirea lichidării liderilor reacționari din partide, armată și serviciile secrete, cu ”listele negre” alcătuite de Allende și de comuniști, nu se regăsesc în acele arhive. Cert este că s-a produs lovitura de stat, iar în final Allende s-a sinucis. Studiile publicate de atunci încoace au arătat că deși președintele Richard Nixon era informat că se pregătește o lovitură de stat în Chile, de fapt nici CIA, nici alt serviciu american de intelligence nu a fost implicat. Reacțiunea din Chile era prea puternică și nu mai avea nevoie de ajutor din exterior. Ulterior, Pinochet a fost ajutat și încurajat. Pentru americani a fost important că Uniunea Sovietică nu a reușit în Chile.
Toate aceste documente secrete ale KGB și multe altele operațiuni din întreaga lume au fost aduse la cunoștința lumii abia după căderea comunismului și a Uniunii Sovietice de către fostul agent KGB Vasili Mitrohin, care a devenit ulterior responsabil cu arhivele secrete[2]. Ele au fost confirmate de documentele accesate dintr-un alt fond secret, cel al Comitetului Central al PCUS, care au fost dezvăluite lumii de către dizidentul Vladimir Bukovski[3]. Cum au ajuns Mitrohin și Bukovski în posesia cîtorva dintre cele mai secrete arhive din lume și cum au ajuns să le scoată din Rusia, după căderea comunismului, sunt povești care merită cunoscute[4].
Și pentru că tot l-am pomenit aici pe Vladimir Bukovski, scoaterea sa din Gulag și trimiterea sa în Occident a fost unul dintre puținele miracole de care au avut parte cei care au luptat împotriva regimurilor comuniste. Și are legătură cu Chile.
După lovitura de stat din 1973, KGB-ul a lansat cu succes o operațiune de canonizare a figurii lui Salvador Allende în lume, de transformare a sa într-o figură a martirologiei democratice mondiale, ceea ce atrăgea ca un reflex demonizarea democrației americane, a administrației de la Washington, DC, și mai ales a CIA. Simultan, serviciul secret sovietic a lansat o altă operațiune de PR, în care se strîngeau zeci de mii de semnături adresate generalului Pinochet pentru eliberarea lui Luis Corvalan Lepe (nume de cod SHEF), președintele Partidului Comunist Chilean. El era închis într-o închisoare de maximă siguranță de pe insula Dawson, din strîmtoarea Magellan. În documentele publicate ulterior au fost găsite planurile KGB (aprobate de Andropov) de atacare a respectivei închisori cu comandouri de trupe speciale sovietice și elicoptere ascunse pe un vas comercial, scoaterea lui Corvalan și al altor comuniști, transportarea lor către un loc de unde trebuiau să fie preluați de un submarin. Planul semăna cu scenariile filmelor de acțiune, dar nu a apucat să fie pus în aplicare, pentru că s-a ajuns la un acord diplomatic între americani și sovietici: Luis Corvalan era dat ”la schimb” cu disidentul sovietic Vladimir Bukovski. Acesta din urmă a fost dus fără explicații în Elveția, de unde a ajuns în SUA, iar comunistul chilian a fost dus în Uniunea Sovietică. Un comunist la schimb cu unul dintre cei mai mari anticomuniști.
Cum a ajuns ca un colaborator de nădejde al KGB să devină o figură centrală a martirologiei ultimei jumătăți de secol nu mai este un mister. Rămîne de văzut dacă după ce o parte a opiniei publice internaționalăe a început să își schimbe percepțiile asupra Rusiei și ale lui Putin, mai există suficientă voință morală pentru schimbarea percepțiilor despre Uniunea Sovietică, KGB, GRU și promovarea revoluției mondiale comuniste, prin ”tovarăși de drum” de tot felul, y compris Salvador Allende. Rescriere istoriei Războiului Rece devine extrem de utilă pentru înțelegerea timpurilor pe care le trăim, cînd se confruntă practic aceiași adversari.
NOTE:
[1] Nu cred că mai este nevoie, dar pentru cine nu înțelege la ce mă refer, al doilea 9/11 a avut loc în 2001, atacurile teroriste ale radicalilor islamiști al Qaeda din New York și Washington, DC.
[2] Vezi Christopher Andrew, Vasili Mitrokhin, The Sword and the Shield. The Mitrokhin Archive and the Secret History of the KGB (New York: Basic Books, 1999), vol. 1/ The Mitrokhin Archive II. The KGB and the World (London, New York: Penguin Books, 2006).
[3] Vladimir Bukovski, Judecată la Moscova (Un disident în arhivele Kremlinului), traducere de Ileana Cantuniari (București: Editura Albatros, Editura Universal Dalsi, 1998).
[4] Am scris despre aceste povești adevărate în Dan Pavel, Grajdurile lui Augias. Rituri de purificare în postcomunism (Iași: Polirom, 2017), mai ales în capitolul ”Patru povești, două din Infern, două din Purgatoriu”, din ”Anexele semantice.”
