Basarabia, o brândușă pe câmpul Securității

Timp de lectură 10 min.

După semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, în 1939 și, mai ales, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, subiectul „Basarabia” devenise tabu, fiind supus unei aspre și atente cenzuri atât în România, unde comuniștii au ajuns la putere, cât și în Uniunea Sovietică (mai ales în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, formată din Basarabia și Transnistria). În România încă nu se terminase războiul, când ofițerii sovietici din Comisia Aliată de Control, invocând Art. 16 din Convenţia de Armistiţiu (încheiată la 12 septembrie 1944), ordonau cenzurarea și distrugerea publicațiilor care dăunau bunelor relații cu Uniunea Sovietică. Din depozite, biblioteci, librării, școli și universități au dispărut mii de titluri care aveau ca temă Basarabia, Unirea din 1918, România Mare, Transnistria. Interdicțiile se refereau și la publicațiile periodice, și chiar la hărți. De pildă, într-un document al Comisiei Aliate de Control se critica faptul că „în cabinetul de lucru al prefectului din Câmpulung atârnă şi azi la un loc vizibil o mare hartă geografică pe care sunt indicate graniţele statului român pe râul Bug”; iar întro Gramatică a limbii române pentru clasa a VIIa sau cerut modificări în opera lui Mihail Sadoveanu, din cauza fragmentelor: „Am fost cu acest soţ al meu la Roşcani şi la Cahul” (Nicoară Potcoavă); „Pământurile de la Orhei toate sunt ale mele” (Neamul Şoimăreştilor)”, Cahul și Orhei fiind orașe ale fostei Basarabii. Un scriitor a fost interzis pentru că pseudonimul literar, Cahuleanu, făcea referire la același oraș Cahul din sudul Basarabiei. Urma să dispară o istorie a vinurilor românești, în care un capitol făcea referire la vinul basarabean; de asemenea, au fost retrase din circuit cărţi, reviste, broşuri editate la Chişinău, Bălţi, Cetatea Albă etc. (adică în Basarabia românească), indiferent de conţinut[1]. 

În același timp, acest subiect, interzis în România și Moldova Sovietică, era intens dezbătut și promovat de către exilul românesc, prin publicarea materialelor, în presa exilului și în cea internațională, care demonstrau că Basarabia este pământ românesc, prin conferințe și luări de cuvânt la manifestații internaționale, prin înaintarea unor memorii către organisme politice internaționale, prin comemorări de ziua unirii Basarabiei cu România, prin emisiuni la Radio Europa Liberă, prin denunțarea sovietizării și deznaționalizării populației românești din fosta Basarabie etc. 

În general, autoritățile românești s-au aflat într-un conflict continuu cu membrii exilului, care erau de obicei anticomuniști fervenți. Securitatea monitoriza acțiunile exilului, încercând să-i neutralizeze acțiunile considerate dușmănoase, să infiltreze organizațiile exilului cu persoane obediente/fidele regimului comunist și chiar să racoleze cât mai multe personalități importante din exil. Totuși, au existat câteva excepții, „problema Basarabiei” fiind una dintre ele, când, pe de-o parte, acțiunile exilului au concis cu doleanțele comuniste (mai noi) de la București și, pe de altă parte, publicarea „Însemnărilor despre Români” de Karl Marx, de pildă, care a fost reeditată de câteva ori începând cu anul 1961(destinată inițial „pentru uz intern”[2]), a fost salutată cu entuziasm și comentată pozitiv în exil. 

Așa cum observase George Ciorănescu, unul dintre membrii notabili ai exilului românesc și cel mai asiduu și longeviv „avocat” al cauzei basarabene: „În principiu, România comunistă nu are temeiuri legale pentru a ridica problema Basarabiei, deoarece a recunoscut retrocedarea provinciei prin Tratatul de la Paris (1947). Ea nu are nici argumente morale, deoarece RSR este, de fapt, o creație a URSS fără de care ea nu ar fi apărut niciodată pe harta Europei. Totuși, în fapt, istoricii români au găsit anume căi subtile de a readuce diferitele aspecte ale polemicii româno-ruse în dezbaterea publică, și implicit problema Basarabiei.” [3] 

Se pare că merite în „readucerea polemicii” au avut nu doar istoricii români, ci și Securitatea. Într-un dosar dedicat lui Viorel V. Tilea, fostul ambasador al României la Londra în perioada 1938-1940 și informator al Securității în ultimii lui șapte ani de viață[4], câteva documente din anii 1960 se referă și la interesul serviciilor secrete privind problema Basarabiei. 

De pildă: 

La 10 decembrie 1965, lui V. V. Tilea i se aduce la cunoștință că i s-a aprobat acordarea cetățeniei române. Printre emoțiile și recunoștința exprimate:

„În același timp, a rugat pe lt. Florea Aurel ca odată cu mulțumirile lui să comunice acasă că deși din punct de vedere ideologic nu agreează regimul nostru, apreciază eforturile făcute pe linia dezvoltărilor ideologice și măsurile politice pe plan extern menite să întărească independența țării și că pe această linie este gata să facă tot ce-i stă în putere pentru a-și ajuta țara. În legătură cu această problemă a spus că domeniul în care ar putea aduce un aport mai substanțial deocamdată este să acționeze pe linia contracarării propagandei dușmănoase pe tema Transilvaniei; la nevoie să acționeze împotriva deportărilor de români din Basarabia.” (ACNSAS, Fond SIE, dosar 106, vol. 2, fila 38).

Într-o notă din 1966 despre maghiarii din Transilvania: „Într-o discuție avută la 6 martie a.c. cu frații BETHLEN (doi foști conți de origine maghiară din Transilvania veniți în Londra cu circa doi ani în urmă) […] aceștia l-au informat pe TILEA că este vorba de o acțiune a guvernului maghiar, susținută de sovietici cu scopul de a distrage atenția de la problema Basarabiei.”

În același document, în partea a doua, reapare subiectul Basarabiei: 

„HERBERT AUBREY, candidat pentru alegerile generale din Anglia din partea partidului Liberal, președinte de onoare al „Asociației Naționaliștilor Ucraineni” din Anglia (circa 200.000 membri) a confirmat lui TILEA cu circa două săptămâni în urmă că în ultimul timp asupra conducerii acestei organizații, prin diverși membri ai săi, se fac presiuni pentru a lua atitudine împotriva propagandei ce se face unor studenți pe tema deportării românilor din Basarabia. HERBERT AUBREY a afirmat că, după părerea lui și a conducerii organizației, aceste presiuni vin din partea Ambasadei sovietice din Londra, mai ales că toți cei care au făcut asemenea propuneri sunt în foarte bune relații cu Ambasada sovietică. HERBERT a mai afirmat că din această Asociație fac parte și unii ucraineni originari din Basarabia care sunt de părere că Basarabia aparține României și că singura soluție ar fi trecerea Basarabiei la România și apoi organizarea unui schimb de populație (cei circa 700.000 de ucraineni și ruși din Moldova să fie schimbați cu cei circa 500.000 de români de dincolo de Nistru). (Ibidem, filele 96 -97)

Într-un document „Strict-secret” din 21 martie1967 cu titlul „Londra. Emigrație”, semnat „Soare”, în loc de Basarabia apare „Brândușa” (nume conspirativ deci). Este un rezumat al unui eveniment din RSS Moldovenească:

„În lucrările plenarei din 13 februarie a.c., a C.C. al Partidului Comunist din „Brândușa”, când a avut loc înlocuirea celui de-al doilea secretar al C.C. și al șefului secției de propagandă (ambii de origine română), a fost adus de la Moscova un profesor universitar, specialist în istorie care a conferențiat în fața activului de partid despre drepturile Uniunii Sovietice asupra „Brândușei”. 

În sprijinul tezelor sale, conferențiarul a arătat:

„Brândușa” a fost preluată de la turci și nicidecum de la români cărora le-a fost vremelnic cedată. Actul Unirii Principatelor și a „Brândușei” la România este o minciună. 

În 1940, după retrocedarea „Brândușei”, P.C.R. a făcut o declarație prin care-și exprima adeziunea de alipire a acesteia la teritoriul Uniunii Sovietice, declarând că aceasta a fost totdeauna teritoriu sovietic. 

În încheiere, el a menționat că în vest se aud glasuri în sprijinul tezei că „Brândușa” ar fi teritoriu românesc. 

Sursa apreciază că această aluzie a fost îndreptată direct asupra României și la adresa emigrației române care în diverse ocazii și-a spus părerea asupra acestei probleme.” (Ibidem, f. 222)

În prima parte a unei note din 14 noiembrie 1967 reapare motivul „Brândușei” și aflăm, totodată, de ce numele conspirativ al lui V.V. Tilea este „Gilbert”:

Pentru a marca în rândurile emigrației române și autohtonilor împlinirea a 50 de ani de la „Hotărârea Sfatului Țării” de a se uni cu ROMÂNIA, „GILBERT” a aranjat cu MARTIN GILBERT, autorul cărții „Conciliatorii” de a colabora sub numele acestuia la editarea și publicarea pentru luna martie 1968 a unui „atlas rusesc” care să trateze „expansiunea teritorială rusească de-a lungul veacurilor. Atlasul va cuprinde 129 de hărți și fiecare va fi precedată de explicații amănunțite asupra „evenimentului expansionist” prezentat. 

„GILBERT” va întocmi textele pentru capitolele: „BRÂNDUȘA” și MOLDOVA; Eliberarea Europei de Sud-Est; influența rusească în EUROPA DE EST din 1945 și acaparările rusești din 1945. 

„GILBERT” a luat această inițiativă pentru a menține trează atenția emigranților români și în general a opiniei publice că „BRÂNDUȘA” este teritoriu românesc.” (Ibidem, f. 263. Apropo, Conciliatorii, cartea autorilor Martin Gilbert și Richard Gott, a apărut în România, în 1966, la Editura Politică din București).

Nu am mai întâlnit până acum, nici la specialiști, nici în documentele la care am avut acces, numele „Brândușa” pentru Basarabia, dar, recunosc, căutările mele sunt la început de cale și sunt sigură că documentele descoperite nu sunt singurele de acest fel. Oricum, contextul este atât de clar, că nu putem avea dubii în privința subiectului. Iar pe de altă parte, remarcăm tandrețea „conspirativă” (când există atâtea cuvinte fie care încep cu B, fie care ar fi putut servi drept nume de cod pentru fostul teritoriu românesc), a fost aleasă brândușa, o floare atât de gingașă și delicată. După căderea comunismului, în contextul relațiilor moldo-române destul de dificile, cunoașterea activității exilului și a serviciilor secrete românești, dar și sovietice, privind Basarabia, ar putea dezlega multe „mistere” și ar ajuta la comunicarea mai bună între acești doi sofisticați actori politici.

NOTE

[1] Liliana Corobca, Controlul cărţii. Cenzura literaturii în regimul comunist din România,Ed. Polirom-Cartea Românească, Iași, 2014, Capitolul „Basarabia-RSSM”, pp. 209-220.

[2] Dan Cătănuș, „Reapariția problemei Basarabiei în relațiile româno-sovietice la începutul anilor 1960”, în Florin-Razvan Mihai, Vasile Buga (coord.), Problema Basarabiei în relațiile româno-sovietice. 1918-2018, Ed. Litera, București, 2020, p. 187.

[3] George Ciorănescu, Basarabia, pământ românesc disputat între Est și Vest, traducere din limba engleză de Matei Cazacu, Editura Fundației Culturale Române, București, 2001, p.11.

[4] Stejărel Olaru, „Prefață”, în Ion Rațiu, Jurnal vol.3. Reorganizarea exilului (1963-1968), Ed. Corint, București, 2019, p. 9.  

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.