Liliana Corobca

Pentru a susține randamentul (și disciplina) cenzorilor, un aspect important din viața cenzurii îl constituiau premierile sau pedepsele. Sistemul românesc a avut drept model instituția similară în Uniunea Sovietică. Ce trebuia să facă un cenzor ca să fie premiat? În arhivele românești, exemple de premiere se găsesc din abundență, semn că se practica din plin și că această formă de încurajare era considerată una din cele mai eficiente măsuri educative. De pildă, „În Carnetul Agitatorului nr. 1/ianuarie 1961 al Comitetului Regional P.M.R.-Suceava, în pagina…

Deși cenzura s-a practicat de secole, niciodată, niciunde nu au existat școli care să formeze cenzori, acestea nu au existat nici în regimul comunist. Proaspeții angajați aveau, în cel mai bun caz, o foarte vagă idee despre viitoarele lor activități în instituție și erau total nepregătiți. De aceea, imediat după recrutare și angajare, urma o perioadă de câteva luni, de obicei, de pregătire a lor, de învățare a meseriei. Cei angajați în unitatea centrală, în București, erau susținuți de colegii cu experiență, participau la…

Cuvântul „cenzură” va fi foarte rar întâlnit în documentele Drecției Generale a Presei și Tipăriturilor. Oamenii care lucrau acolo se numeau „lectori”, „instructori”, „inspectori”, „împuterniciți”, iar activitățile de cenzurare se vor numi „intervenții” sau, foarte general, „control”. Până în 1949, au existat comisii de cenzură, se făceau liste cu respectabili „domni cenzori”, deveniți foarte repede „tovarăși”, dar termenul va dispărea treptat din vocabularul oficial al epocii. Fiind o instituție semiclandestină, cu activități secrete și foarte speciale, angajarea personalului (a cenzorilor) a constituit una din…

Prima definiție a cenzurii, și cea mai comună, se referă la „tăierea”, suprimarea unui fragment (sau cuvânt) dintr-un text (literar, de obicei). Nu întâmplător, bibliografia cenzurii reține, în primul rând, studii, volume despre cenzura literară, urmate de cenzura presei, cu mențiunea că și textele despre cenzura în domeniul teatrului și a filmului ar ocupa un loc onorabil într-un top bibliografic al domeniului. Celelalte activități ale cenzurii rămân, de obicei, total necunoscute publicului larg. Ca să ne referim la perioada comunistă: în instituția cenzurii, mai…

Am scris de câteva ori despre procesul de epurare al publicațiilor, cel mai recent material fiind publicat în Panorama comunismului în România, Polirom, Iași, 2020. Primele activități de cenzurare a publicațiilor au început chiar înainte de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. La doar câteva luni de la 23 august 1944, „Secţiunea Politică” a Comisiei Aliate de Control instaura cenzura preventivă pentru presa românească, în vederea acordării vizelor „pozitive” sau „negative”. Din păcate, această perioadă este mai greu de reconstituit, din cauza lipsei documentelor…

La doar câteva zile după moartea lui Stalin, de la 15 martie până la 8 (sau, conform altor surse, 20) octombrie 1953, instituția cenzurii sovietice, Glavlit, va fi preluată de organele securităţii, devenind Direcţia generală nr. 11, la dorinţa lui Lavrenti Beria de a concentra toată puterea în mâinile sale. De altfel, ambele instituții, securitatea și cenzura, aveau mai multe atribuții comune și concurau între ele, fiind coordonate de partid, iar proiectul de transfer al Glavlit-ului către Ministerul de Interne al URSS a existat…

La recentul târg de carte Bookfest, publicațiile de tot felul despre Ucraina nu au lipsit, dar mai frumoasă dintre toate a fost, cred, „Ucraina fermecătoare” de la Ratio et Revelatio& Nahs.Haus. Scrisă de trei tineri autori, Victoria Ugryumova (scriitoare, eseistă, scenaristă), Vladimir Nevzorov (fondator al editurii Nahs.Haus, cu sediul acum în București) și Natalia Soboleva (din 2005, director al cinematografului „Kinopanorama” din Kiev), cartea a apărut inițial în limba engleză în 2019, în colecția awesomeheritage.com, cu titlul „Interesting Ukraine. Top 100”. Cu siguranță, ideea de a…

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, secretul este definit drept ceva „care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut, nedivulgat: confidențial”; iar „Secret de stat = document sau date privitoare la problemele de bază ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este interzisă prin lege”. Spre deosebire de „secret”, care este vechi de secole, noțiunea de „secret de stat” este destul de recentă, inițial fiind preferate sintagmele „apărare națională”, „document secret”, „secret militar” sau „secret diplomatic”. În Rusia țaristă, în…