R o m â n i !
Regimul tiranic impus țării noastre de Rusia Sovietică anunță că marii patrioți IULIU MANIU și DINU BRĂTIANU au murit încă de mai mulți ani în temnițele comuniste.
Astfel, comuniștii au reușit a distruge pe acești doi mari iubitori de Neam și de Țără, ce chiar din temniță le stăteau în cale.
Lumea civilizată îi va judeca cu conștiința ei de dreptate și de omenie, condamnând încă o dată tirania comunistă.
Jertfa lui MANIU și BRĂTIANU înseamnă lupta poporului român pentru independență și rezistența lui împotriva tiraniei. Martiriul lor va fi simbolul iubirii de Neam și Țară.
ROMÂNI! În înțelepciunea lui IULIU MANIU și a lui DINU BRĂTIANU, în iubirea lor de țară, în credința lor adâncă de așezările tradiționale ale țării și de vocațiunea istorică a neamului nostru, am aflat întotdeauna un sprijin neprețuit în slujba Neamului și a Țării.
IULIU MANIU și DINU BRĂTIANU au trăit și au murit pentru libertatea, unitatea și propășirea Neamului Românesc și pentru independența României.
Să ne amintim fără încetare exemplul lor de avânt patriotic și de credință.
R o m â n i !
Cu inima adânc îndurerată, deplâng pierderea acestor doi martiri ai Neamului nostru și, încrezător în viitor, aduc întregului popor român salutul Meu pentru curajul cu care în propria lui țară înfruntă temnițe, lipsuri și teroare, cu gândurile idealurilor și nădejdilor sale ce se vor împlini în curând.
M I H A I R.
Această declarație, având titlul „Mesagiul regal la moartea celor doi martiri ai neamului româneasc”, e publicată pe prima pagină a revistei BIRE, la 15 noiembrie 1955 (nr. 211). Buletinul de Informaţii al Românilor din Exil a apărut la Paris săptămânal, în primul an de apariţie, apoi bilunar, din 1948 până în 1990, adică timp de 42 de ani. Probabil cea mai difuzată și mai citită publicație a exilului și, cu siguranță, cea mai longevivă, revista a fost fondată de Martin Economu, iar, după retragerea acestuia, în 1 ianuarie 1951, a fost condusă de René Théo, Mihail Korne şi Radu Câmpeanu. Cu ocazia marilor sărbători (Crăciun, Paște), prima pagină din BIRE publica, de obicei, textele Regelui Mihai I, una dintre cele mai respectate personalități din exil. Mesajul regal la moartea celor două personalități are o semnificație aparte, o importanță deosebită și, după cum vedem, este și unul mobilizator și optimist. Totodată, întărește formula de „martir” pentru Iuliu Maniu și Dinu Brătianu, care va fi preluată și repetată, mai ales în cazul lui Maniu.
Moartea lui Iuliu Maniu
Textul regelui nu este singurul material despre Iuliu Maniu din acest număr al revistei. BIRE a mai publicat, de-a lungul anilor, texte, în care își informa cititorii despre procesul și chiar moartea fostului prim-ministru. Oficial, data morții lui Maniu se consideră 5 februarie 1953. Chiar dacă românii din exil erau interesați de ceea ce se petrece în țară, știrile ajungeau cu multă dificultate, întârziere, unele fiind chiar false sau contorsionate. În cazul dat, regimul comunist a negat câțiva ani știrea morții lui Maniu, până în 1955. Un articol, tot din 15 noiembrie 1955 (p. 7), „Cea mai odioasă crimă reperistă. Iuliu Maniu a fost asasinat”, cu subtitlul:Informațiile publicate de BIRE din 1952 și până astăzi sunt cu totul confirmate, ne introduce în detaliile, destul de lipsite de consistență, asupra datei morții marelui patriot român:
„La 31 Ianuarie 1952, publicam o telegramă a corespondentului nostru de pe vremea ceea, la Atena dl Dem. Petropouliades, actualul codirector al ziarului „Vocea Libertății”, prin care se făcea cunoscut PENTRU PRIMA DATĂ trista veste a morții lui Iuliu Maniu.”
„La 31 Martie 1952, reveneam cu amănunte și arătam că Iuliu Maniu a fost ridicat de la închisoarea din Galați unde era deținut, fiind grav bolnav, și dus cu o mașină într-o direcție necunoscută. Toți gardienii care erau de serviciu în noapte aceea au dispărut fără urme. După indiscrețiile comise de șoferul Securității, care a transportat pe Maniu, s-a putut afla că el a fost condus la București. Starea marelui român era disperată și odată ajuns în capitală, a fost incinerat pe jumătate viu, la crematoriul Șerban Vodă.”
Un refugiat gălățean stabilit la Atena vine cu detalii noi: „La 16 Iulie 1952, publicam o confirmare a morții lui Iuliu Maniu , prin declarațiile făcute de un fost comerciant din Galați… Acest martor confirma că în luna Septembrie, când se afla la închisoarea din Galați, a aflat de moartea lui Iuliu Maniu”.
Alte detalii: „la 1 Iunie 1953, arătam într-o informație că pe tabelul nominal al unui recensământ general al tuturor deținuților din R.P.R., făcut de Ministerul de Interne, la litera „M” numele lui Maniu nu mai figura.
La 15 Martie 1954, precizam data exactă a morții lui Maniu, care este 21 Septembrie 1951.”
Nu doar BIRE făcea presupuneri arbitrare:
„În schimb, agenția „FEP”, în luna Aprilie 1954, transmitea o știre în care arăta că Maniu se află în viață și se găsește la lucrările de la Bicaz (BIRE, 1 Mai 1954). Am precizat atunci că această informație nu corespunde adevărului.
La 3 Noiembrie 1955, tot agenția „FEP” arată că Iuliu Maniu ar fi murit în lagărul de la Sighetul Marmației, unde ar fi împărțit aceeași celulă cu Silviu Dragomir și ar fi fost îngropat în cimitirul evreiesc din acest oraș.”
„Trista confirmare a morții marelui Român și Martirului Neamului Românesc a fost făcută de Gh. Tătărăscu – după cum am arătat în numărul trecut – la 21 Octombrie 1955, adică la un interval de 3 ani și 8 luni după ce BIRE a difuzat această tristă veste.
Cele însă declarate de Tătărăscu, după datele furnizate de P.C.R. nu corespund adevărului. Iuliu Maniu a murit în luna Septembrie 1951”.
Gh. Tătărăscu, fost ministru de externe în perioada postbelică, șeful delegației române la Conferința de Pace de la Paris din 1947, ajunge și el la Sighet (în 1950), condamnat la închisoare și este o voce credibilă în cazul dat. În BIRE vom mai găsi câteva texte, unde anul morții lui Iuliu Maniu este considerat anul 1951, situație care durează până în anul 1960, când revista publică următoarea informație: „Liga Română pentru Drepturile Omului” (în exil), animată de dl ministru N. Dianu, a putut, datorită intervențiilor sale, să afle data exactă a morții lui IULIU MANIU. Astfel, după anchete îndelungate ale diferitor organizații internaționale, s-a aflat că martirul neamului Românesc a încetat din viață la închisoarea din Sighet, la 5 februarie 1953.” (BIRE, 1 februarie 1960, nr. 303, p. 1).
(Articol apărut în Revista „Memoria”, nr. 124, 2023)
