Vocea lui Anne Applebaum este una în care se poate recunoaşte moştenirea luminoasă a umanismului occidental. Credinţa în capacitatea omenescului de a înfrânge barbaria este parte din această structură intelectuală ce mizează pe demnitatea libertăţii şi pe datoria de memorie. Sfidând modele academice “ revizioniste” şi refuzând relativismul etic, Anne Applebaum apără amintirea victimelor, opunându-se uitării şi evitând acrobaţiile retorice privite, de atâţia dintre contemporanii noştri, ca forme legitime de exprimare publică.
După “Gulag”, monumentul închinat suferinţei sub comunismul sovietic, Anne Applebaum propune o frescă a tragedie central şi est – europene. Impecabil documentată şi scrisă cu acea precizie stilistică ce trădează jurnalistul de vocaţie,” Iron Curtain: The crushing of Eastern Europe, 1945-1956” , Knopf Doubleday Publishing Group , 2012, ()devine o referinţă canonică, proiectând o imagine nuanţată şi memorabilă a unui deceniu de tiranie, colaborare şi rezistenţă dincolo de cortina de fier.
Există, în analiza pe care Anne Applebaum o dedică celor trei societăţi, est-germană, ungară şi poloneză, o preocupare de a evita discursul monocord şi retorica exaltării. Sobrietatea impresionează în fiecare pagină, iar demersul comparativ obligă la regândirea detaliilor de istorie în cazurile fiecăreia dintre naţiunile comunizate. Istoria imaginată de Anne Applebaum se detaşează de mecanismul “revizionist”, după cum repudiază, explicit, perspectiva arlechinesc- totalitară a şcolii zizekiene. Epilogul sintezei sale este, fără a exagera, unul dintre cele mai importante omagii aduse libertăţii în secolul care a început. Tirania înseamnă, în lectura lui Anne Applenbaum, înainte de toate, această obsesie comunistă pentru controlarea destinelor individuale, ca parte a controlului exercitat asupra destinelor colective. Planificarea economică, ( care se traduce prin naşterea oraşelor fără religie şi fără trecut, în Ungaria, Polonia sau Germania de Est) este primordial un demers motivat ideologic. Naturi procustiene, decidenţii acestui “ high stalinism” refuză să ia în considerare eşecul, angajaţi fiind în cea mai teribilă confruntare cu natura umană.
Cronica tragediei est-europene este cronica lichidării, premeditate, a acelor aspiraţii din care s-ar fi putut naşte în Europa postbelică. “False dawn“ este intervalul de libertate înşelătoare care urmează anilor 1944/ 1945. Departe de a fi un timp al democraţiei, acest moment este cel al aşezării fundaţiilor pe care se ridică eşafodajul stalinist. Cronologia europeană pe care o reconstituie Anne Applebaum este utilă şi pentru înţelegerea contextului românesc- figurile pot fi diferite, dar scenariul este familiar. Cu ajutorul poliţiei secrete, al terorii şi al presei pe care o controlează, partidele comuniste inaugurează, din chiar primele luni, un front de bătălie în care victimele vor fi formele de pluralism ce renăscuseră după înfrângerea Germaniei naziste. Cruzimea şi premeditarea sunt trăsăturile care domină această etapă de remodelare. Tratamentul aplicat de sovietici şi de colaboraţioniştii polonezi celor care au luptat în insurecţia de la Varşovia este dovada acestui cinism asociabil, invariabil, stalinismului. Urmând o linie de interpretare ilustrată şi de Norman Naimark şi de Timothy Snyder, analiza lui Anne Aplebaum relevă amploarea conflictelor etnice pe care sfârşitul războiului le antrenează. Eliminarea minorităţilor, prin expulzare şi războaie nedeclarate, este soluţia care se practică în tot spaţiul central şi est-european. Genocidul nazist are ca efect imediat declanşarea unui mecanism retributiv. Schimbările de graniţe sunt dublate de cea mai importantă mişcare de populaţii din vremurile moderne.
Stalinismul de după 1948 nu face decât să rafineze aceestă iniţiere în violenţă şi arbitrariu. Teroarea este acompaniată, ca şi în Uniunea Sovietică, de variate forme de adaptare la ceea ce pare a fi normalitatea obligatorie, de la colaboraţionismul entuziast la neutralitatea celor care trăiesc în tiranie, fără a se opune în mod direct. Sugestivă şi remarcabilă, fresca lui Anne Applebaum restituie şi imaginea insulelor de reflecţie şi gândire alternativă, de la sentimentul religios până la cultura jazzului. Prin credinţă, prin lectură sau dans, oamenii Europei centrale şi de est se sustrag dominaţiei totalitare, recucerindu-şi autonomia confiscată.
Din acest sentiment al demnităţii ultragiate de impostură, de frică şi de injustiţia comunistă, se ivesc semnele de contestare ce urmează morţii lui Stalin. Vârfurile de lance ale acestei revoluţii anti-utopice sunt cei care, în numele credinţei lor în socialism, tăgăduiesc comunismului dreptul la monopol ideologic. Alianţa dintre muncitori şi intelectualitate este factorul de unitate între Polonia şi Ungaria anului 1956- un factor care va fi absent în România, atunci ca şi mai târziu. Tragică şi disperată, ridicarea din 1956 este încărcată de speranţa contagioasă ce îi mobilizează pe cei care se simt trădaţi de stalinism. Seminţele viitoarei căderi a comunismului sunt puse de cei care redescoperă în recitirea subversivă a lui Marx sursele libertăţii critice. Eşecul ingineriei utopice din oraşele Stalin este detonatorul unei revoluţii îndreptate împotriva minciunii şi potemkiniadei. Învinsă în ordine istorică, revoluţia de la 1956 subminează, mortal, mitul infailibilităţii comuniste şi sovietice. Deceniile de până la 1989 se plasează în descendenţa acestui curaj originar. Cartea lui Anne Applebaum este omagiul adus acestei umanităţi care se încăpăţânează să rămână nepervertită şi liberă.
Text publicat inițial în revista electronică LaPunkt.ro
