Ioan STANOMIR

Poate că nimic nu ilustrează mai dramatic stilul destinului lui Cehov decât tragismul stoic al agoniei sale. În faţa morţii, fiinţa fragilă care mai rămăsese îşi păstra întreaga ei decenţă, întâmpinând sfârşitul cu o stranie împăcare. Modestia unei vieţi se închidea în aceste ultime clipe. Biografia publică şi intelectuală a lui Cehov nu are nimic din natura stihială a mesianismului rusesc. Nu se află în ea nici căutarea unui sens salvator al vieţii, după cum nu se simte în ea timbrul îndrumătorului cu aspiraţii…

În epoca corectitudinii politice şi a fanatismului digital silueta lui Sir Isaiah Berlin este una suspectă şi reacţionară. Adepţilor progresului scepticismul şi pluralismul său li se înfăţişează ca tot atâtea semne ale refuzului de a adera la o pedagogie, mântuitoare, a adevărului unic şi absolut. Celor care se află în căutarea certitudinilor salvatoare scrisul lui Berlin nu le poate dărui decât frustrarea îndoielii. Căci profilul lui Sir Isaiah Berlin este acela al unui om din altă lume. Politeţea ironică, erudiţia luminoasă, tenacitatea convingerilor sale…

Ceea ce era digitală oferă radicalismului prometeic este sinteza dintre exaltarea ideologică şi sofisticarea tehnologică. Proiectul instituirii unui discurs unic , al unui discurs progresist emancipator capătă, în fine, chip. Era digitală oferă experimentului utopic un câmp de manifestare mai vast ca niciodată. Alternativa la adevărul revelat şi răspândit cu tenacitate este denunţată, stigmatizată, marginalizată, interzisă. Între individul atomizat şi informaţie se interpune, implacabil, filtrul celor care decid, în numele omenirii întregi, ceea ce merită cunoscut şi ceea ce trebuie ascuns. Liberul arbitru al…

Doi francezi aleg să călătorească în viitor în secolul al XIX-lea: marchizul de Custine şi Alexis de Tocqueville. Le este dat, amândorura, să întrevadă,graţie extraordinarei lor puteri de pătrundere intelectuală, căile pe care umanitatea le va urma în secolul XX; despotismul autarhic al Rusiei sovietice şi democraţia americană. Fiecare dintre cei doi este, în felul său, un cronicar al timpurilor care vor veni: paginile lor sunt adresate unor cititori care nu s-au ivit, încă. Scrisorile din Rusia ale marhizului de Custine, ( un personaj…

Ceea ce părea de neimaginat a devenit, în era digitală, fapt divers consemnat ca atare: o statuie a lui George Washington a fost vandalizată şi doborâtă într-un oraş american. Fondatorul republicii a fost denunţat de noile gărzi roşii americane ca un periculos reacţionar, al cărui singur detaliu biografic semnificativ este calitatea de plantator-proprietar de sclavi. Istoria aceasta are alura unei fabule, iar orice fabulă, chiar şi una din era digitală, îşi are morala ei: nimic nu poate fi la adăpost în faţa furiei revoluţiei…

Profeţii erei digitale sunt profeţi ai emoţiilor dezlănţuite. Cuvintele lor sunt încărcate de povara neliniştii pe care o resimt în faţa mizeriei umanităţii şi a pericolelor pe care le înfăţişează viitorul. Vocea emoţiei devine o voce a imprecaţiei, a urgenţei, a exaltării. Emoţia instituie în umanitate o linie de ruptură: orice reconciliere între cei ce acceptă mesajul speranţei şi cei care îi rezistă este imposibilă. Emoţia şi exaltarea erei digitale nu sunt decât avatarul glamour al sentimentelor utopice ce însoţesc omenirea însăşi. Domnia criminală…

Cum arată literatura în clipele în care este desfigurată de pecetea infamiei? Cum se înfăţişează un text în momentele în care autorul alege să elogieze crima de stat şi să înalţe un arc triumfal sub ale cărui coloane să mărşăluiască, entuziast, tiranul şi complicii săi? “Drum fără pulbere”, ofranda epică pe care Petru Dumitriu o închină Canalului menit să trezească la viaţă întreaga Republică Populară, este una dintre aceste oglinzi în care se poate contempla abjecţia intectuală. Drumul de la volutele calofile ale debutului…

Există o nerăbdare fanatică a optimismului radical, o nelinişte care se naşte din aspiraţia de a zidi, aici şi acum, cea mai luminoasă dintre lumile posibile. Şi din această nerăbdare a căutării perfecţiunii se naşte şi tentaţia acelei politici care, trezind speranţe vane, nu face decât să întreţină deşertul etern al nefericirii colective. Împotriva acestei tentaţii a optimismului orb şi devastator se ridică pledoaria conservatoare a lui Roger Scruton. Pentru adepţii progresului, vocea lui Scruton este una prin excelenţă suspectă: “reacţionară”, fidelă tradiţiei, sceptică,…