Orice conversaţie despre naţiune, stat şi frontiere este, inevitabil, una care priveşte viitorul însuşi. Căci naţionalismul, departe de a se fi epuizat istoric, rămâne una dintre forţele care făureşte destinele individuale şi colective. Trecutul din care vin popoarele nu trece cu adevărat niciodată. El este gravat în memoria pe care o istoria şi politica o convoacă, spre a uni,mobiliza şi defini. Cartea monumentală a lui Eric Storm plasează această conversaţie despre naţionalism în contextul unei dezvoltări globale. Ceea ce pare limitat la o arie…
citește în continuareAna Blandiana : cuvintele şi libertatea
Ana Bladiana este întruchiparea acestei voinţe a spiritului şi a libertăţii de a triumfa. În contra cenzurii, a interdicţiei, a tiraniei arta sa a ilustrat , cu vitalitate vizionară, un model al demnităţii creatoare: nepătată de zgura compromisului imund, literatura sa este dominată de un sens al inovaţiei, dar şi de înrădăcinarea în tradiţie. În anii de postcomunism, Ana Blandiana este, ȋnainte de toate, un custode al memoriei colective. Edificarea “Memorialului de la Sighet”, alături de Romulus Rusan, este gestul pe care statul român…
citește în continuareTurtucaia, 1916
În memoria colectivă a naţiunii noastre, Marele Război este, înainte de toate, un război al eroismului şi al întregirii. Secvenţele gravate în imaginarul românesc sunt cele ale verii lui 1917: marile bătălii din Moldova sunt întruchiparea vitalităţii şi a curajului. Unirea de la 1918 este încununarea acestui efort de solidaritate românesc. Ceea ce lipseşte din această frescă pe care au edificat-o decenii de propagandă este realitatea unui război pe care România nu l-a câştigat. Ceea ce este evacuat din această cronică fals-patriotică este catastrofa…
citește în continuareUltimul Iorga
Cei din urmă ani ai jurnalului lui Nicolae Iorga sunt cronica unei prăbuşiri: un sentiment al tragismului, personal şi colectiv, pare să domine. Ceea ce ar fi trebuit să fie apoteoza unei cariere politice, regimul carlist, este intervalul definit de războiul civil teribil şi de sfârşitul României Mari. Profetul şi educatorul naţiunii contemplă drama unui stat şi rătăcirea unei comunităţi. Dincolo de naivităţi, de vanităţi şi de orbire depoziţia lui Iorga creionează peisajul terifiant al unei derive colective. Viaţa sa ajunge la capăt- uciderea…
citește în continuareFrancesco Guicciardini sau realismul
“Autoapărarea unui om politic”, tradusă acum magistral de Smaranda Bratu Elian şi prezentată in ediţie bilingvă ȋn “ Biblioteca Italiană”, este oglinda în care se poate zări ceva din chipul celui care a fost Francesco Guicciardini. Exerciţiul retoric din aceste pagini este mai mult decât justificarea unei direcţii de politică externă : el este încercarea de a explica şi lumina un destin plasat pe fundalul unei istorii italiene tragice şi imprevizibile. Scriind despre sine, scriind despre erorile sale, Guicciardini scrie, magistral, despre condiţia dramatică…
citește în continuare1947, 30 decembrie- Republica Populară Română
30 decembrie 1947 este capătul de drum al parcursului ce debutează la 6 martie 1945. România urmează traseul mai tuturor statelor din Europa centrală şi de Est. Lichidarea pluralismului, criminalizarea libertăţii de gândire, naşterea tiraniiilor moderne sunt semnele prin care se anunţă contituirea viitorului lagăr socialist. Detronarea regelui Mihai I este actul de naştere al RPR, actul de naştere al sclaviei ce invocă cuvântul comunist spre a îngenunchia, întemniţa, domestici şi stăpâni. 30 decembrie 1947 este ocazia de a medita la puterea oamenilor de…
citește în continuareIlie Lazăr sau dârzenia patriotismului
Există destine în care se înscriu destinele unei întregi naţiuni, ca şi cum viaţa oamenilor trecători ar deveni imaginea speranţei şi a tragediilor comunităţii pe care ajung să o întruchipeze. Iar un asemenea destin al curajului şi al tragismului exemplar este şi cel al lui Ilie Lazăr: drumul său duce de la promisiunea aurorală a Romăniei Mari la teroarea comunistă. Tenacitatea patriotismului este virtutea pe care Ilie Lazăr a ilustrat-o, cu acea modestie pe care doar fruntaşii luptei naţionale de peste Carpaţi au întruchipat-o. Refuzul…
citește în continuare1 decembrie 1918 sau despre viitorul unei naţiuni
1 decembrie 1918 este imaginea, memorabilă şi vizionară, a primăverii unei naţiuni: mai mult decât oricare altă clipă din istoria României, ziua de atunci închide în ea promisiunea viitorului pe care trebuie să îl păstrăm în sufletele noastre. Dincolo de delirul demagogic, dincolo de stângăcia hagiografică 1 decembrie 1918 este manifestul ce trimite la linia politicii umane şi la imperativul demnităţii unui popor. Cuvintele şi gesturile de atunci ajung până la cei de astăzi, spre a ne aminti de energia libertăţii şi de clarviziunea patriotică. Umbrele acelui timp sunt convocate de…
citește în continuareRPR: manual de utilizare
Unicitatea regimurilor comuniste a stat în ambiţia lor ultimă, aceea de a institui acel control întreg şi definitiv asupra societăţilor şi conştiinţelor individuale, ca temelie pe care să se înalţe edificiul unei cetăţi şigaloviene a egalităţii perfecte . Departe de a fi un termen datat istoric, “totalitarismul” este conceptul ce descrie, de o manieră precisă şi dramatică, profilul acestei ordini ce nu are precedent în istoria modernităţii. Visul totalitar nu este doar cel al încazarmăriii, ci şi cel al condiţionării pavloviene: mai mult decât…
citește în continuarePrivirea şi ȋntinsul
Orice poveste despre cei de demult ȋncepe pe peronul umei gări ȋndepărtate: armonia ei desuetă este cerul care se arcuieşte peste destinele croite din materia diafană a nostalgiei. Căci orice istorie care se ȋntoarce spre sine, ca un şarpe ce se auto- devoră, tainic, revine pe acest prag al despărţirilor, ca spre un promontoriu dinspre care se poate privi viitorul care nu este decât prelungirea trecutului ce creşte din noi. Şi poate că memoria noastră nu este ea ȋnsăşi decât acest basm ce se…
citește în continuare