“Scenele care se desfășoară în toată Franța seamănă izbitor de mult cu un război civil: o polițistă urmărită și linșată, chipul unei femei care a intervenit pentru a se opune distrugerii unei stații de autobuz, ars de flăcări, utilizarea obișnuită a mortierelor împotriva forțelor de ordine. De cealaltă parte, un record de rețineri pentru o manifestație liceană. Comentatorii se înflăcărează, fără să vadă că, pe fundal, asistăm la dezintegrarea întregii „decențe obișnuite”, atât de dragă lui George Orwell, sub efectul unei derealizări pe care lumea digitală o aduce cu sine.
Franța este cunoscută pentru tradiția sa conflictuală. Același lucru se întâmplă în toate țările în care corpurile intermediare au fost distruse, împiedicând nemulțumirile să fie filtrate și, mai ales, transmise către centrele puterii. În aceste condiții, zgomotul, perturbarea ordinii și strada devin rapid singurele mijloace de presiune viabile pentru a face auzită o cauză, în detrimentul păcii civile. Cu toate acestea, în ultimele decenii, țara a cunoscut mai multe mișcări de protest ale liceenilor, printre care cea din 2016, la care am fost martor, și niciodată nu s-a observat o asemenea violență.
Acest surplus de violență este, în opinia mea, rezultatul unei transformări antropologice. Natura tinereții nu s-a schimbat, însă mediul tehnologic în care aceasta se manifestă îi amplifică trăsăturile antisociale la scară industrială. În primul rând, este vorba despre degradarea empatiei și, mai precis, a empatiei cognitive. Aceasta din urmă constă în capacitatea de a ieși din propriul punct de vedere și de a te plasa, în mod abstract, în situația altcuiva. Or, fie că este vorba despre algoritmii rețelelor sociale, centrați pe categoria „Pentru tine”, concepută pe măsura fiecărui utilizator și extrem de personalizată, fie despre inteligența artificială, care ne dezobișnuiește de contactul cu o altă persoană, capabilă, potențial, să simtă atât bucurie, cât și suferință, totul este conceput pentru a favoriza trăsăturile antisociale, în acest caz egocentrismul și derealizarea celuilalt.
Prin urmare, nu este surprinzător să constatăm că lumea digitală generează o sărăcie relațională favorabilă comportamentelor deviante și, implicit, violente. Astfel, 62% dintre tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani declară că se simt singuri în mod regulat. Din generații atomizate nu pot lua naștere decât comportamente antisociale. Aceasta este întreaga dramă a unei vieți digitalizate, în care descărcarea de dopamină se plătește prin întâlniri care nu mai au loc, legături care se destramă și priviri care se feresc unele de altele. Or, tocmai prin socializare se transmit reperele normative și se formează conștiința binelui și a răului. Dacă îi creștem pe copii, apoi pe adolescenți, sub un clopot protector algoritmic, nu este surprinzător să observăm o deconectare totală între faptele lor și percepția simbolică și morală a acestora.
În același timp, algoritmii suprareprezintă conținuturile violente. Aceasta nu este rezultatul unei intenții a marilor companii din domeniul tehnologiei — GAFAM — sau a TikTok, ci mai degrabă consecința propriei noastre biologii, care ne face în mod inevitabil mai atrași de stimulii vizuali legați de violență și sexualitate. Problema apare atunci când „efectul simplei expuneri”, bine documentat în științele cognitive, ne determină să normalizăm comportamentele necivilizate și brutalitatea, devenind astfel mai puțin sensibili la ceea ce i se întâmplă semenului nostru. După ce observăm în mod repetat violență verbală și fizică, sfârșim inevitabil prin a o reproduce sau prin a considera că reproducerea ei este mai puțin gravă.
Iar viitorul nu va fi mai luminos: ne îndreptăm spre o intoleranță tot mai mare față de fricțiuni și frustrări — primele alimentându-le pe cele din urmă —, iar reacția instinctivă, la nivelul epidermei, nu poate fi nici în acest caz decât violența. Dacă educația centrată excesiv pe copil, practicată de părinți, și sistemul național de educație, care refuză să supună elevii rigorilor selecției, au contribuit deja la alimentarea acestui fenomen, lumea digitală l-a făcut pur și simplu imposibil de controlat. Fie că este vorba despre o copilărie petrecută predominant în interior, departe de orice alteritate, fără jocuri libere în aer liber, prin care copiii ar învăța să gestioneze conflictele, să arbitreze problemele și să-și dezvolte imaginația, fie despre dezvoltarea unor forme de inteligență artificială caracterizate printr-o complezență excesivă, absolut totul contribuie la creșterea viitorului adult într-un cocon digital confortabil și protector. În aceste condiții, limitele și obstacolele devin de neconceput.
Problema este că lumea fizică nu poate constitui o continuare a lumii digitale: ea nu va putea avea niciodată aceeași instantaneitate, același confort și aceeași intensitate emoțională. Din acest motiv, confruntarea dintre aceste generații aflate în formare și realitate se poate dovedi uneori brutală. Dacă o parte semnificativă a revendicărilor este, fără îndoială, pe deplin legitimă, confruntările aflate în desfășurare ar putea foarte bine să fie mărturia nașterii unei noi antropologii: aceea a unui secol antisocial.”
Sursa: Le Figaro (Baptiste Detombe : «Vers une génération de barbares digitaux»)
