Aflu, târziu, că bătălia de la Stalingrad ar fi fost câștigată de Armata Roșie și datorită unei bune dezinformări căreia i-au căzut pradă nemții. Procedeul prin care rușii i-au păcălit pe nemți mai fusese folosit înainte de americani, după ce japonezii au atacat baza din Hawaii, de la Pearl Harbor. În 1941, după atacul din 7 decembrie de la Pearl Harbor, strategii americani au început să se întrebe dacă nu cumva japonezii ar putea ajunge să bombardeze Vestul, care era și zona unde se produceau avioanele, la Seattle, dar tot acolo existau și alte fabrici importante de armament. Așa că au creat localități pașnice fantomă, iar fabricile le-au acoperit cu perdele pe care artiști americani au închipuit drumuri și ogoare, în scopul de a-i înșela pe eventualii piloți japonezi care ar fi ajuns acolo. La Stalingrad, rușii ar fi mascat și ei, ziua, trupele de întărire care se apropiau de orașul atacat de nemți, cam tot așa, iar deplasarea acestora se făcea numai noaptea. Procedeul s-a numit maskirovka.
În ultimă analiză, nu e de mirare că sovieticii, cum se numeau pe atunci rușii, au apelat la maskirovka, pentru că unde altundeva decât în Rusia ar fi apărut celebrele sate ale lui Potemkin, menite să înșele vederile împărătesei Ecaterina a II-a și ale unor vizitatori străini. Aceasta e legenda care se perpetuează, deși mai nou se susține că, de fapt, satele și orașele de carton ridicate de Potemkin n-au existat, legenda fiind o invenție a unui ziarist german, gelos că n-a fost invitat la eveniment (vizita fețelor imperiale ale Rusiei, Germaniei și Poloniei). În realitate, ceea ce ziaristul respectiv ar fi calificat drept decoruri de teatru nu erau decât satele ucrainene (!), proaspăt cucerite de la turcii care le ocupaseră până atunci, zugrăvite proaspăt și lucind de curățenie. Se non e vero è ben trovato.
Coincidența face ca vizita aceea a ilustrelor fețe să fi avut loc în Ucraina! Unde astăzi urmașul împărătesei răspândește moartea și disperarea. Dar ceea ce a perpetuat în veac legenda potemkiniadei este, probabil, faptul că occidentalii ar fi fost înșelați de multe ori, și mult mai brutal, de sovietici și apoi de ruși, în zilele noastre. Alain Besançon, într-o carte pe care nu voi înceta s-o citez, intitulată Sfânta Rusie, observă că și după dezintegrarea, regretată atâta de Putin, a Uniunii Sovietice, procedeul de a-i minți pe occidentali de la obraz se perpetuează. Gânditorul francez numește modul de a prezenta niște – zicem noi – kaghebiști sau „tovarăși juști“ drept primari, profesori etc.: minciuna ontologică. Aceste procedee să fie noile maskirovce ale rușilor? te întrebi.
Ne amintim cum, în lunile premergătoare invadării Ucrainei, toți oficialii ruși, în frunte cu Putin, o țineau langa că trupele acelea fac niște manevre de rutină și nu există nicio urmă de intenție agresivă la adresa țării lângă care se petreceau acestea. Că de data asta nu le-a mers, ca la Stalingrad (azi Volgograd), vede azi toată lumea și vedea încă de atunci, din preajma acelui blestemat 24 februarie 2022, căci serviciile de informații americane stabiliseră demult adevărul de dincolo de perdeaua grosolană de minciuni lansate de Kremlin. Firește că, după masacrele comise de trupele rusești la Bucea și în alte localități ucrainene, din nou minciuna a încercat să-și facă loc în mințile străinilor, numai că de data asta nimeni nu le mai credea. Alain Besançon își începe un capitol al cărții cu această frază pe care ar trebui să o aibă în vedere toți politicienii și diplo mații străini ce vin în contact cu Kremlinul: „Tehnica minciunii e la fel de veche ca Rusia.“ Înaintea lui, Marchizul de Custine observase, fără a formula atât de clar, același lucru.
Dar au trecut decenii în tregi, în curând se face un secol, de când minciuna sovietică a prins în mințile occidentalilor, de unde e tot mai greu de scos. Încercați numai să spuneți unor stângiști occidentali ce s-a întâmplat în „lagărul păcii“ și veți vedea acest lucru. Campion absolut va fi fost, probabil, Jean-Paul Sartre, credin cios socialismului rusesc chiar și după revoluția de la Budapesta. Maskirovka s-a transformat din simplu procedeu de război în tehnică perpetuă de înșelare a unor oameni (nu întotdeauna bieți). Poate că satele lui Potemkin au fost, așa cum ne spune azi istoria, nu cum spune legenda. Dar izbele proaspăt lustruite și colhoznicii bine hrăniți, prezentate unor vizitatori occidentali în timpul holodomorului, nu mai sunt legende inventate de alții. Așa cum nici minciuna despre Katyn nu e. Și cum nici maskirovcile la care se dedau tovarășii la vizitele de lucru prin țară, la noi, ale lui Nicolae Ceaușescu.
Articol apărut inițial în revista România Literară
Felicitări, d-le Prelipceanu!