“Aici, la Atena, am descoperit prima întruchipare deplină a tuturor trăsăturilor esențiale care aveau să definească Occidentul: individualismul înflăcărat și ambiția neobosită; explorarea îndrăzneață și spiritul inventiv; dorința de descoperire, de aventură, de risc și de glorie. O curiozitate insațiabilă față de lume și față de principiile care o guvernează, o sete de a cunoaște misterele naturii și de a pătrunde secretele cosmosului. Nerăbdarea în fața ideii că ceva e imposibil, refuzul de a accepta granițe și limite, strădania de a privi în adâncurile necunoscutului…
Știu că, pentru urechile modernității, ceea ce tocmai am descris — acest mod de viață — poate suna ciudat; poate chiar crud. Sincer vorbind, idealul multor ideologii ale epocii noastre a ajuns să fie o lume a siguranței perfecte, lipsită de riscuri sau eșecuri, în care nu există nici gloria victoriei, nici rușinea înfrângerii. Prea adesea, în zilele noastre, construim în jos. Ne concepem standardele astfel încât să ne asigurăm că nimeni nu va pierde; ne preocupă mai mult confortul celor mai slabi decât potențialul celor mai buni. Ținem ostatice cele mai excepționale lucruri dintre noi, sacrificându-le în favoarea mediei, a banalului, a mediocrității.
Oamenii care au construit Parthenonul au construit în sus. Ei considerau că cea mai înaltă și mai nobilă aspirație în viață era aceea de a-i depăși pe toți ceilalți, de a te strădui să fii cel mai bun în toate privințele. Cetățile-stat ale Greciei antice erau pline de pasiune intensă, rivalități, facțiuni și conflicte. Dar din această luptă permanentă pentru afirmare și întâietate — din ea s-a născut extraordinara înflorire a artei, filosofiei și energiei politice și intelectuale care avea să transforme un ansamblu de orașe mediteraneene în leagănul celei mai mărețe civilizații din lume.
Thumos, cum îi spuneau grecii antici — focul pasiunii, al forței, al curajului și al mândriei — reprezintă inima unei mari civilizații. Și ce se întâmplă în absența lui? Fără el, națiunile își pierd voința de a lupta, voința de a se strădui, voința de a supraviețui.
Astăzi, o mare parte a Occidentului a uitat această calitate. Cu timpul, noi, cei din Occident, am ajuns să ne rușinăm tocmai de lucrurile care ne-au făcut excepționali. Ne simțeam stânjeniți de faptul că realizările noastre ne diferențiau de restul lumii. Prosperitatea noastră a devenit, într-un fel, un motiv de vinovăție. Nu mai credeam că merităm măreția noastră și că am dobândit-o prin propriile eforturi.
Cuvântul „naționalism” a devenit un cuvânt rușinos. Și astfel, ne-am demolat monumentele; ne-am condamnat propria istorie. Iar în prea multe locuri, ne-am învățat copiii să se rușineze de țările pe care aveau să le moștenească. În acest proces, ne-am deschis frontierele, ne-am externalizat industria și am permis armatelor noastre să slăbească și să decadă.
Și, cu fiecare an care trecea, părea că externalizăm tot mai multe dintre prerogativele suveranității noastre, transferându-ne deciziile către birocrații globale aflate cu mult dincolo de raza controlului nostru…
Alții au fost mai mult decât bucuroși să umple vidul pe care l-am lăsat în urmă — vidul creat de propria noastră slăbiciune. Iar pe măsură ce încrederea Occidentului se clătina, adversarii și rivalii săi deveneau tot mai îndrăzneți, acumulând bogăție și putere în locul nostru.
Și iată-ne astăzi ajunși la o răscruce. Pentru că următorul deceniu și deciziile pe care le vom lua vor scrie povestea secolului următor. Calea pe care o vom urma va determina dacă Occidentul își păstrează locul în fruntea lumii sau dacă se resemnează cu un viitor al atrofiei, servituții și declinului. Fie alegem să acționăm acum, fie ne vom pierde cu totul posibilitatea de a mai acționa.
Sub președinția lui Donald Trump, Statele Unite au făcut alegerea lor. Alegem urmărirea neabătută a puterii naționale: să recâștigăm controlul asupra lanțurilor noastre de aprovizionare esențiale, să ne reindustrializăm economia, să ne reconstruim capacitatea de apărare și să luptăm pentru supremație în tehnologiile și industriile viitorului.
Alegem să ne avântăm către noi frontiere: în domeniul producției avansate și al superinteligenței; al dronelor, armamentului și războiului; al cipurilor, mineralelor, spațiului cibernetic și al tuturor celorlalte domenii ale posibilităților umane. Alegem să ne dezlănțuim potențialul energetic, să ne reconstruim fabricile, să ne trimitem astronauții înapoi pe Lună și să deschidem o nouă eră a explorării spațiului…
Credem că Europa se poate trezi din lunga sa letargie și poate reaprinde focul care s-a aprins aici cu milenii în urmă. Există deja semne în acest sens.
Pe întregul continent, asistăm la ceea ce sperăm să reprezinte începutul unei schimbări de generație: o creștere spectaculoasă a cheltuielilor pentru apărare, o avalanșă de noi parteneriate și programe, extinderea capacităților de producție și a industriei manufacturiere, toate acestea venind în continuarea angajamentelor istorice în materie de apărare asumate anul trecut la Haga.
Grecia s-a aflat în centrul acestei schimbări. Poporul acestei națiuni a demonstrat încă o dată că este un prieten indispensabil atât pentru Europa, cât și pentru Statele Unite, într-o serie de domenii care merg de la energie și migrație până la apărare, unde Grecia a devenit un aliat-model.
Iar speranța noastră cea mai sinceră este ca întreaga Europă să vă urmeze exemplul.
Chiar dacă, uneori, pasiunile au putut pune la încercare legăturile de afecțiune dintre Statele Unite și Europa, nu trebuie să permitem ca acestea să se rupă. Împreună, trebuie să consolidăm o alianță capabilă să înfrunte amenințările epocii noastre.
Și putem face acest lucru. Pentru că nu credem că prietenia transatlantică trebuie să fie un joc cu sumă nulă. Dimpotrivă: viziunea noastră este aceea a unei alianțe a cărei forță depășește suma părților sale componente. Am văzut această viziune pusă în practică chiar luna trecută, printr-un acord fără precedent între Statele Unite, Danemarca și Groenlanda — un acord care va remodela regiunea arctică și va consolida securitatea întregii NATO. Toți cei trei parteneri ai acestui acord au ieșit învingători. Întreaga Europă — precum și NATO și Statele Unite — a ieșit mai în siguranță, mai puternică și mai bine protejată…
Ne aflăm într-un moment de cotitură — nu doar în istoria națiunii mele, ci și în istoria întregii noastre civilizații.
Amenințările cu care ne confruntăm astăzi sunt la fel de reale precum cele care se manifestau pe scena dramatică a Antichității.
Interesele naționale nu au dispărut în fața instituțiilor internaționale. Războiul nu a dispărut pur și simplu pentru că noi am preferat pacea. Alte state au continuat să se înarmeze, să caute influență, să concureze pentru teritorii, tehnologie, resurse, piețe, energie și putere.
Și acum, războiul a revenit. Competiția dintre marile puteri a reapărut. Vulnerabilitatea, agresiunea, terorismul — un întreg univers de noi amenințări și atacuri — au revenit.
Prin urmare, trebuie să ne reconstruim instituțiile și alianțele pentru a face față împreună acestor amenințări, înțelegând că scopul acestor structuri nu este să desființeze suveranitatea națiunilor care le alcătuiesc, ci să o apere. Și că națiunile nu trebuie să renunțe la identitățile lor distincte pentru a-și recunoaște interesele comune…
Istoria Greciei nu ne oferă doar o imagine a instituțiilor noastre în formele lor cele mai timpurii. Istoria Greciei ne oferă o imagine a noastră înșine.
Ea ne arată că moștenirea noastră este aceea a unor mari eroi și că trebuie să fim mândri — profund mândri — de locul din care venim. Ar trebui să privim cu admirație ceea ce strămoșii noștri au făurit pe aceste meleaguri. Povestea civilizației noastre este cea mai măreață poveste cunoscută vreodată de omenire. Iar ea a început aici, cu primii bărbați și primele femei ale Occidentului. De la ei putem redescoperi virtuțile, curajul și forța de care avem nevoie pentru a înfrunta pericolele vremurilor noastre.”
Sursa: The Wall Street Journal
