Amintiri dintr-un iunie negru și trist

Timp de lectură 6 min.

Abia după 13-15 iunie 1990 Occidentul a realizat cu adevărat cine conducea România. Ceea ce s-a întâmplat în acele negre și triste zile a marcat mult timp viața politică și socială a României. Imaginea pozitivă pe care țara noastră a avut-o, imediat după decembrie 1989, în întreaga lume, s-a șters foarte rapid, iar lumea civilizată s-a îngrozit văzând barbariile comise.

Acum, la 32 de ani de la acele sângeroasele evenimente, mai mult decât oricând, cei răspunzători de atrocitățile de atunci, trebuie să răspundă în fața legii sau, după caz, măcar în fața istoriei. Iar cei vinovați, se știu și se cunosc foarte bine: Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu, generalii Diamandescu, Stănculescu și Chițac, Cazimir Ionescu, Razvan Theodorescu, toți cei care în acea perioadă au deținut funcții importante de răspundere în statul român. Unii dintre ei au decedat, alții trăiesc, dar DREPTATEA nu mai trebuie să aibă ochii plânși, ci trebuie să iasă la lumină!

Să nu uităm niciodată ceea ce s-a întâmplat atunci! Mă închin cu pioșenie și respect în fața tuturor celor dispăruți și bătuți în acele zile! Lupta și jertfa lor pentru principii și valori europene adevărate, a fost, este și va fi și lupta mea! “De mii de ani curăţim zgura sufletului românesc de asprimile ei.” (Corneliu Coposu)

14 iunie 1990, orele 7,40 -7,45, nea’ “Cafeluță”, șoferul de pe Dacia neagră de la BTT, cu care se deplasa președintele Coposu, vine să mă ia din Grădina Icoanei, acolo unde stăteam la mătușa mea Doda, așa cum făcea în fiecare dimineață, începând cu luna februarie. Îl întreb, ca de fiecare dată, dacă totul este în regulă. El îmi răspunde: “Da, ce să fie?” Plecăm spre locuința Seniorului, din Mămulari. Îl rog pe șofer să trecem pe la sediul PNȚCD, din Piața Rosetti, să iau niște hârtii pentru președinte. Când ajungem în piață, agitație mare de tot. Marea majoritate a celor care erau acolo aveau caschete cu lămpașe. Pun mâna pe mâna lui nea “Cafeluță” și-i spun: “Trage pe dreapta, aici la colțul bulevardului Carol cu Piața Rosetti.” Mă dau jos, fac doi pași, și aud o voce puternică: “Ia uite-l pe secretarul lui Coposu! Hai să-l căsăpim!” Auzind asta, m-am întors rapid, m-am urcat în mașină și i-am spus șoferului: “Dă-i drumul!” Cafeluță demarează, dar unul dintre indivizii îmbrăcați în miner apucă să dea cu bâta și să spargă geamul din spate al Daciei. Speriat, îi spun să mergem direct în Mămulari. Ajungem acolo în 5 minute. Ușa grea, întredeschisă. Fac primii pași înăuntru strigându-l pe președinte și pe ceilalți membri ai familiei. Nici un răspuns. Totul părea părăsit. La un moment dat, aud un vuiet care părea să se apropie din ce în ce mai tare: “Moarteee lui Coposu!” Ies și-i spun șoferului să plece în grabă spre locuința unui prieten student, vicepreședinte TUNȚCD, care era pe str. Hristo Botev (nu foarte departe de Mămulari). Ajuns acolo, primul gând a fost să aflu dacă s-a întâmplat ceva cu președintele și familia sa. Aveam nr. de telefon al lui Marius Lupuțiu (consilier și el al Seniorului). Inițial nu a răspuns nimeni când am sunat, dar, 2 ore mai târziu, însuși Seniorul a sunat la telefonul prietenului meu să vadă dacă sunt în regulă. În cursul după-amiezii, sun la mătușa mea să-i spun că sunt ok, iar ea îmi spune că pe la 13,00 au venit doi domni bine îmbrăcați să întrebe dacă sunt acasă și dacă pot vorbi cu mine. Am stat ascuns la amicul meu două zile. Două zile care mi s-au părut ani. La televizor, informațiile erau clar manipulate pentru inducerea ideii de lovitură de stat legionaro-țărănistă. Noroc cu “Europa Liberă” care dădea informațiile corecte despre dezastrul din București.

16 iunie 1990. Împreună cu președintele Coposu și câțiva dintre colaboratorii domniei sale, mergem să vedem în ce stadiu se află sediul partidului. Ajungem pe la orele 10,30 și ceea ce găsim acolo întrece orice imaginație. Distrugerea provocată de către mineri este în proporție de 90 %. Practic, ceea ce a mai rămas din clădire sunt doar pereții și structurile metalice, dar și pe pereți se găsesc urme de foc și de excremente. În holul mare al sediului e dezastru: hârtii și documente arse, mizerii, mâncare stricată, excremente, sticle goale de bere, vodcă, vin. Din biroul președintelui dispăruseră toate fotografiile și tablourile cu Maniu și Mihalache, de documentele aflate acolo nici nu mai are rost să spun că se evaporaseră. Sus, la etajul 1, la contabilitate, nu mai exista absolut nimic în picioare, ba, mai mult, dispăruse tot! La etajul 2, acolo unde era camera TUNȚCD (studenții), la fel. Parcă venise Apocalipsa. 

Ieșim din clădirea centrală și mergem în cea alăturată, unde se afla sediul ziarului “Dreptatea”, biroul vicepreședintelui Ion Puiu și sediul organizației de tineret. Și acolo…dezastru!

Ceea ce trebuie menționat și reținut în mod special este următorul lucru: în biroul directorului ziarului “Dreptatea”, dl. Paul Lăzărescu, peretele foarte gros (cca. 1m, 1m și jumătate) era … decupat. Nu ne-a venit să credem ochilor când am văzut ce era încastrat în zid: urmele unui seif! Practic, acolo a existat un seif de care niciunul dintre național-țărăniști nu avea habar! Era clar de tot că …“minerii” veniseră la punct ochit, punct lovit! Căutau ceva care se pare că era foarte important. O jumătate de răspuns la întrebarea ce căutau “minerii” am avut după o lună, o lună și jumătate, când președintele Coposu îmi spune, într-o dimineață că a aflat ceva foarte interesant și cu bătaie lungă: între 1979-1984 acel birou a fost ocupat de…Ion Iliescu în calitate de președinte al Consiliului Național al Apelor. Cele spuse de Senior m-au lăsat fără grai! 

Timp de câteva luni bune, până la refacerea clădirii, sediul central al PNȚCD a fost la hotelul “Athenee Palace”, în două apartamente de la ultimul etaj.

2 Comentarii

  1. Trist , specific securisto-comunistilor criminalului iliievici iliiescu,
    Organele statui sunt obligate să finalizeze dosarele de urmărire, pentru că au fost fapt penale, infracțiuni și tentative grave, tentative de omor, asupra unor persoane.
    Un stat responsabil nu poate lăsa astfel de fapte nepedepsite
    Justiția trebuie sa existe.

    • Atâta timp cât existăm pe acest pâmânt, avem datoria să nu ne lăsăm până când cei vinovați nu vor plăti în fața justiției. Generația tânără, generația viitoare are nevoie de o bază serioasă pentru o reconstrucție morală a acestei țări și așa cum spuneți dvs. „ un stat responsabil nu poate lăsa astfel de fapte nepedepsite.” Doamne ajută!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.