Spectaculoasă şi respectând fidel scenariul sovietic al înscenărilor menite să declanşeze represiunea poliţienească, capcana de la Tămădău reprezenta o trecere a Rubiconului. Odată cu arestarea lui Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Ilie Lazăr sau Nicolae Carandino, un mecanism implacabil al exterminării se punea în mişcare. În câteva luni, lichidarea pluralismului din România avea să fie completă. Procesul conducătorilor naţional- ţărănişti marca naşterea de facto a Republicii Populare. Pedagogia terorii înfricoşa o întreagă naţiune.
Premeditarea comunistă construia imaginea unui complot infernal menit să ameninţe cuceririle poporului muncitor. Reacţiunea, incapabilă să oprească marşul spre viitor, recurgea la trădare de ţară. Energia cu care tânărul Silviu
Brucan denunţa crima ţărănistă şi îndemna la vigilenţă revoluţionară era doar începutul. Masele de oameni ai muncii, în mii de telegrame spontane, reclamau, pe un ton de justă îndignare, pedepsirea celor ce atentau la pacea României. Guvernul doctorului Petru Groza era chemat să treacă la dizolvarea partidului ce ameninţa democraţia populară.
Scenele din acel iulie 1947 sunt scene ale infamiei : editorialele de presă şi montajele de actualităţi sunt dominate de timbrul infernal al propagandei totalitare. Dincolo de Tămădău se află silueta demonizată a celui care întruchipează condiţia însăşi a duşmanului de clasă , Iuliu Maniu. Montarea de la Tămădău este urmată de dizolvarea Partidului Naţional- Ţărănesc. Lichidarea imunităţii parlamentare permite arestările masive. Procesul din toamna lui 1947 este capătul de drum: sentinţele tribunalului militar echivalează cu o condamnare la moarte.
Pentru Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, vara lui 1947 avea să fie cea din urmă vară a libertăţii lor. La Sighet şi la Râmnicu-Sărat, moartea atroce avea să le fie singurul tovarăş. Demnitatea rezistenţei era urmată de curajul sacrificiului consumat în tăcerea tombală a penitenciarelor ce le erau şi mormânt. Marşurile Republicii Populare răsunau în vecinătatea crimei de stat.
14 iulie 1947 este o zi din istoria veacului comunist. Ceea ce urmează este povestea genezei lumii noi : şantiere ale tineretului, vacanţe la mare şi la munte, blocuri noi şi senine, bucuria netrucată a celor ce zidesc. În acest tablou arcadic, duşmanii poporului sunt doar inamicii înfrânţi. Ucişi, exilaţi sau umiliţi,ei nu pot intra în acest paradis al oamenilor muncii. Lor şi urmaşilor lor le este rezervată, până la capăt, doar ura.
Articol apărut inițial în publicația electronică LaPunkt.ro
