Motto : «Ce te faci dacă liderul unei naţiuni este nebun?». «În realitate, fiecare persoană implicată în inițierea unui mecanism nuclear ar trebui atunci să gândească la unison și să accepte ca ei, familiile lor, orașele lor și toate lucrurile pentru care ei au existat, să sfârșească. Asta ar fi un pas uriaș, de la imaginea falsă a nebunului cu un buton roșu pe care e gata să apese. Mă grăbesc să adaug că foarte puțini oameni îl consideră nebun pe Puțin. Da, a dat-o în bară, încearcă să îşi salveze pielea, nu să se sinucidă». [1] (Robin Horsfall [2])
„Mă simt îngrozitor pentru că Ucraina este o ţară importantă și pentru că simt că am o problemă personală pentru că i-am făcut să fie de acord să renunţe la armele lor nucleare, și niciunul dintre ei nu crede că Rusia ar fi făcut prostia asta nebunească dacă Ucraina încă ar fi avut armele lor». (Bill Clinton) [3]
Sfântul Părinte declara în Angelus, duminică, 27 martie 2022[4], că «Războiul nu devastează doar prezentul, ci și viitorul unei societăți. Am citit că, de la începutul agresiunii împotriva Ucrainei, un copil din doi a devenit refugiat. Aceasta distruge viitorul, creează traumatisme dramatice în cei mai mici și mai nevinovați dintre noi. Iată bestialitatea războiului. Un act barbar și sacrileg. Îi rog pe toți responsabilii politici să reflecteze asupra acestui lucru, să se angajeze și să înțeleagă, uitându-se la Ucraina martirizată, cum fiecare zi de război înrăutățește situația pentru toți. De aceea reiterez apelul meu, gata, stop, jos armele, să lucrăm în mod serios pentru pace.» Iar pe 3 aprilie, după Bucha, Papa Francisc condamna în Malta «războiul sacrileg» din Ucraina «martirizată», la doar câteva ore după descoperirea cadavrelor civililor; acuza «seducțiile autocrației» și «noile imperialisme», care ridică spectrul «unui nou război rece extins care ar putea sufoca viața popoarelor și generațiilor» [5]. Fără poate chiar să vrea, pentru că, de altfel, Sfântul Părinte nu a pomenit nicăieri, atunci, de Putin și de ruşi, cuvintele care inițial nu au apărut în prima transcriere a Angelusului, disponibilă în următoarea săptămână, sunt exact expresia consecințelor intenției genocidare.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, explica într-un articol[6] publicat pe 29 martie că «O persoană cu adevărat liberă, nu una care mimează libertatea, este o persoană responsabilă moral, angajată, implicată și, inevitabil, răspunzătoare pentru ocrotirea și ajutarea celuilalt în varii moduri posibile.», «Etica reală care presupune relația mântuitoare „eu – tu” este, în cel mai natural mod cu putință, radical orientată împotriva perfidei „filosofii a Neutrului”. Nu poți rămâne simultan onorabil și neutru, oricâte sofisme ai debita și folosi. Oricât de mult te-ai minți.», «Nu te poți spăla pe mâini dacă celălalt suferă, chiar dacă nu suferă din cauza ta. », «Da, e o datorie care ne onorează! Dezonorant e s-o ignori ». Iar implicarea este întotdeauna personală, iar nu impersonală.
În cadrul proiectului «Café Eurasia», Anton Sheskhotov și Andreas Umland au discutat, pe 10 martie 2023[7], chestiunea responsabilității colective și a responsabilității individuale a ruşilor/muscalilor în materie de război și genocid în Ucraina. Întrebările sunt legitime, și mulți dintre noi își amintesc probabil ce furtună au stârnit valurile de refugiați dinspre Rusia de după 24 februarie, dar mai cu seamă cel de după anunțarea mobilizării parțiale. Un ziar finlandez făcuse un reportaj la ultimul tren sosit din Rusia, înainte de sistarea serviciului feroviar. Rezulta că în jur de 5% dintre pasageri (ruși, desigur) nu erau de acord cu războiul și își exprimau clar dezacordul. Majoritatea celorlalți refuzau să răspundă la vreo întrebare. Desigur, te puteai gândi că au familie încă în Rusia și că le este teamă că vor suporta consecințe… Rusia nu (mai) e de mult o țară liberă, iar atmosfera, chiar și pentru turiştii de dinainte de 24 februarie, iar nu de pe vremea sovietelor, era extrem de apăsătoare. Îmi povestea cineva care a fost în fostul Leningrad prin 2018, ca să vadă luminile nordului, și a avut privilegiul să cunoască familia unui polițist, că orice cetățean străin putea fi interpelat pe stradă de organele de ordine, cu consecințe nu tocmai plăcute. Cu alte cuvinte, atmosfera era deja de teroare. În al doilea rând, ne aducem aminte și de discuțiile în contradictoriu din interiorul și între ţările europene referitoare la acordarea de vize pentru ruşii de sex masculin care fugeau din faţa mobilizării. Unul dintre state introdusese o declarație obligatorie în care rusul care dorea să intre trebuia să scrie că respinge războiul, altfel fiind pasibil de deportare. Putea fi considerat un rus un fugar? Mulţi au argumentat atunci că respectivii fugeau de frica de a ajunge pe front, nu pentru că nu ar fi fost de acord cu agresiunea contra unui stat suveran. În fond, cei care aveau mijloacele să plece din Rusia o puteau face imediat după 24 februarie, dacă aveau vreo problemă morală…
În acest context, Michael Gahler, purtătorul de cuvânt al Partidului Popular European pentru politică externă și apărare, declara într-o conferinţă transmisă pe facebook din 5 octombrie 2022[8] că un astfel de rus nu poate fi acceptat ca azilant politic. În fond, spunea el, tinerii ruşi ar putea cere azil politic într-o ţară ca Germania, ar fi legal și plauzibil, însă de fapt ei nu au fost preocupaţi deloc de problema războiului până în momentul când au fost în pericol să ajungă carne de tun. «Cum am putea să îi primim, când pe străzile noastre se vor întâlni cu femei și copii care au fost forţaţi să fugă din Ucraina ca să scape tocmai de ruşi?». Iar în noiembrie, Thomas C. Theiner, fost expert la Marele Stat Major Italian si comando Truppe Alpine, explica într-o conferinţă pe twitter, pentru Mriya Report, că ruşilor le poţi plânge de milă înainte să pună piciorul pe solul care aparţine teritoriului internaţional al Ucrainei, dar că după acel moment, este rezonabil ca orice soldat să îşi dorească și să facă tot ce depinde de el «ca acel rus să se întoarcă acasă într-un sac negru».
Sondajele, chiar și dacă interpretabile, arată că ruşii susţin masiv războiul împotriva Ucrainei.
Întrebările pe care le sintetizează Anton Sheskhotov sunt următoarele : este războiul din Ucraina războiul lui Putin sau războiul rușilor? Susțin rușii războiul? Dacă nu îl susțin, de ce nu protestează? Faptul că tac îi face să fie vinovați? Ce mecanisme psihologice folosesc rușii ca să se disocieze de război? În februarie 2022, explică Andreas Umland, cancelarul Olaf Scholz a ţinut un discurs în care a afirmat că este un război al lui Putin, «Ideea era să îi susţii pe cei din Rusia care erau contra războiului.» Exista speranţa că protestele vor duce la oprirea invaziei militare totale. Adresându-se protestatarilor din Moscova și St Petersburg, cancelarul le-a transmis «do not give up», și le-a promis susţinere din partea Germaniei.
Doar că, pe de o parte, protestele s-au dovedit a fi minore, iar pe de alta, experţii aveau deja sentimentul că poporul rus susţinea, într-o mare măsură, invazia. «Ruşii acceptă războiul, dacă le serveşti o poveste care să le placă». Un sondaj pentru luna februarie 2023, al centrului independent Levada-Center[9], publicat pe 13 martie[10], arată o susţinere a războiului de 78% de către populaţia federaţiei ruse, cu variaţii care nu coboară mai jos de 71% în decembrie 2022. Susţinerea a crescut imediat după începutul «operaţiunii speciale»… Tendinţa de susţinere a agresiunii împotriva Ucrainei este clară, și este confirmată de răspunsul la alte întrebări. Andreas Umland explică că tendinţa se confirmă, chiar dacă este posibil ca datele să nu fie perfect corecte : problema sondajelor este să reuşeşti să pui întrebări la care ţi se răspundă sincer, pentru ca datele culese să fie relevante. Ori, dacă întrebi, spre exemplu, pe cineva, dacă este rasist/anti-semit, răspunsul va fi probabil negativ. În cazul respondenţilor ruşi, este posibil ca ei să nu aibă încredere în anonimizarea unui răspuns la telefon, «Un sondaj în bucătărie ar duce poate la rezultate diferite». Este însă cert că în sondajul Levada de dinainte de intrarea în vigoare a legii care condamnă defăimarea armatei, anume în luna februarie 2022, susţinerea pentru război contra Ucrainei era de 68%. Se mai poate observa că, cu cât cineva a trăit mai mult timp pe vremea URSS, susţinerea pentru război este semnificativ mai mare. Spre exemplu, grupul 18-24 de ani prezintă o susţinere de «doar» 58% a «acţiunilor forţelor militare ruse în Ucraina» (28 clar da, 29 da), faţă de 86% la cei de peste 55 (60 clar da + 26 da). Deşi 50% ar dori începerea negocierilor, peste 67% nu ar fi de acord cu retragerea armatei ruse din teritoriile ocupate. Se poate trage concluzia că cel puţin două treimi din populaţia Rusiei este de acord cu ce se întâmplă în Ucraina, pentru că ştiu de fapt foarte bine ce înseamnă «acţiunile» forţelor lor armate acolo… Profesorul Umland dă exemplu vechea poveste a războiului din Donbas, potrivit căreia Ucrainenii sunt cei care ar fi omorât civili. Problema celor care cred această propagandă este însă că însuşi Igor Girkin (Strelkov)[11], ministrul apărării în republica populară Donetsk între 16.5 și 14.8.2014, demis după scandalul avionului Malaysian Airlines, și găsit vinovat de justiţia Ţărilor de Jos, pe 17 noiembrie 2022, pentru uciderea celor 298 de pasageri și membrii ai echipajului, condamnat in absentia la închisoare pe viaţă, aşadar însuşi Girkin a declarat public că grupul său era în legătură cu statul rus și că ei au început războiul, iar nu Ucrainenii[12]. Girkin, veteran al armatei ruse, a fost ulterior ofiţer FSB. «În ciuda declaraţiilor publice, probabil însă că mulţi ruşi și consumatori de propagandă vor continua să creadă versiunea oficială a federaţiei ruse, fiind vorba de un mecanism de auto-apărare în faţa răului»; a crede că Ucrainenii au început, că Ucrainenii au omorât, justifică crimele de pe front… (vedem, de altfel, și acuze că Ucrainenii fac «și acum» victime în rândul civililor în aşa-zisa republică Donetsk, deşi este război).
De la responsabilitatea colectivă…
«Ar trebui însă ca psihologii să se ocupe de problemele de vinovăţie și de mecanismele psihologice de protecţie la lucru în minţile ruşilor, iar nu specialiştii în ştiinţă politică»; și cu atât mai puţin militarii. Într-un interviu din toamnă acordat unei televiziuni germane, un comandant de drone Ucrainean, activ pe frontul anti-rus de la începutul războiului, adică din 2014, întrebat dacă a omorât pe front și dacă ar mai omorî, a explicat că rusia i-a atacat ţara, și că da, s-ar întoarce pe front, cu toate consecinţele care decurg de aici, pentru că trebuie să îşi apare familia de ruşii care vor să îi omoare. Anton Sheskhotov explică cum însuşi Putin a afirmat că rusia va folosi civilii drept scut uman[13]. Substratul aici este că, dacă te poţi considera victimă a agresiunii, nu te mai crezi vinovat și nu mai poţi fi acuzat de crimele pe care ţara ta le face în altă ţară suverană. Andreas Umland trece în revistă categoriile de ruşi care în mod cert pot să se considere nevinovaţi; ar fi vorba de cei care participă la lupte de partea Ucrainei, în Legiunea rusă, cei care au protestat, cei care au fost închişi și care au fost cu siguranţă bătuţi și poate torturaţi. «Ei sunt puţinii care pot fi exceptaţi de la responsabilitatea colectivă». Există, desigur, exemplul Germaniei naziste : «ca și germanii, ruşii puteau renunţa la cetăţenie, puteau să îşi renege naţionalitatea rusă, chiar și imediat după 24 februarie», «În măsura în care nu există vină colectivă, ci doar responsabilitate colectivă, este de neînţeles că ruşii sunt de acord să îşi ia asupra-le această responsabilitate». Este vorba de responsabilitatea crimelor îngrozitoare din teritoriile ocupate ale Ucrainei, precum și de atacurile asupra infrastructurii civile și asupra populaţiei. O posibilă consecinţă a neasumării ar putea fi «un război civil în rusia, din cauza părerilor diferite faţă de război și faţă de asumarea consecinţelor lui pentru rusia».
Este și mai de neînţeles ca ruşii din străinătate, sau cei din familii mixte, cu un părinte rus, să păstreze masca imposibilei «neutralităţi» faţă de chiar prietenii lor apropiaţi, să nege realitatea, ba uneori să îi mai și acuze de minciuni chiar în spaţiul public. Până la urmă, gândindu-se probabil la Primăvara arabă, profesorul Umland consideră că războiul ar fi putut fi oprit, și poate fi oprit oricând, printr-o acţiune colectivă rusească : o grevă generală, în care oamenii ar rămâne acasă în loc să meargă la muncă. «Nu ai putea trimite la închisoare câteva milioane de ruşi care nu au plecat de acasă dimineaţa». În era reţelelor sociale, fie ele și controlate de FSB, este halucintant «că nimănui nu i-a trecut prin cap această idee. Telegramul este destul de secretizat». Aici intervine problema responsabilităţii individuale. Niciun individ nu a încercat, spune Anton Sheskhotov, «pentru că în rusia nu există nici măcar societate, darmite societate civilă; iar aici nu era vorba de societatea civilă. Însă curajul ruşilor pare să se manifeste prin puţinele și izolatele acţiuni subversive», «În schimb, ruşii îndrăznesc să se compare cu evreii în timpul celui de al doilea război mondial. Este scandalos.» Scriitorul rus Vladimir Sorokin, într-un recent interviu pentru Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, declara : «Indubitabil, ca rus, împărtăşesc responsabilitatea colectivă pentru războiul dezlănţuit. Dar trebuie să mă întreb ce nu am făcut eu anume ca să îl împiedic. Aşa trebuie să fie pentru orice persoană normală, cred eu. Și vina asta va continua să crească/…/ Toţi ruşii trebuie să bea dintr-o ceaşcă amară. Fiecare va purta o piatră în spate -cât de mare și cât de grea, este treaba fiecăruia să decidă. Dar suntem cu toţii de blamat, desigur – nu doar Putin și echipa lui»[14] [s.n.]. Vladimir Sorokin afirma clar că toţi ruşii sunt responsabili colectiv, și vinovaţi chiar individual. Putin, spune și Andreas Umland, este condus de opinia publică. «Popularitatea anexării Crimeii a fost mai mare decât se aștepta, și a dus la o îmbătare, de aici ideea că un război prinde bine la opinia publică. Totuși, oficialii ruși nu credeau că e posibil să se ajungă la război. Putin însă știa, de la războiul din Georgia, că atacul asupra Ucrainei va fi popular».
Există chiar un articol din luna ianuarie 2022, publicat în Washington Post, care prevestea că Putin va ataca Ucraina, şi explică motivele. Analiza pornea tocmai de la viitoarele alegeri din rusia și faptul că încrederea în Putin era la un nivel minim istoric. Autorul demonstra că rata de încredere în Putin crescuse spectaculos după fiecare război dezlănţuit, și că, prin urmare, era extrem de probabil ca rusia să atace Ucraina. Sondajul Levada arată și el, indirect, creşterea bruscă de susţinere în martie faţă de februarie 2022… Se poate spune deci că în rusia există «cerere publică» pentru atacuri împotriva vecinilor.
… la responsabilitate și vină/vini individuale.
Dar pentru ca ruşii să digereze uşor justificarea războiului, trebuie ca propaganda să le ia vina de pe umeri. «Ruşii poate nu ar fi de acord cu genocidul», consideră Anton Sheskhotov. Prin urmare, ei preferă să creadă că Ucrainenii se omoară între ei. Discutând cu cineva un caz de răpire de minor pe din păcate atât de celebrul drum naţional Zhytomyr, pe care au avut loc nenumărate crime de război, precum și crime care pot fi încadrate ca genocid, în regiunea Kyiv, de către trupele ruseşti de ocupaţie, interlocutorul mă întreabă candid dacă nu ştiu că Ucrainenii «sunt cunoscuţi pentru trafic de carne vie» și că «sunt nazişti». I-am explicat că la data respectivă, conform hărţilor existente, forţele armate ucrainene era la mare distanţă de zona în cauză. Referitor la rudele «ruseşti», poveştile de incredulitate sunt multe. Este imposibil ca cineva care a ajuns să cunoască Ucraineni, printr-o împrejurare sau alta, să nu audă de «rudele din Rusia care nu cred nimic», sau «cu care nu mai putem discuta pentru că mi-au spus că sunt nazist(ă)». În cazurile fericite, cu familii mixte, s-a ajuns la un modus vivendi, în care se discută rar, și nimeni nu deschide «subiectul». Însă Anton Sheskhotov a mărturisit că, fiind ucrainean de limbă rusă, a pierdut mulţi prieteni. «Am tăiat legăturile cu prieteni apropiați din cauza războiului. Nu, nu pentru că susţineau războiul. Nu aveam aşa ceva în jur… Eu consideram că ei nu fac destul ca să oprească războiul. După februarie 2022, nu mai era suficient să spui că Crimea aparține Ucrainei, ci trebuia să și faci ceva în sensul de a susţine Ucraina.»
Problema rudelor, a prietenilor ruşi, și, la modul general, a întregii populaţii a rusiei care susţine «acţiunile forţelor armate ale rusiei» nu e că nu sunt informaţi. «Există reţele sociale, iar mărturiile au putut fi auzite». Andreas Umland consideră că «rușii însă nu pot nega că știu ce se întâmplă. Există reţele sociale ruseşti. Și informațiile corecte circulă și ele.» Aşa cum ruşii nu cred ce le povestesc rudele din Ucraina, tot aşa și Vestul a ignorat cu obstinaţie semnalele de alarmă trase dinspre estul Europei în ultimii două zeci de ani. Ţin minte cum eram luaţi în râs chiar de către europarlamentari și responsabili cu relaţiile internaţionale din importante partide vest-europene în momentul în care le explicam că cel mai mare pericol pentru securitatea și pacea în Europa este federaţia rusă… În cuvintele profesorului Umland, «Spuneau, spuneam, în Germania, că esticii sunt paranoici. Dar ei aveau frica de rusia în gene, și pe bună dreptate».
Câteva cuvinte despre «marea literatură rusă».
Un alt mecanism psihologic implică «marea cultură rusă». Pentru a nu aminti decât de literatură (Prokofiev este cântat regulat pe marile scene europene, fără să protesteze cineva), ambasada rusiei din Republica letonă a acuzat miercuri, 5 aprilie 2023, mânjirea statuii «marelui poet rus A.S.Puşkin». (vezi foto jos). Orice cunoscător al literaturii ruse descoperă însă justificări ale imperialismului muscal în opera «marelui poet», pictat de letoni cu roşul crimelor din Ucraina, de care se face și el responsabil, și steagul naţional al Ucrainei. Şi pentru că, poate, mărturia despre Puşkin a unei posesoare de studii aprofundate de master în literatură rusă nu este credibilă, având în vedere naţionalitatea, chiar Andreas Umland atrage atenţia asupra cazului unei specialiste în literatura rusă, americancă de origine turcă, Elif Batuman[15], «care, îndrăgostită fiind de literatura rusă, găsește rădăcinile răului de la Puşkin și chiar Dostoievski ». Chiar Vladimir Sorokin, fără însă să facă vreo judecată morală asupra operelor scriitorilor ruşi, declara pentru RFE/RL: «Un intelectual Ucrainean care a crescut în literatura rusă mi-a spus că a aruncat tot – inclusiv pe Bulat Okudzhavași pe Josef Brodsky – la gunoi, pe 24 februarie. Voia să rupă ultima lui legătură cu lumea rusă. Pentru mine, tristul adevăr e că nu îl punem acuza pentru asta. /…/ Nu putem, pentru că are dreptate. Tot aşa cum aveau dreptate și Francezii și Olandezii au aruncat la gunoi operele germane în anii 1940, spunând, ‘copii noştri nu vor învăţa limba lui Hitler’» [s.n.].
În loc de concluzii.
Care să fie cauza pentru care o zdrobitoare majoritate a ruşilor să nu aibă nicio remuşcare în a susţine genocidul, mai mult sau mai puţin declarat? Problema majoră, și eroarea fundamentală a Occidentului, este că nu a insistat pentru revizitarea crimelor sovietice. Nu a existat condamnare, ca la Nüremberg. În zadar au cerut-o est-europenii… Germanul din Andreas Umland se întreabă dacă aici rezidă diferenţa… Sheskhotov confirmă că numai condamnarea stalinismului și a crimelor sovietice ar fi împiedicat revalorizarea stalinismului ca vârstă eroică. Concluzia este că numai o înfrângere umilitoare a federaţiei ruse poate deschide calea către vindecarea rănilor trecutului și, poate, schimbarea în bine a ruşilor. Pentru început, ar trebui poate ca Lumea liberă să contraatace la propaganda muscală explicând cum și-a deschis Putin calea către puterea supremă, cu atentatul cu bombă organizat de FSB, care s-a soldat cu moartea a peste 200 de Moscoviţi, și, în al doilea rând, să li se explice ce a însemnat pentru Germania înfrângerea totală în al doilea război mondial : integrarea în instituţiile euro-atlantice, deschidere totală, prosperitate. «Rusia ar putea beneficia de acelaşi tratament, cu o unică condiţie : să renunţe definitiv la imperialism», ceea ce presupune căinţa, regândirea și reinventarea naţională. Faptul însă că Vestul (Lumea liberă) are vina de a nu fi insistat pentru revizitarea crimelor comunismului sovietic, de a fi permis elitelor înscăunarea post-dictatorială, și de a fi căzut pradă seducţiei federaţiei ruse, nu înseamnă că ruşii au vreun drept oarecare de a da vina pe Vest sau de a justifica crimele de acum prin neajunsurile lumii occidentale. Calea către o împăcare viitoare trece prin judecarea criminalilor de război, condamnarea lor, reconsiderarea trecutului imperialist, astfel vindecare. Iar mai apoi integrarea în structurile vestice de securitate și prosperitate.
Cert este că miercuri, 5 aprilie 2023, a fost publicat un interviu al fostului preşedinte american Bill Clinton, care îşi exprimă remuşcările pentru vina personală de a-i fi convins pe Ucraineni în 1994 să renunţe la armele nucleare, și nu numai atât. Într-o conferinţă a Atlantic Council din toamna anului trecut, ambasadorul John Herbst, pe atunci şef al departamentului Afaceri ruse, a declarat că preşedintele a plecat urechea și la cererea ruşilor de a nu se folosi în Memorandum expresia «garanţii de securitate», care ar fi dus la obligaţie, ci doar «asigurări», termen fără nicio valoare și forţă legală. Vinile Occidentului trebuie și ele asumate, independent de cele ale ruşilor, ca prim pas către asigurarea unei victorii cât mai rapide a Ucrainei împotriva federaţiei ruse.
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, se adresa astfel la Institutul Suedez de Afaceri Internaționale, la Stockholm, pe 8 martie 2023 : «Nu am fost niciodată de acord cu cei care au susținut că războiul din Ucraina este o chestiune limitată, care privește doar o singură țară. După cum știm cu toții, invazia militară total nejustificată și neprovocată împotriva Ucrainei este produsul unei ideologii imperialiste, care susține că Rusia – deja cea mai mare țară de pe Pământ – trebuie să devină și mai mare și că Rusia are dreptul la o sferă de influență în Europa. Națiunile noastre susțin astăzi eforturile de autoapărare ale Ucrainei nu numai pentru că acest lucru este corect din punct de vedere moral și justificat din punct de vedere legal, ci și pentru că știm că o victorie a Ucrainei este esențială pentru securitatea întregului nostru continent. »[16] Pentru Lumea liberă, o victorie a Rusiei este de neconceput, nici moral, nici legal, și nici geo-strategic. Cu cât mai repede va învinge Ucraina, cu atât mai bine. Atât pentru Ucrainenii care nu vor mai muri, cât și pentru Europenii și Americanii care nu vor mai simți atât de dur povara economică.
PS1/ Am scris «rusia» și «rus» cu «R» mic. Denumirea de «Rusia» a fost pentru prima oară utilizată în 1721, în sintagma «Imperiul rus». Înainte de proclamarea imperiului, care i-a inclus și pe strămoșii Ucrainenilor de astăzi, ce numim azi impropriu «rusia» se numea Moscovia, iar termenul care descria locuitorii era muscal, folosit și în limba română în mod curent în secolul al XIX-lea. «Muscal» provine din polonezul și ucraineanul «moskal», însemnând «cetățean al Moscoviei». Alipirea Kyivului la Moscovia i-a permis lui Petru I să fure și termenul de «rus» («rutean» înseamnă «rus») și să pretindă că noul stat redenumit ar fi a treia Romă. Moscovia, de fapt, este un stat succesor atât al Imperiului mongol, cât și al Kyiv rus. Din păcate, în afară de religie, și mai mult cu numele, Moscovia nu a preluat nimic din civilizația Kyivului, păstrând, aparent până în zilele noastre, caracteristicile de cuceritori ale vechilor mongoli : Moscovia a fost, de altfel, singurul principat al Kyiv Rus condus direct de prinți mongoli… Iar intrarea ei în istoria europeană a avut loc prin ocuparea Republicii libere a Novgorodului.
PS2/ Numele proprii reprezentând localități din Ucraina sunt trecute conform pronunției ucrainene, iar nu celei rusești. De aceea apare în text Kyiv, iar nu Kiev.
NOTE:
[1] https://www.linkedin.com/posts/robin-horsfall-52243220_nuclear-deterrence-works-the-nuclear-deterrent-activity-7047127806765318144-LsyQ?utm_source=share&utm_medium=member_ios, accesat la 30.3.2023.
[2] Vezi https://londonspeakerbureau.com/speaker-profile/robin-horsfall/
[3] https://twitter.com/gerashchenko_en/status/1643528690653966336?s=48&t=f3H5y6PUfRWlHdjKw_CI6Q, miercuri, 5 aprilie 2023, interviul lui Bill Clinton pentru RTEOne.
[4] Papa Francisc, Angelus, 27.3.22, sursa : înregistrare video, La Libre Belgique; și https://www.vaticannews.va/ro/papa/news/2022-03/angelus-apel-papa-francisc-ucraina-2022.html, accestat la 31.3.2023.
[5] https://www.lalibre.be/international/europe/2022/04/03/a-malte-le-pape-celebre-la-messe-devant-des-milliers-de-fideles-2QE46X3RSZG33IHTF5VEEFFE2U/, accesat la 31.3.2023.
[6] https://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/vasile-banescu-nu-poti-ramane-simultan-onorabil-si-neutru-oricate-sofisme-ai-debita-si-folosi-oricat-de-mult-te-ai-minti/, accesat la 31.3.2023.
[7] https://youtu.be/rZyL4rAr-mk, accesat la 31.03.2023. «Putin’s war or Russian war? Do Russians bear collective responsibility for the war? Café Eurasia», 10.3.2023.
[8] Conferinţă susţinută în direct, pe facebook, împreună cu Andrius Kubilius. Andrius Kubilius a fost prim-ministru al Lituaniei în timpul crizei economice. Trebuie semnalat că măsurile sale austere, între 2008 și 2012, au permis una dintre cele mai eficiente reveniri economice în Lituania, faţă de restul ţărilor europene. Conferinţa este disponibilă aici : https://fb.watch/jJ9LHrxBOt/.
[9] https://www.levada.ru/en/. https://en.wikipedia.org/wiki/Levada_Center, accesat la 5.4.2023.
[10] https://www.levada.ru/en/2023/03/13/conflict-with-ukraine-assessments-for-february-2023/.
[11] https://en.wikipedia.org/wiki/Igor_Girkin, accesat la 6.4.2023.
[12] https://www.themoscowtimes.com/2014/11/21/russias-igor-strelkov-i-am-responsible-for-war-in-eastern-ukraine-a41598, accesat la 6.4.2023.
[13] Vezi, în acest sens, https://www.cbsnews.com/philadelphia/news/vladimir-putin-threatens-to-use-ukrainians-as-human-shields/, accesat la 6.4.2023. «”We don’t want to do it, but we will, we will do it only in order to protect Ukrainian citizens. We will put their women and children in front of our troops, not behind, but in front and we will be hiding our solders behind them. I dare any Ukrainian commander to give an order to shoot at such crowd.” „Clearly he threatened to use human shields to protect Russian troops,” Morris said before airing the audio in the original Russian, „I don’t know why this isn’t the lead story all over the United States. »»
[14] Vladimir Sorikin, «Interview: Writer Vladimir Sorokin Says Russia’s Unresolved Historical Traumas Have Now ‘Taken The Form Of War’», in RFE/RL, 1.2.2023, https://www.rferl.org/a/russia-ukraine-war-interview-vladimir-sorokin/32249339.html, accesat la 6.4.2023.
[15] https://www.newyorker.com/magazine/2023/01/30/rereading-russian-classics-in-the-shadow-of-the-ukraine-war, accesat la 6.4.2023 : Elif Batuman, «Rereading Russian Classics in the Shadow of the Ukraine War. How to reckon with the ideology of “Anna Karenina,” “Eugene Onegin,” and other beloved books.», in The New Yorker, January 23, 2023.
[16] https://romanialibera.ro/la-zi/pledoarie-regala-pentru-republica-moldova-la-vizita-din-suedia/, accesat la 30.3.2023.
