Vă prezentăm mai jos un fragment din cartea Cezarei Mucenic, Povești cu tâlc despre București și casele, bisericile, târgurile, străzile lui,Editura Vremea, București
“Strada Mântuleasa prin istoria sa urbanistică și arhitecturală poate fi considerată ca oglindă a evoluției unei străzi dintr-un cartier rezidențial al Bucureștilor, populat de locuitori din pătura medie a orașului. Etapele parcurse de aceasta reflectă și modalitățile prin care, o perioadă importantă de timp, administrația Bucureștilor s-a implicat în mod profesionist în determinarea unei mai bune funcționări a orașului din punct de vedere edilitar, urbanistic, arhitectural și funcțional.
Începutul istoriei sale a fost marcat decisiv de data de 25 septembrie 1733 când era târnosită: Această Sfântă și dumnezeească biserică, unde se cinstește hramul Sf. Îngeri Mihail și Gavril și iaste Strada Mântuleasa, ferestre, fotografie actuală făcută din temelie de jupâneasa Maria soția lui Dumnealui Mantu Cupețul [și] de jupâneasa Stanca sora jupânului Mantu. Și s‑au făcut în zilele lui Grigorie Ghica Voevod, cum ne spune meșteșugit pisania. Biserica, în stil post brâncovenesc, pe un plan triconc, pictată de preotul Bratu și Iane zugravul, a purtat numele ctitorilor – Biserica Mântuleasa. Mai târziu, în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea, lăcașul a trecut prin mai multe prefaceri. Întâi, ajuns neîncăpător, a fost amplificat prin închiderea pridvorului și construirea altuia mai îngust. Apoi, în 1888, biserica a fost reparată și i s‑a făcut și turlă nouă. A revenit la forma planimetrică originară, în secolul al‑XX‑lea, prin intervenția Comisiunii Monumentelor Istorice, după cum a consemnat noua pisanie: Această Sfântă biserică, în cursul vremurilor suferind multe schimbări și stricăciuni a fost restaurată în vechea sa înfățișare în răstimpul anilor… 1924‑1930 [și 1940], în zilele de domnie a regilor Ferdinand I și Carol II. Proiectul acelei etape a fost realizat de arhitectul N. Popescu‑Zane și pictorul Molda. Tot pe atunci vechile clădiri anexe au fost înlăturate și între anii 1927‑1928 s‑a construit casa parohială, amplasată conform autorizației emise de Primăria Sectorului II Negru, pe latura de sud a parcelei, astfel ca să nu afecteze vizibilitatea bisericii. Noua clădire, în stil neoromânesc – posibil proiect al arhitectului Cristofi Cerchez – se încadra arhitectural și volumetric spațiului.
În 1941, în „Inventarul bunurilor publice din sectorul II Negru” se menționau despre biserica Mântuleasa o serie de date. Biserica Mântuleasa a fost o perioadă filiala bisericii Negustori, conform organizării bisericilor din a doua jumătate a secolului al‑XIX‑lea. Din anul 1933 a devenit biserică parohială independentă. Parcela pe care o deținea era un teren de 1.510 m2 pe care se găsea clădirea bisericii Mântuleasa din cărămidă și piatră… acoperișul… cu tablă de aramă… ocupând o suprafață de 172 m2 și casa parohială cu subsol, parter și etaj având 170 m2, situată la S‑V de biserică. Aceasta, clădită în 1928, din …zid de cărămidă și beton… acoperișul învelit cu țiglă… are 32 încăperi… Terenul se afla situat pe latura de est a străzii Mântuleasa la colțul cu stradela Mântuleasa/piațeta Plantelor, astăzi strada Pictor Romano.
Strada Mântuleasa – traseu istoric
Strada Mântuleasa a fost un drum care, pe de o parte, a permis accesul către biserica Mântuleasa, dar pe de altă parte, încă din secolul al‑XVIII‑lea, a legat două artere de importanță majoră pentru București, respectiv Podul Târgului de Afară/Calea Moșilor de Ulița Sf. Ștefan/ulița Vergului. Strada Mântuleasa, fiind plasată în zona de est a orașului, s‑a încadrat administrativ Culorii de Negru/Sectorul II Negru până la mijlocul sec. al XX‑lea. Traseul străzii, așa cum apare în Planul Borroczyn din 1847 și 1852, însemna un drum ce pleca de la Podul Târgului de Afară în direcția sud‑est. Se întâlnea apoi cu strada Vântului, uliță ce, pornind de la ea, mergea spre nord oprindu‑se de asemeni la Podul Târgului de Afară. După aceea, strada Mântuleasa cotea spre sud‑vest, lăsând pe latura de est parcela pe care era amplasată Biserica Mântuleasa. De la ea începea, tot pe latura de est, strada Romulus, iar pe latura de vest ulițele Cernica, Zânelor și Sborului. Strada Mântuleasa se oprea când întâlnea ulița Sf. Ștefan/Calea Vergu.
Planul cadastral Borroczyn, 1852 (detaliu) – Strada Mântuleasa
În ce privește acordarea de numere parcelelor, când s‑a introdus această regulă (cca. 1860), numerotarea începea, de obicei, de la traseul de primă importanță. Pentru strada Mântuleasa, la mijlocul secolului al XIX‑lea, acest traseu reprezentativ a fost, desigur, Calea Moșilor. Ca urmare în deceniile 6‑8 pe latura de vest parcelele aveau numere cu soț, iar pe latura de est parcelele purtau numerele fără soț. Această ordine se va modifica radical în deceniul 9 al aceluiași veac.
De‑a lungul drumului, asemănător străzilor învecinate, terenul era parcelat în loturi de forme diferite predominante fiind parcelele mijlocii și mici. Gradul de ocupare era inegal dar redus, pe cca 20‑30% din teren se aflau construcții, păstrându‑se și multe parcele lipsite de clădiri, fiind numai plantate. Între loturile ocupate de‑a lungul străzilor se creează, datorită formei în general triunghiulare a microzonelor, unele spații întinse cu o destinație imprecisă, numite pe plan „maidane”, constituind rezerva posibil de folosit în dezvoltarea naturală a orașului.
În zonă, situația modului de ocupare și funcțiunii era diferită numai pe Podul Târgului de Afară, unde interesele comerciale au determinat dispunerea clădirilor cu latura îngustă pe limita parcelei către stradă, lungi porțiuni constituindu‑se în fronturi închise. Gradul de ocupare era mai intens, cca. 40‑50%. Era exclusă existența unor parcele neocupate de case/ prăvălii, iar grădinile prezente se aflau întotdeauna pe fundul de lot. Programul de îmbunătățire a funcționării orașului în condiții moderne, ce începuse timid în primele decenii ale veacului al XIX‑lea, a continuat în a doua jumătate a veacului, cu efortul depus de Primărie pentru realizarea alinierii străzilor, a unui prospect adaptat importanței lor, asociat cu tăierea unor noi drumuri sau reorientări parțiale a celor existente.
Asemenea modificări se produc și în zona străzii Mântuleasa.
Anterior anului 1871 se deschidea un drum nou, pe latura de est a străzii, la nord de parcela Bisericii Mântuleasa. Stradela Mântuleasa avea rolul de a face legătura cu strada Sf. Ștefan. Tot la nord și relativ paralelă cu stradela Mântuleasa, se prelungește strada Plantelor. Aceasta era continuată, ca traseu, spre vest de strada Negustori de asemeni un traseu prelungit prin înglobarea părții de est a străzii Cernica. Modificarea era astfel relatată de Serviciul Tehnic al Primăriei în analiza unei cereri din 1888 prin care se solicita aprobarea unei intervenții: casele despre str. Mântuleasa sunt puse pe aliniere, despre str. Negustori… sunt supuse retragerii… [Casa] este nou construită după vechiul plan al străzii Mântuleasa când nu se proiectase prelungirea străzii Negustori… Strada Cernica rămânea un traseu minor între Calea Moșilor și strada Negustori. A urmat în anii 1880 aprobarea noului plan de aliniere a străzii: Minister[ul]… face cunoscut că planul străzii Mântuleasa s‑a aprobat, așa cum a fost proiectat de Serviciul Planului, prin Jurnalul nr. 282… Modelarea urbanistică a stabilit lățimea uniformă a străzii – 18 m și a delimitat o piațetă la întâlnirea dintre: str. Mântuleasa – str. Plantelor – str. Vântului – str. Negustori și stradela Mântuleasa, oferind o vizibilitate mai bună către punctul central al microzonei, Biserica Mântuleasa.
Planul Pappazoglu (detaliu), 1871, noile trasee prelungite
Următorul eveniment urbanistic major ce a influențat și dezvoltarea zonei s‑a petrecut între anii 1890‑1895, când s‑a realizat prelungirea axei vest‑est în direcția est prin tăierea Bulevardului Carol, continuat de bulevardele Ferdinand și Orientului/Pache Protopopescu. Prelungirea deja constituitelor bulevarde Bd. Elisabeta – Bd. Academiei cu o arteră de aceeași importanță, intervenție majoră în situl construit al orașului București, a însemnat și modificări ale tramei stradale a zonei prin care trece noua arteră. Urmarea directă a fost ruperea continuității traseului unor străzi de pe axa sud‑nord: str. Scaune, str. Polonă, str. Teilor, str. Armenească, de asemeni a traseului major Calea Moșilor. În apropierea străzii Mântuleasa, drumul ce va suporta impactul a fost strada Vântului, la care porțiunea de nord a traseului istoric dispare fiind înglobată bulevardului iar strada pierde legătura cu Calea Moșilor, oprindu‑se acum la întâlnirea cu Bd. Carol.
În perioada respectivă s‑a modificat radical și direcția numerotării parcelelor pe strada Mântuleasa. După anul 1894, s‑a hotărât a se începe numerotarea loturilor pornind de la Calea Călărașilor către nord.
Planul Göbl 1898, străzile zonei după tăierea Bd. Carol I
Ca urmare, conform regulei nescrise dar respectate, pe latura dreaptă – latura de est parcelele purtau numere cu soț, iar pe latura stângă – latura de vest, parcelele purtau numerele fără soț. Numerotarea respectivă pe direcția sud‑nord s‑a păstrat până în prezent. Se produce, tot în acele vremuri, modificarea parțială a modului de ocupare a parcelelor de pe laturile străzii Mântuleasa. Asemeni zonei imediat vecine a străzilor cu funcțiune rezidențială, loturile au fost ocupate intensiv, ajungând în majoritate să aibă construcții pe cca. 60‑70% din suprafața. Totuși se mai păstrează și parcele neconstruite. Se schimbă și caracteristici ale clădirilor construite, apar noi programe de arhitectură.
Zona rămâne o preocupare constantă a autorităților orașului și în prima jumătate a secolului al XX‑lea. A continuat îmbunătățirea tramei stradale prin modificarea unor trasee, sau completarea ei prin tăierea fundăturilor/aleilor care ofereau accesul către planul doi al terenurilor și ca urmare au permis mai bune parcelări.
Strada Mântuleasa, asemeni altora din zonă, va fi direct afectată de intervenții ce urmăreau creșterea importanței sale și păstrarea rolului de traseu de legătură între străzi de primă importanță ale Bucureștilor. Astfel, la începutul deceniului doi i s‑a modificat parțial traseul. Strada Mântuleasa pleacă acum tot de la Calea Călărașilor, pe direcția sud/vest‑nord/est, dar la întâlnirea cu strada Vântului continuă să se desfășoare în direcția nord‑est, preluând traseul acestei străzi.
Planul Pântea 1923 – Strada Mântuleasa, noul traseu pentru a se opri la Bd. Carol I
Practic, strada Vântului dispare. Deci, conform noului traseu, strada Mântuleasa își menținea orientarea inițială, adică sud/vest‑nord/est și nu mai cotea către nord‑vest. Strada se termina când întâlnea Bulevardul Carol I.
Pe latura de vest, de la strada Mântuleasa porneau străzile: str. Zborului, str. Paleologu (fostă Zânelor), str. Negustori, str. Pictor Șt. Luchian (strada este fostul traseu de nord al străzii Mântuleasa până în Calea Moșilor). Pe latura de est, de la strada Mântuleasa plecau străzile: o stradelă ce o lega de strada Popa Soare, str. Romulus, str. Pictor Romano (fostă stradela Mântuleasa), str. Plantelor, str. Dumitru Racoviță (fostă strada Furiilor). Strada Mântuleasa pierde legătura directă cu Calea Moșilor.
În aceeași perioadă, piațeta urbană de la întâlnirea străzilor: str. Mântuleasa – str. Pictor Romano – str. Plantelor – str. Șt. Luchian – str. Negustori a fost mobilată cu un scuar.
De‑a lungul noului traseu de nord al străzii, în perioada 1922 – cca. 1939 s‑a tăiat un drum nou – aleea Mântuleasa. Terenul, parcelarea Mântuleasa, era situat pe latura de est a străzii și se întindea până în strada Plantelor. Aparținuse în secolul al XIX‑lea dr. Suțu, fiind în continuarea parcelei, de pe aceeași stradă, ocupată de „Sanatoriul de boli nervoase” înființat de domnul doctor pentru a trata pacienții deosebiți, așa cum a fost M. Eminescu.
În deceniul 2 al secolului al XX‑lea proprietarul din epocă, Societatea Inginerilor Asociați (SIA), solicita primăriei a aproba parcelarea acestui teren deschizându‑se o alee de 8m. lățime din strada Mântuleasa spre fundul terenului cu un rond și o piațetă pentru înlesnirea circulației… Conform cerințelor impuse de primărie, SIA a depus în 1922 planul ce conținea modul de parcelare a terenului și prevedea tăierea unei alei de acces, terminată cu piațeta care asigura buna circulație. Soluția a fost discutată în mai multe ședințe ale Comisiei Tehnice. Prima concluzie: comisia… având în vedere planul decretat al cartierului… și situația imobilului a fost de părere că se poate aproba… cu condiția să se închidă cu porți aleea și a se executa pe această alee construcții separate de grădini cât mai mari. Ulterior, soluția a fost respinsă din diferite motive. Totuși în teren s‑a aplicat varianta din 1922, dar fără a pune porțile ce ar fi trebuit să închidă parcelarea.
Seria finală de intervenții este aceea din ultimele decenii ale veacului și începutul secolului al XXI‑lea. Atunci nu au intervenit modificări urbanistice majore, dar s‑a adoptat un alt mod de ocupare
a loturilor prin schimbarea raportului între construit și terenul neconstruit, adică spațiul rezervat pentru curte/grădină, în favoarea primului. De altfel, grădinile aproape au dispărut, iar curtea s‑a micșorat drastic. Mai mult, au apărut și clădirile tip bloc de locuințe care ocupă integral parcela, obturează spațiul și prin amploarea lor, ce nu ține cont de lățimea străzii, anulează gradul de însorire al vecinătăților.
Strada Mântuleasa, un drum istoric, și‑a păstrat în cea mai mare parte traseul constituit în vechime. Modificarea parțială a direcției din secolul al‑XX‑lea nu a fost decât un schimb de denumiri între trasee cu aceeași vechime. A urmat îmbunătățirea alinierii și, aproximativ în aceeași perioadă, înfrumusețarea străzii datorită fondului clădit la sfârșitul secolului al XIX‑lea și în secolul al XX‑lea. Intervențiile brutale din ultimele decenii, lipsa de respect pentru valorile arhitecturale și dezinteresul față de regulile urbanistice și‑au pus amprenta negativă.
Construcții – arhitectură și urbanism
Zona străzii Mântuleasa a fost de la începuturi predominant rezidențială, casele cu parter fiind amplasate în mod variat pe parcele, fără a exista un model repetitiv. După marele incendiu din 1847, care s‑a întins până la mahalaua și biserica Udricanilor, biserica Sf. Vineri și bisericile Lucaci și Sf. Ștefan, fiind distruse cca 2000 de clădiri din Vopseaua de Roșu și de Negru, Bucureștii au fost împărțiți în Ocoalele I, II și III dispuse concentric plecând din centru către margine, prin întâiul Regulament de Alinieri și Construcție emis de primăria orașului. Se impuneau astfel reguli de construire ce, urmărind realizarea unei protecții față de incendii, determinau un mod de construire a clădirilor noi de calitate superioară, indiferent de funcțiunea lor. Conform acestor dispoziții, Strada Mântuleasa se încadra Ocolului II, în care toate construcțiile – cele principale și anexele – trebuiau a se realiza din cărămidă și cu acoperiș de metal.
În a doua jumătate a secolului al XIX‑lea, se pot stabili în evoluția arhitectural‑urbanistică a fondului construit din respectivul teritoriu, două etape, asemănătoare celor ce se petrec în zone similare ale Bucureștilor. Prima etapă aparține deceniilor 6 și 7, când dominante erau clădirile parter – case de locuit – amplasate fie pe limita lotului, cu latura îngustă la stradă și fațada principală cu intrarea în curte, fie uneori dispuse în centrul lotului. Zona continuă va rămâne eminamente rezidențială, parcelele neconstruite fiind o excepție. Următoarea etapă s‑a petrecut ulterior anului 1875, când o parte din fondul construit existent începe a fi înlocuit, dar păstrându‑se funcțiunea. Noile clădiri erau așezate pe alinierea nouă a străzii, aveau subsol parțial locuibil și parter înalt, dar se construiesc frecvent casele cu subsol, parter și etaj. Amplasarea continuă a fi pe limita de lot către stradă, dar primăria solicită, conform prevederilor regulamentare, raportarea acesteia la noua aliniere a străzii. Aceasta impune uneori fie retrageri, fie înaintări față de vechile amplasamente. Se adaugă noul tip de locuință, vila, care este retrasă față de limita către drum a parcelei, de obicei fiind dispusă în centrul lotului și cu fațada la stradă.
În acele timpuri se dezvoltă și un nou program de arhitectură, cel al clădirilor pentru școli. Mahalaua Mântuleasa avea o tradiție legată de această funcțiune publică de interes major. Ctitoria Așezămintelor Brâncovenești, încă din toamna anului 1859, deschidea în București patru școli gratuite pentru fete, școli așezate în mahalalele Gorgan, Mântuleasa, Pitar Moși și Sf. Ecaterina. În anul 1865, era votată Legea Învățământului, prin care învățământul primar devine obligatoriu, comunele urmând a înființa școlile necesare. În București au fost deschise școli comunale de băieți, de fete și mixte, în cele 5 culori, pentru funcționarea lor, în prima etapă, închiriindu‑se clădiri particulare. În 1875, anticipând voința instituțiilor centrale, primăria Bucureștilor, primar fiind generalul Ion Manu (04.10.1873 – 11.14.1877), și‑a afirmat în mod concret interesul pentru starea învățământului primar. O primă acțiune a fost elaborarea unui proiect de lege ce autoriza comuna să construiască localuri de școli comunale în București: Primăria elaborând… Consiliul Comunal în ședința sa extraordinară de la 15 nov. [1875]… aprobă un proiect de lege pentru construcțiunea a 30 locale de școale primare din care 15 pentru băieți și 15 pentru fete, după un plan tip… Consiliul… a chibzuit a se supune Ministerului spre a fi transformat în lege prin corpurile legiutoare. Primar… generalul Ion Manu.
Pe baza acestei hotărâri, deja în decembrie 1875, se anunța licitația din 16 martie 1876 pentru construirea școlii din Piața Clemenței [azi strada C.A. Rosetti], suburbia Boteanu, Sect. I Galben. În aprilie era ales antreprenorul, iar în 21 mai 1876, cu mare fast se pune temelia celui dintâi local pentru învățământul primar în capitală…11 pentru ca numai după un an: Duminică 1 Mai [1877]… s‑a decis de Primărie a se face solemnitatea inaugurării noului local de școală ce s‑a construit de comună pe Piața Clemențe12, local ce cuprindea o școală de băieți și o școală de fete.
În 1876, hotărârea Primăriei București devenise act normativ general, fiind votată: „Legea pentru edificarea localelor de școale primare rurale și urbane”. Ministrul Instrucțiunii Publice, Gheorghe Chițu, în „Expunerea de motive” sublinia: școala însemnează, astăzi, libertate, industrie, comerț, avuție, glorie. Pentru a avea școale… trebuie… a avea: locale bune, convenabile, construite după toate cerințele igienice și didactice…. Legea prevedea: Construcția localelor necesare școalelor primare urbane de băieți și de fete este în sarcina consiliilor comunale urbane. Fiecare comună urbană va rezerva… ca fond școlar de construcțiuni,… a zecea parte din venitul sau bugetul său anual,… în capul cheltuielilor obligatorii… începând construcțiile de la regiunile cele mai populate ale orașelor.
Dar intențiile pozitive au fost încetinite de dificultăți financiare. Astfel, în 1877 Revizorul școalelor… din Ilfov… preciza că, în București, numai cinci imobile pentru școli erau în proprietatea comunei: Școala model de băieți și de fete din Strada Clemenței, Școala model de lângă biserica Silvestru…, Școala de băieți nr. 3 din Verde, Școala de băieți nr. 2 din Albastru și Școala de băieți nr. 2 din Negru. Cu ajutorul „Anuarului General al României, 1879/1880” aflăm și unde se găsea Școala primară de băieți nr. 2 din Culoarea de Negru – în strada Mântuleasa nr. 26. Mai târziu, între anii 1900‑1948, „Școala Mântuleasa”16, acolo unde a învățat și elevul silitor Mircea Eliade, a purtat numele de Școala primară de băieți nr. 1 din strada Mântuleasa nr. 11 (fost nr. 26, apoi nr. 17). După 1948, cînd s-a petrecut reforma radicală a învățământului conform modelului sovietic, denumirea școlii s-a modificat în funcție de diferitele reforme prin care a trecut sistemul de învățământ, dar clădirea a păstrat funcțiunea de școală – program de arhitectură pentru care a fost proiectată până în deceniul 8 al sec. al XX‑lea, fiind demolată, din cauze necunoscute, după 1990.”
Cezara Mucenic, istoric de artă, doctor în istorie cu lucrarea „Arhitectura civilă a Bucureștilor în secolul al XIX-lea”. A dedicat Bucureștilor articole, cărți, capitole din cărți publicate: The Kretzulescu Palace and its Surroundings. Yesterday and Today (în colaborare), 2002; Străzi, piețe, case din vechiul București, 2004; „Case, palate, biserici, străzi mari și mici în Bucureștii secolelor XIX și XX” în: București. 550 de ani de l prima atestare dicumentară, 2009; „Despre cum era odată centrul comercial al Bucureștilor și cum l-au transformat vremurile. Bucharest Trading Center. How It Used Be and How It Has Been Changed in Time”, în Povestea Hanului. The Story of the Inn, 2014; peste 230 de studii istorice, „Arhiva Cezara Mucenic”.
