Marchizul de Custine: Rusia la 1839 sau o călătorie în viitor

Timp de lectură 5 min.

Doi francezi aleg să călătorească în viitor în secolul al XIX-lea: marchizul de Custine şi Alexis de Tocqueville. Le este dat, amândorura, să întrevadă,graţie extraordinarei lor puteri de pătrundere intelectuală, căile pe care umanitatea le va urma în secolul XX; despotismul autarhic al Rusiei sovietice şi democraţia americană. Fiecare dintre cei doi este, în felul său, un cronicar al timpurilor care vor veni: paginile lor sunt adresate unor cititori care nu s-au ivit, încă.

Scrisorile din Rusia ale marhizului de Custine, ( un personaj ce îl evocă pe un alt marchiz, de Sade, prin sfidarea programatică a moravurilor sexuale ale epocii sale şi prin aura de marginal care îl înconjoară) vor fi citite, peste decenii, ca un ghid capabil să iniţieze în tainele guvernării ce aspiră la hegemonia globală, stalinismul. Simbolic, George F. Kennan, autorul sub pseudonim al textului ce anunţă Statelor Unite naşterea războiului rece, este şi cel căruia i se datorează cea mai solidă lucrarea dedicată operei lui de Custine . În era lui Putin şi a longevivei sale autocraţii, notaţiile lui de Custine îşi conservă neliniştitoarea lor intuiţie vizonară.

Căci scrisorile marchizului, consemnând peregrinarea sa în imperiul rus, sunt, poate, cea mai profundă lectură a despotismului rus. Confruntarea cu Rusia şi cu osificarea tiraniei face din legitimist un avocat al libertăţii. Finalul paginilor sale intră în posteritate cu acest apel profetic: cei ce sunt nemulţumiţi de dezordinea societăţilor lor sunt invitaţi să exploreze Rusia, spre a redescoperi valoarea libertăţii ca temelie a comunităţii politice.

Rusia în care de Custine pătrunde, vegheat de ochiul atent al poliţiei ţariste, este o Rusie stranie. Pe de o parte, ea este Rusia oficială a Ţarului Nicolae I, cel care visează să izoleze, ermetic, vastele sale domenii de orice pernicioasă influenţă occidentală. Pe de altă parte, este Rusia creatoare şi insurgentă, în al cărei adânc se află deja geniul ce înseamnă Gogol, Bielinski, Herzen sau tânărul Dostoievski: un teritoriu al cenzurii, dar şi al pasionatei, febrilei dezbateri de idei. Între cele două Rusii linia de demarcaţie este clară, căci statul rus este inamicul implacabil al celor ce aleg să gândească în afara dogmei impuse prin ucaz.

Rusia scrisorilor este acest stat rus care se întemeiază pe o barbară şi metodică pedagogie a despotismului. Amintirea sălbaticei represiuni îndreptate împotriva decembriştilor este vie, căci exilaţii se află, încă, în îndepărtatele colţuri ale imperiului, în infernul detenţiei şi al umilinţei.

Iar statul pe care de Custine îl analizează este un mecanism a cărui unică misiune este de a asigura suveranitatea ilimitată a unui singur stăpân: Împăratul. În Rusia, ca în nici o altă parte a lumii occidentale, ( dar Rusia lui de Custine nu este şi nu poate fi Occidentul) stăpânitorul este în măsură să dispună de viaţa şi de moartea supuşilor săi. Autocraţia lui Nicolae I se fondează pe dubla supraveghere, a persoanelor şi a ideilor. Libertatea, independenţa, autonomia sunt imposibil de imaginat în acest regat peste care domneşte ordinea cazonă.

Iar ceea ce Rusia lui Nicolae I lasă ca moştenire URSS sau Rusiei lui Putin este această teribilă, continuă, perpepetuă suspiciune faţă de străinul ce intră în imperiu, spre a privi şi a scrie. Orice rând care are darul de a critica este semnul unei potenţiale crime împotriva statului. Iar cei ce comit crime împotriva ordinii sunt nebunii: soarta lui Ceadaev este un semn al acestor timpuri. De Custine este înfricoşat de perspectiva propriei sale dispariţii . În acest imperiu al secretului şi al suspiciunii oamenii pot pieri fără urmă.

Statul descris la 1839 este statul pe care URSS şi Rusia lui Putin îl vor conserva, în liniile sale esenţiale. El este un amestec de omnipotenţă şi de arbitrar. Sub despot se află miile de mici despoţi ce pot interveni spre a umili, spre a strivi, spre a înspăimânta. Omul nu înseamnă nimic în faţa statului care aspiră la grandoarea forţei militare. Etalarea de regimente şi de nave la care asistă de Custine anunţă ritualul paradelor sovietice. Statul stalinist este dominat de acelaşi instinct al majestăţii militare.

Statul pe care de Custine îl descoperă la 1839 este un demiurg criminal ce îşi priveşte supuşii ca pe materia din care edifică propriile sale monumente şi arme. El este călăreţul de aramă al lui Puşkin ce îl striveşte pe Evgeni sub copitele sale. Iar primul dintre aceşti autocraţi cu veleităţi de ziditori este Petru cel Mare. Moştenirea sa este un oraş născut, peste mlaştini, ca un simbol al măreţiei, Petersburg. Dincolo de decorul de eleganţă clasică se află ereditatea Moscovei înseşi, una ce include cruzimea despotică a lui Ivan cel Groaznic şi era jugului mongol. Imperiul autocrat nu este un accident, ci punctul culminant al unui drum istoric ce conduce la arbitrar, crimă de stat şi despotism.

Rusia de la 1839 a lui de Custine este un stat al glaciaţiunii despotice, un stat ai cărui supuşi sunt egali în faţa cnutului şi a puterii. Sclavia este condiţia pe care acest stat despotic le-o rezervă. Iar această sclavie este reinventată şi rafinată, dialectic, sub comunism, spre a dura soclul pe care se ridică statuia lui Stalin. Putin este un alt avatar al acestei voinţe de dominaţie şi de control totalitar. Rusia anului de graţie 2020 este un ecou al celei de la 1839.

Tensiunea dintre stat şi cei care i se opun este parte din tragedia istoriei ruse. Tiranii şi despoţii au aspirat să lichideze, să amuţească, să înfricoşeze. Muţeniei sclavilor i-a răspuns, din vreme în vreme, vocea libertăţii. Statul rus este lespedea aşezată peste un întreg popor. Imperiul are ca unică menirea domnia fricii.

Articol apărut inițial în publicația electronică LaPunkt.ro

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.