Sursa foto: adrianvladimircostea.worldpress.com

Exaltare și emoție în era digitală. Tentația totalitară

Timp de lectură 3 min.

Profeţii erei digitale sunt profeţi ai emoţiilor dezlănţuite. Cuvintele lor sunt încărcate de povara neliniştii pe care o resimt în faţa mizeriei umanităţii şi a pericolelor pe care le înfăţişează viitorul. Vocea emoţiei devine o voce a imprecaţiei, a urgenţei, a exaltării. Emoţia instituie în umanitate o linie de ruptură: orice reconciliere între cei ce acceptă mesajul speranţei şi cei care îi rezistă este imposibilă.

Emoţia şi exaltarea erei digitale nu sunt decât avatarul glamour al sentimentelor utopice ce însoţesc omenirea însăşi. Domnia criminală a ideilor din veacul trecut nu ar fi fost posibilă în absenţa barajului iraţional al emoţiei şi al exaltării. Revoluţia, ca preludiu al crimei de stat, face apel la emoţie şi oferă speranţelor himerice un câmp de expansiune global. Între implacabila încredere în dreptatea cauzei tale şi recursul la emoţie, relaţia este una de simbioză naturală.

Căci emoţia elimină orice datorie de a face apel la faptele documentabile ori la autoritatea cunoaşterii. Ca formă radicală de sentiment utopic, emoţia din era digitală construieşte soclurile pe care se aşază noii idoli ai cetăţii. Venerarea acestora este maniera în care umanitatea erei digitale îşi satisface nevoia de comuniune mistică cu ideea în care se topeşte.

De la socialism la încălzirea globală şi politica identităţii, emoţia este instrumentul de care profeţii se servesc, spre a-şi propaga crezul. Exaltarea conduitei lor evocă, peste decenii, ambiţia ziditorilor dictatoriali, de la Lenin la Hitler, de a fi pedagogii ce curăţă pe omul căzut de zgura imperfecţiunii sale. O dietă echilibrată, în alimentaţie şi în idei, este poarta spre mântuire. Justiţia socială şi corectitudinea politică militantă sunt formele în care se retopeşte, istoric, magma vulcanică a egalitarismului liberticid.

Emoţia este, prin chiar natura sa, un agent al nivelării şi al masificării intelectuale. Emoţia de acum nu are nimic în comun cu introspecţia intimităţii intelectuale sau cu tihna arcadică a vieţii private. Ea este, întotdeauna, îndreptată spre educaţie, spre îndrumare, spre ordonare, spre îndoctrinare. Ea se doreşte a a fi berbecele cu care se atacă fortăreţele “reacţiunii” şi tradiţiei. Emoţia luptătorilor de astăzi duce mai departe emoţia celor care, sprijiniţi pe Idee, au dorit salveze umanitatea, eliminând omul concret şi imperfecţiunile sale.

Emoţia şi exaltarea erei digitale sunt semnele acestei creşteri, aparent de neoprit, a ignoranţei agresive.

Era digitală este punctul în care vocaţia de mântuitor laic devine o profesie în sine. Emoţia cu care se atacă ordinea egoistă a capitalismului şi se avertizează asupra încălzirii globale hrăneşte exaltarea cu care se întemeiază noi religiii politice. Celebritatea în era digitală este una a emoţiei şi a iraţionalităţii. A predica, împotriva evidenţelor istorice, în favoarea socialismului, ignorând capacitatea pieţei libere de a fi un ferment al independenţei individuale, este un semn al generozităţii inimii. Comunizanţii de azi resimt emoţia în faţa nedreptăţii, iar soluţiile lor sunt cele familiare deja. La capătul emoţiei se află exaltarea cu care este adulat Statul atotputernic.

În era digitală, luciditatea este un simptom al reacţionarismului. Cei care nu se alătură valului global de emoţie sunt aruncaţi la coşul de gunoi al istoriei. Încărcaţi de un elan al distrugerii şi al nivelării, profeţii emoţiei şi ai exaltării sunt inamicii implacabili ai ordinii fondate pe liber-arbitru şi pe autonomie intelectuală. Domnia lor este un timp al rătăcirii elogiate ca iluminare colectivă. Spiritul critic este, acum, ca şi în veacul trecut, alternativa la orbirea entuziastă a contemporanilor seduşi de emoţiile colectiviste.

Articol apărut inițial în publicația electronică LaPunkt.ro

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.