Tom Gallagher este un istoric și analist politic britanic, recunoscut pentru expertiza sa în Europa de Est, în special România. A scris despre evoluția politică a regiunii, naționalism și transformările post-comuniste. Gallagher este profesor emerit de științe politice la Universitatea din Bradford. Printre cărțile sale importante despre transformările politice, sociale și istorice din România se numără: Romania After Ceausescu: The Politics of Intolerance (1996), Theft of a Nation: Romania Since Communism (2005), Romania and the European Union: How the Weak Vanquished the Strong(2013).
Alexandru Gussi: Domnule Tom Gallagher, în anii 1990 ați scris o carte despre națiune și naționalism în România. Din perspectiva acestui fenomen și având în vedere discuțiile actuale despre neolegionari și mișcarea legionară din România, cum priviți calificarea lui Călin Georgescu în turul doi al alegerilor prezidențiale și succesul unor partide precum AUR, SOS și POT?
Tom Gallagher:Nu pun rezultatul surprinzător al lui Călin Georgescu pe seama forței naționalismului radical, a unui antisemitism persistent sau reînviat, ori a nostalgiei pentru fasciștii din perioada interbelică. Poate că există un anumit grad de simpatie reziduală sau nostalgie față de Ceaușescu chiar și printre cei care, în mod evident, nu au trăit în ultima perioadă a comunismului.
Printre alegătorii din diaspora, aș putea indica, în schimb, un sentiment de înstrăinare sau anomie.
Mulți români etnici ajung să împărtășească sentimentul de dezrădăcinare pe care mulți îl asociază cu comunități de romi. România este doar o platformă sau o casă de tranzit în care intri sau o părăsești fără prea multă dramă. A fi român este o etichetă ușor de aplicat, dar care nu are prea multă semnificație. Aș adăuga o notă de precauție: acest lucru nu este valabil pentru emigranții care au păstrat cultura românească, în special prin intermediul Bisericii Ortodoxe. Totuși, identitatea „slabă” este mai specifică celor care au plecat din țară fără o educație solidă și fără motive de respect pentru principalele simboluri ale statului român, fie în termeni de instituții, fie de persoane.
Neștiind prea multă istorie, astfel de alegători nu sunt impresionați de argumentul că, votând pentru Călin Georgescu, sprijină pe cineva susținut de Rusia, dușmanul tradițional al identității românești. Această acuzație îndreptată către AUR nu a reușit deloc să îi împiedice ascensiunea. Folosind tehnologia manipulării disponibilă în spațiul virtual, în opinia mea, nu este dificil pentru aventurieri să capteze emoțiile românilor alienați (mulți dintre cei care anterior boicotau alegerile) și să le transforme într-o resursă electorală puternică. Alegătorii lui Georgescu, în multe cazuri, îl văd ca pe un haiduc distant și enigmatic, gata să alunge conducători considerați nedemni de a fi luați în serios.
Ce credeți decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale și reacția publică față de acest eveniment?
Tom Gallagher:Comportamentul Curții Constituționale reflectă modul în care aceasta a fost selectată pe criterii politice înguste, nu (cu excepția câtorva cazuri) pe baza integrității profesionale.
Dacă instanța ar fi fost alcătuită din persoane preocupate de păstrarea demnității celei mai înalte autorități din stat, ar fi oferit motive clare pentru fiecare dintre deciziile extrem de importante pe care le-a luat în fiecare etapă a acestor alegeri problematice.
Evaluând fiecare dintre aceste decizii, am puține îndoieli că protejarea intereselor politice ale forțelor care i-au propulsat pe membrii Curții a fost mereu o preocupare centrală pentru aceștia. Membrii au fost numiți de un parlament dominat, de obicei, de PSD, cu excepția unui număr restrâns, precum Simina Tănăsescu, nominalizată de PNL, despre care se poate spune cu siguranță că reflectă viziunea lui Klaus Iohannis asupra unor chestiuni cheie. Dacă există o temă consistentă în intervențiile Curții, aceasta a fost evitarea producerii unor prejudicii suplimentare pentru PSD (și partenerul său subsidiar, PNL), peste cele pe care și le-au provocat deja singuri. Cum altfel s-ar putea explica invalidarea candidaturii doamnei Șoșoacă, dacă nu prin nevoia de a evita divizarea votului extremist, care l-ar fi dezavantajat pe Ciolacu? Aceasta a reprezentat o amenințare crucială pentru ca George Simion să ajungă în turul final. Puțini contestă că acest lucru ar fi făcut victoria lui Marcel Ciolacu de la PSD aproape inevitabilă. Curtea Constituțională nu s-a obosit să ofere o explicație alternativă; de fapt, nu a oferit nicio explicație cetățenilor.
Apoi a fost decizia de a dispune renumărarea voturilor din primul tur, după ce niciun candidat din partidele de guvernare nu a reușit să ocupe primele două locuri. Nu a existat nicio solicitare pentru o astfel de renumărare. Este chiar neclar dacă avea vreo bază legală. Apoi, brusc, Curtea a anunțat că recunoaște votul din primul tur ca valid, înainte ca renumărarea să fie finalizată!
Pe 6 decembrie, Curtea a anulat apoi întreaga alegere, președintele anunțând că a existat o tentativă sofisticată – implicând un actor statal – de a manipula rezultatul prin platforme de social media nereglementate.
Părea de parcă aceasta ar fi fost o descoperire bruscă și oribilă, deși existaseră avertismente adresate instituțiilor de stat conduse de Iohannis că astfel de pericole sunt reale și că există dovezi ale punerii lor în aplicare; avertismente care, invariabil, au fost respinse sau ignorate. Nici Curtea, nici președintele nu par să fi reflectat cât de mult ar afecta aceste decizii eronate și opace percepția populației în general.
Rămân fascinat să văd cum își vor justifica marile organe de stat decizia de a valida alegerile parlamentare, deși există suficiente dovezi că acestea au fost supuse aceleași manipulări cibernetice care au dus la anularea alegerilor prezidențiale. Dacă un partid precum POT – partidul tineretului, dominat de „bărbați cu părul alb” cu un trecut în sistemele de informații și poliție din perioada în care acestea erau nereformate – devine o voce puternică în Parlament, acest lucru nu va face decât să confirme cât de problematică a fost luarea deciziilor în alegeri.
A existat o discuție despre rolul serviciilor de informații în timpul mandatelor președintelui Băsescu, și cu atât mai mult în deceniul lui Iohannis. Credeți că, în România anului 2024, mai există o moștenire a Securității care influențează cultura instituțională și relația dintre serviciile de informații și politică?
Tom Gallagher: Ironia constă în faptul că președintele care s-a identificat drept persoana care simbolizează cel mai bine deschiderea României către Vestul democratic a reușit să mențină imaginea Securității de dinainte de 1989, aceea a unui stat în stat, relevantă chiar și la o treime de secol după căderea comunismului.
Instituțiile de securitate din România sunt mai mari, mai bine finanțate și exercită mai multă influență asupra politicii decât în aproape orice alt stat membru al Uniunii Europene. Deși Iohannis a slăbit partidul său și a forțat plecarea a doi lideri succesivi ai liberalilor, el s-a înconjurat de figuri din lumea militară și a serviciilor de informații. Acestea nu au fost personalități deosebit de cunoscute, ci mai degrabă generali de palat confuzi și autosuficienți. Cazul clasic este cel al fostului prim-ministru Nicolae Ciucă, care a afectat grav imaginea armatei ca forță serioasă și profesionistă.
Este clar că Iohannis nu a fost preocupat ca serviciile să își exercite responsabilitățile cât mai corect. Astfel, a devenit cunoscut faptul că, în luna septembrie, șeful SIE a plecat pentru trei zile la Marele Premiu al Azerbaidjanului, într-un moment în care granița de est a României era violată de atacuri cu drone rusești, iar în Moldova aveau loc alegeri cruciale. Când un jurnalist din principala agenție independentă a amenințat că va relata povestea, au fost emise amenințări de către ofițeri activi din serviciul de informații externe.
Există prea multe dovezi că sectorul vast al serviciilor de informații este prea preocupat de protejarea propriilor privilegii de castă, în loc să justifice salariile ridicate prin asigurarea securității României împotriva amenințărilor statale și non-statale, care, probabil, nu au fost niciodată mai mari. Fiascoul expus în ultimele săptămâni ar trebui să determine comandamentul NATO de la Bruxelles să se întrebe cât de eficientă este România în apărarea unei secțiuni cheie a flancului estic al Alianței.
Cum percepeți peisajul mediatic din România și rolul rețelelor sociale? România s-a sincronizat cu alte state occidentale, unde există un conflict între discursul media tradiționale și mișcările politice care se dezvoltă mai ales pe rețelele sociale?
Tom Gallagher: Mass-media din România a căzut tot mai mult sub influența unor interese politice puternice. Dovezile sunt prea clare, iar degradarea este, probabil, cea mai profundă în lumea televiziunii. Nu mai există un canal de televiziune cu audiență respectabil, care să modeleze opinia publică într-un mod informat și să ofere o acoperire profesionistă a evenimentelor. Unii și-au pus speranțe mari în Digi TV, pentru o vreme, dar promisiunea inițială a fost contrazisă, mai ales după ce a devenit beneficiarul unor sume enorme de bani publici sub formă de venituri din publicitate. Curând, a devenit un distribuitor complezent și evaziv de știri, reticent să investigheze prea profund evenimentele care puneau într-o lumină nefavorabilă coaliția de guvernare și pe arhitectul acesteia, președintele Iohannis. Niciunul dintre opozanții săi din tabăra pro-reformă nu părea să fie intervievat pe acest canal. Canale precum Digi TV pot să fi jucat, de asemenea, un rol în a întoarce un număr tot mai mare de oameni împotriva susținerii rezistenței poporului ucrainean față de încercarea de a le cuceri țara, printr-o acoperire de foarte slabă calitate a războiului și a aspectelor sale geopolitice. Discuțiile despre fiecare fază a conflictului implicau aproape întotdeauna foști oficiali guvernamentali sau figuri universitare apropiate de stat, care se lansau în discursuri incoerente noapte de noapte. Acest lucru încurajează cinismul și plictiseala față de situația geopolitică periculoasă care planează asupra Europei de Sud-Est. Există câțiva furnizori de știri online excelenți, deși operează cu bugete restrânse și întâmpină uneori dificultăți din partea statului.
O influență care nu e de dorit este exercitată de un canal precum România TV, care difuzează în ciuda faptului că proprietarul său este fugar. Cred că structura și compoziția mass-mediei din România reflectă pe deplin evoluția politică profund nesatisfăcătoare pe care țara a cunoscut-o în ultimii 35 de ani și nu reflectă într-o măsură semnificativă niciun trend din peisajul media din alte state. Natura sa neinspirată și îngrijorătoare face dificil pentru forțele angajate în îmbunătățirea reală a statului și a societății să înregistreze progrese semnificative.
Interviu realizat de Alexandru Gussi, publicat inițial în limba engleză de Contributors.ro