O putere nucleară, așa cum este numit un stat care deține arma atomică, este invincibilă? Vladimir Putin este convins de acest lucru, ceea ce explică amenințările sale frecvente privind utilizarea acestei arme de distrugere în masă, dacă Rusia s-ar simți vreodată amenințată în integritatea sa. Este acesta un bluff sau o realitate? Deși nimeni, cu atât mai puțin europenii, aflați în prima linie, nu dorește să testeze hotărârea sa în această privință, este imperativ să încercăm să înțelegem ce dezvăluie acest șantaj despre realitatea războiului purtat de dictatorul rus și să evaluăm riscurile unei escaladări.
În primul rând, trebuie să reamintim obiectivul inițial al invaziei din 22 februarie 2022: înlăturarea guvernului ales al Ucrainei, impunerea dezarmării țării și a neutralității sale politice, precum și integrarea acesteia în zona de influență a Rusiei, alături de Belarus, transformând-o într-un alt dominion al Moscovei. Acest plan a eșuat: Zelenski este încă la putere, iar doar un sfert din teritoriul ucrainean a fost cucerit, deși Putin a mobilizat cea mai mare parte a forțelor sale armate pentru această campanie.
În absența unui succes militar, și în pofida sutelor de mii de morți de ambele părți pe câmpul de luptă, obiectivul unei Ucraine neutre rămâne actual în viziunea fostului kaghebist. Ceea ce nu a reușit să obțină prin forță speră acum să obțină în cadrul negocierilor viitoare. }n acest context trebuie înțeles șantajul său nuclear. Scopul său este de a intimida aliații Ucrainei, în special opinia publică occidentală, care se teme de extinderea conflictului până la o conflagrație globală. Astfel, Putin speră ca aceste țări să militeze pentru pace.
Provocarea fricii este doar o continuare a războiului prin alte mijloace, pentru a parafraza celebra formulare a lui Clausewitz, maestrul geostrategiei. Lansarea unui misil balistic experimental cu rază medie de acțiune asupra orașului Dnipro, pe 20 noiembrie, face parte din această politică de intimidare, la fel ca și modificarea doctrinei nucleare ruse, care acum nu mai exclude lovirea unor țări aliate cu Ucraina, chiar dacă acestea sunt puteri nucleare.
Deși amenințarea nu trebuie subestimată – un urs rănit poate fi periculos – ea poate fi, de asemenea, interpretată ca un semn de slăbiciune după 1.000 de zile de război. Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, vorbește chiar despre un „semn de disperare” al unui om care știe că nu poate câștiga „războiul său”.
Un conflict de o asemenea amploare se desfășoară atât pe front, cât și în spatele acestuia, două aspecte inseparabile în care Rusia se confruntă cu probleme și, uneori, slăbiciuni alarmante pentru continuarea ostilităților. Faptul că apelează la soldați nord-coreeni – provenind dintr-o țară epuizată, de 26 de milioane de locuitori – atunci când este o națiune mare cu 144 de milioane de cetățeni, reflectă starea capitalului uman al armatei ruse.
Potrivit ucrainenilor, pierderile invadatorului se ridică la 750.000 de oameni, incluzând morți și răniți. Deși această estimare este probabil exagerată, un internaut rus care colectează cu atenție anunțurile de deces și înmormântare ale militarilor din întreaga Rusie a avansat cifra de 78.000 de decese nominale confirmate. La acest bilanț precis trebuie adăugați soldații decedați lăsați pe câmpul de luptă și răniții grav.
Pierderile rusești sunt, oricum, mai mari decât cele ale armatei ucrainene, care este mai preocupată de protejarea soldaților săi, având în vedere raportul inegal de forțe în ceea ce privește populația totală.
Recrutarea din închisori a soldaților „de unică folosință”, conform expresiei autorităților ruse, primele generoase promise voluntarilor (13.000 de euro pentru a se înrola, 2.100 de euro salariu lunar – sume atrăgătoare într-o țară în care venitul mediu lunar este de 870 de euro), confiscarea pașapoartelor bărbaților cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, susceptibili de a fi mobilizați, pentru a-i împiedica să fugă în străinătate, sunt indicii clare ale dificultăților pe care le întâmpină armata rusă în reînnoirea batalioanelor sale.
Putin a semnat recent o lege prin care datoriile viitorilor recruți, de până la 92.000 de euro, vor fi șterse, ofertă valabilă și pentru soții acestora. Aceste probleme de recrutare nu reflectă o lipsă de patriotism din partea unei populații inflamate de propaganda cu accente xenofobe împotriva inamicilor Rusiei, ci sunt consecințele condițiilor la care sunt supuși soldații sub drapel. Moștenire a perioadei sovietice, aceste condiții includ umilințe de tot felul (inclusiv violuri asupra tinerilor recruți), corupție la toate nivelurile, ordine absurde care merg până la obligația de a se sacrifica sub amenințarea execuției, etc. Mamele ruse au avut mereu spaima de a-și vedea fiii plecând în armată. Dezertările sunt masive, ofițerii sunt uciși de soldați disperați, iar astfel de „fapte diverse” sunt cenzurate, dar circulă pe internet și prin viu grai.
Armata rusă suferă, de asemenea, de un deficit de armament, în ciuda unui sector militar-industrial hipertrofiat, o altă moștenire sovietică. Apelul către Coreea de Nord și Iran pentru obuze și drone nu reprezintă un semn de sănătate militară. Problemele de construcție, logistica deficitară, întreținerea superficială explică, printre altele, eșecul ofensivei din februarie 2022, în ciuda resurselor masive implicate. Corupția, încă o dată, este responsabilă, întrucât la toate nivelurile procesului industrial fiecare își ia partea.
Rusia se află pe ultimele locuri în clasamentul Transparency International (141 din 180 de țări), care măsoară corupția la nivel global. Cu aproape 9% din PIB alocat bugetului militar în 2025 – un nivel nemaivăzut de la prăbușirea URSS – Putin favorizează cantitatea, în lipsa unei speranțe de îmbunătățire a calității echipamentului militar. El se bazează, de asemenea, pe aliatul său chinez, care furnizează 70% din mașinile-unelte și 90% din produsele electronice necesare industriei de apărare. Buna înțelegere dintre Putin și Xi Jinping se bazează esențial pe această alianță militară destinată să impună noua lor ordine mondială, după cum au anunțat ambii.
Fără aceste ajutoare, ambițiile Kremlinului ar fi compromise. Același lucru este valabil și pentru sancțiunile comerciale impuse de țările occidentale ca represalii la invazia Ucrainei. China, Turcia, India și alte state ajută Moscova să găsească piețe de desfacere pentru producția sa de petrol, principala sursă de venit pentru Kremlin. În ceea ce privește componentele electronice, aceste țări, alături de state din Asia Centrală și Caucaz, acționează ca intermediari pentru aprovizionarea complexului militar-industrial.
Deși acest complex scapă în mare parte de sancțiuni datorită acestor strategii de evitare, nu același lucru se poate spune despre restul economiei. Rusia și-a dezvoltat puțin industria manufacturieră, fapt evidențiat de sectorul aeronautic civil, aflat în declin. De asemenea, rămâne dependentă de importuri pentru bunurile de consum. Importante întreruperi ale curentului electric provoacă furia locuitorilor din orașe, iar penuriile de alimente (în special ouă și unt) obligă populația să retrăiască cozile din perioada URSS.
Cu o inflație anuală de aproape 9%, puterea de cumpărare scade constant. Toate acestea subminează moralul rușilor. Starea precară a economiei este confirmată și de rata dobânzii de bază de 21%, impusă de banca centrală, care crește costurile creditelor necesare pentru investiții.
În spatele amenințărilor lui Vladimir Putin, Rusia este în suferință, motiv pentru care dictatorul este interesat să încheie acest război cât mai curând. Timpul nu este de partea sa.
El lovește puternic – literal, prin bombardamente din ce în ce mai intense, și figurat, prin amenințările sale nucleare speculative. Totuși, soarta acestui conflict nu depinde de câmpul de luptă. Kremlinul îl așteaptă pe Trump, sperând că acesta va impune Ucrainei o pace favorabilă intereselor rusești, riscând astfel să consolideze ambițiile lui Putin.
Ceea ce trăim acum pare un déjà vu. La căderea Uniunii Sovietice, în 1991, lumea a descoperit, uimită, un regim în ruină, deși până atunci fusese considerat inamicul numărul unu al Occidentului și principala sa amenințare. Rusia de astăzi nu este cu mult mai bine, după ce a evitat falimentul datorită, în parte, investițiilor venite din democrațiile pe care le disprețuiește. Din rămășițele sovietice, Putin, moștenitor al acestui sistem, încearcă acum să recucerească o parte din imperiul pierdut.
Dacă va fi salvat de la războiul său de agresiune de „gongul” arbitrajului lui Trump, tentația va fi mare pentru Putin să încerce să-și îndeplinească visul imperial, în detrimentul unui bătrân continent care nu va mai putea conta pe Pax Americana pentru a se proteja.
Text publicat inițial de LExpress.fr
