« Catalogul hagiografic e abundent și previzibil: avem sfinți domnitori (precum Ștefan cel Mare), sfinți cărturari și protectori ai cauzei românești (precum mitropolitul Andrei Șaguna), sfinți apărători ai ortodoxiei împotriva uniatismului habsburgic (Oprea Miclăuș & co), sfinți campioni ai renașterii filocalice (inspirate de ucraineanul Paisie Velicicovski, de la Mănăstirea Neamț).
Lipsea o verigă care să scoată sfințenia din muzeul de istorie națională și să-i confere un suflu aproape contemporan. Recentele 16 personalități canonizate de Sf. Sinod au primit rolul misionar și pastoral de a dovedi generațiilor prezente că sfinții sunt eternii noștri contemporani. Că ei au trăit, până ieri, printre noi, ca mari duhovnici, teologi și slujitori ai altarelor și că pilda lor nu e fixată în colbul unor hrisoave, ci în memoria colectivă încă activă. Pentru prima dată, icoanele noilor sfinți au putut fi realizate după fotografiile lor…
Evident, lista aleșilor li s-a părut unora prea lungă și altora prea scurtă. De vreme ce trăim în democrație – chit că BOR nu e un organism „democratic” – au apărut comentarii și contestații, așa cum s-au manifestat bucurii și consolări ușurate. Putem remarca trei trăsături ale lotului: numai bărbați, numai clerici (monahi, preoți) și victime ale comunismului, căruia i-au rezistat în pușcăriile defunctului regim marxist-leninist.
Remarcând aceste note comune, s-au auzit voci de ierarhi care au promis că, la următoarele iterații, își vor găsi locul în calendar și figuri de mireni, inclusiv de femei cu admirabilă viață creștină: abia atunci vom putea spune că „societatea” cerească a sfinților e oglinda mai bună a comunității ecleziale terestre, în toată diversitatea ei organică.
De acum înainte, chiar dacă faptul se consumă cu o grăitoare întârziere, BOR se desparte de comunism, de vreme ce-i ridică la gloria altarelor pe niște anticomuniști notorii. Rămâne de lămurit cu argumente palpabile și răspunsul la întrebarea dacă nu cumva anticomunismul unora dintre noii sfinți nu s-a conjugat cu o simpatie impură față de ortodoxismul filetist și criminal profesat de Mișcarea Legionară.
E, din păcate, incontestabil faptul că o parte a clerului interbelic a sprijinit sminteala lui C.Z. Codreanu, căzând inevitabil în antisemitism. Ne rămâne să aflăm, cu mai multe detalii și probe, în ce măsură trecerea unor asemenea oameni prin infernul gulagului i-a lecuit de eroarea la care au consimțit, fie și marginal, în tinerețea lor zguduită de valurile unei istorii descreierate. Dezbaterea e urgentă și pentru că avem pe scena politică a zilei cel puțin un partid (antieuropean și naționalist) dornic să reanimeze, prin confiscarea ideologică a ideii ortodoxe, nefericiții demoni care bântuiau România interbelică. »
(Fragment din articolul: Portretul mișcat al sfințeniei românești. Câteva note pe marginea recentelor canonizări proclamate de Sf. Sinod al BOR)
Sursa: Libertatea.ro