Feminismul de la SNSPA și gândacul prădător-sexual

Timp de lectură 7 min.

Gândacul” prădător-sexual nu poate fi doar șmecher. Ca să reziste într-o lume ostilă formată din tați și frați care nu-și abandonează fetele, nevestele, mamele și surorile, nu poate fi doar deștept. Are nevoie și de o ambianță potrivită ca să se dezvolte.

Unde nu-i priește? Într-un loc salubru, într-un spațiu curat, într-o comunitate cu valori.

Nu-i tihnește între oameni etici, între cetățeni care nu-și lasă nici societatea, nici instituția și cu atât mai puțin copiii sau studentele de izbeliște. Nu-i cade bine între creștini sau evrei religioși, care-și iau în serios Decalogul. Între femei cărora nu le place ipocrizia. Și oportunismul. Între musulmani moderați, care nu consideră că e moral și halal să-i minți și să-i furi pe necredincioși, ori să le violezi fetele, înainte de a le înjunghia în chip de bilet de intrare-n paradis.

Există și dintr-aceștia. Și există și musulmani moderați. Și nu toți profesorii de sociologie se numesc Bulai sau Pieleanu. Mai există și unii care nu se dau la studente, nu le hărțuiesc, nu le abuzează.

Profesoare feministe

Așa cum nu toate feministele se numesc Liliana Popescu sau Mihaela Miroiu, profesoare la SNSPA. Cea dintâi, colegă a ”cazului” Bulai, susținea recent ”cancel culture” și fenomenul woke, într-o dezbatere cu mine, pe Hotnews.ro. Cultura anulării și fenomenul woke ar ”ține”, potrivit ei, ”de o asumare reală și până la capăt a principiilor și a valorilor liberale,…, despre valoarea aprecierii și a acordării de drepturi minorităților”...

Halal principii și valori. Asumarea principiilor liberale și ale feminismului n-a ajutat-o pe Liliana Popescu să sprijine minoritatea studentelor abuzate ale lui Bulai și Pieleanu să-i evite pe ”gândacii”-prădători, să-și facă dreptate, să construiască o atmosferă prielnică studiului la SNSPA.

Nu știm cu siguranță dacă Liliana Popescu știa sau nu despre ce se întâmpla în proximitatea catedrei ei, deși Iulia, una din studentele abuzate de Bulai afirmă, credibil, că ”toți știau”.

Mai rău, în mod clar, pare a sta cu morala zeița feminismului românesc, influencerița Mihaela Miroiu. Care nu și-a trădat doar studentele și bunul simț, precum și datoria de cadru didactic, ci ne minte verde, în față.

La școala Mihalei Miroiu

Marea stea de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a pretins, după ieșirea la iveală a cazului Bulai, că ea nici usturoi n-ar fi mâncat, nici gura mincinoasă nu-i miroase. În schimb, ea ar fi victima unor ”execuții”. E vorba de cititorii paginii ei de Facebook, care s-au mirat că Miroiu și-a șters fără să roșească, postarea în care turna gogoși, fiind contrazisă de mărturia uneia din fostele ei studente.

Miroiu susține, cu maximă insolență, că n-ar fi avut habar de traumele studentelor ei. Mai grav, și-a încălcat, în fapt, propriile ”prințipuri” teoretice. Nu făceau de bunăseamă în ochii ei doi bani, de vreme ce le-a silit pe studentele ei să facă exact ce le spusese că e exclus.

Când a izbucnit cazul Bulai, Miroiu s-a derobat cât ai zice pește de răspundere, afirmând, cred, laș, fals și imoral, că ”prima plângere clară și informată pe acest subiect” ar fi ”avut loc ieri, cu ocazia publicării anchetei jurnalistice.” Pare că mințea. Femeia cu inimă de piatră îmi pare că mințea.

Când cacealmistei i se plătește sec. Pe Facebook

Or, dumneaei i s-a răspuns așa, la postarea probabil mincinoasă de pe facbook: ”doamna profesoară, v-am îndrăgit mult, tare mult. Erați așa cum mi se părea că trebuie să fim noi, toate fetele și femeile, în urmă cu mai bine de 20 de ani. V-am ales și ați acceptat să îmi fiți coordonatoare de lucrare de licență, master, apoi doctorat. Sorbeam fiecare cuvânt pe care ni-l spuneați…Și am venit și v-am spus, tremurând, cum Pieleanu îmi face avansuri de câteva luni, și cum risc să nu pot intra la examenul de licență din cauza lui. Și asta pentru ca i-am refuzat avansurile. Eram în primii 10 elevi din an, bursieră în toți cei 4 ani. Mi-ați cerut răgaz să vorbiți cu el, apoi mi-ați spus ca trebuie să merg să rezolv asta între 4 ochi, că nu puteți interveni în relația dintre profesor și student. Și lumea mea s-a prăbușit. Tocmai ce ne spuseseți la curs că, în cazuri de agresiune, victima nu trebuie pusă niciodată față în față cu agresorul.” Și acum, după…20 de ani, am lacrimi în ochi când îmi amintesc. Și stare de vomă când îl văd la TV. Ați știut. Ați știut și după câțiva ani când am venit și v-am zis că nu scap de furia lui, că încearcă să mă vorbească de rău pe unde întâlnește oameni care mă cunosc, că strigă injurii după mine pe stradă când ne întâlnim întâmplător. Ați știut...”, a mărturisit Claudia Radu, o fostă studentă la postarea ulterior ștearsă a Mihaelei Miroiu.

Ceea ce n-o împiedică pe regina feminismului românesc să se laude că, ”în urmă cu 19 ani, am construit” (împreună cu cutare și cutare) ”un cod de etică”… Un ce???

La ce-a folosit codul ei de etică, mă rog frumos? La actuala ei disculpare abjectă? Pentru că, în mod evident, sub oblăduirea lui Remus Pricopie, n-a fost aplicat. Sau poate prevedea impunitate pentru gândacii prădători sexuali? Nu știu. Nu l-am citit și nu mă interesează, dacă l-a elaborat o mincinoasă și o lașă, care și-a lăsat studenta de izbeliște când tânăra pradă a unui influensăr cu aplomb avea mai mare nevoie de solidaritatea unei femei cu autoritatea profesoarei Miroiu. Autoritatea de care și ea, nu doar Bulai și Pieleanu, a abuzat.

Despre alți mai-știutori între semizeii cu patalamale de profesori

Scriam recent, scandalizat: ”cât de bolnavă este, oare, societatea, care în loc să se uite la inimile rănite, ca să le oblojească, împinge în față dopi și gândaci de bucătărie, îi autorizează să le predea ofițerilor săi de ”intelligence” sau numai viitoarei elite academice șmecheriile lor tactice, făcând, totodată, din ”libărcile negre”, comentatori, profesori, decani, rectori, academicieni. Spune-mi cu cine te aduni ca să-ți spun cine ești. Chiar așa: cine ești SNSPA? Te simți oare bine, bine, SNSPA? Nu ești tu, cum ar zice Ioan T. Morar, ”versiunea woke” a fostului Ștefan Gheorghiu, unde comuniștii își creșteau torționarii? Unele inimi împinse în față de profesorul prădător și abuzator afirmă că ”toți știau”. Potrivit Iuliei, fostei sale studente, ”toți profesorii știau despre comportamentul profesorului”… Dar, ”toată lumea a închis ochii. Părea că era normal”…

Așa cum toți știau de abuzarea și maltratarea oamenilor vârstnici în căminele din Voluntari și Afumați, bastionul Gabrielei Firea și al anexei ei, Pandele. Iată cât de mortală este ubicuitatea științei tuturor, cuplate cu pasivitatea stimulatoare de prădătoare.

Sunt indignat? Rău. Dar revolta mea contează prea puțin. Ce contează este SNSPA. Și soarta studentelor României, ”statul eșuat” , pesedisto-uselist, marca Iohannis. România securicistă, cică ”educată”.

Iată ce vrea să zică lipsa de rușine. Iată cum se prezintă sociologii, politologii, elita culturală a românilor. Iată, în toată splendoarea” lor, valoarea și oroarea feminismului profesoarelor de la SNSPA. Iată ce vrea să zică industria ”influensărilor” români. Iată pe mâna cui își dau românii fetele care vor să învețe carte, ca să aibă parte.

Articol publicat inițial pe site-ul petreiancu.com

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.