“O înfrângere la Pau – și poate că este sfârșitul unei lumi. Învins în orașul său din Béarn la alegerile municipale, la doar câteva luni după eșecul său ca prim-ministru, François Bayrou era unul dintre ultimii reprezentanți ai democrației creștine, acest curent care promovează valorile Bisericii.
Odată cu centristul – atât de rezistent încât părea de neclintit – se estompează și o epocă în care credința iriga pe deplin viața publică. O perioadă pe care tocmai o reînvie Jérôme Cordelier, redactor-șef la Le Point, într-o carte care reconstituie frământările creștinilor francezi între războiul din Algeria și Mai ’68 (Les Grandes Fractures, Calmann-Lévy, 2026).
Acest ferment spiritual era atunci foarte viu, chiar dacă practica și disciplina credincioșilor începeau deja să slăbească. Sprijinindu-se pe mărturiile actorilor epocii și pe analizele istoricilor, autorul cartografiază cu finețe nuanțele unui creștinism în plină efervescență, stimulat de marile transformări ale timpului: cursa înarmării atomice, Războiul Rece, „Trente Glorieuses”.
Un catolicism de stânga care se dezvoltă în paginile revistei Esprit, ale cotidianului Le Monde și în lucrările editurii Seuil, pe fondul războiului din Algeria; un protestantism pacifist, antiimperialist și deschis problemelor societale (avort, contracepție); un gaullism hrănit din meditațiile lui Richelieu și Pascal, care concepe politica drept o „luptă permanentă împotriva slăbiciunii umane” (Arnaud Teyssier)…
Rupturi
Acești aproximativ cincisprezece ani, care prelungesc imediata perioadă postbelică – căreia autorul îi consacrase o lucrare anterioară (Après la nuit, Calmann-Lévy, 2023) – sunt marcați de rupturi. Toate marile controverse ale vremii mobilizează conștiințele creștine. În primul rând, războiul din Algeria (1954–1962). În numele Evangheliei, unii credincioși, precum istoricul André Mandouze, se angajează în favoarea independenței acesteia, în timp ce alții, precum fostul președinte al Consiliului Georges Bidault, pledează pentru menținerea ei în cadrul Franței.
Conciliul Vatican II (1962–1965), menit să asigure reînnoirea Bisericii în fața lumii moderne, adâncește faliile dintre conservatori și liberali. Revolta din Mai ’68 divide și ea poporul catolic: trebuie respinsă societatea de consum alături de insurgenți sau trebuie apărată ordinea stabilită în fața amenințării subversiunii?
Clarviziune
Controverse ale unei alte epoci? În pofida distanței, aceste dispute găsesc încă ecou, susține Jérôme Cordelier: „În filigran se joacă eterna luptă dintre spirit și materie, care revine în centrul preocupărilor odată cu apariția societății inteligenței artificiale.” Într-adevăr, astăzi, o întrebare domină, mai presantă decât toate cele care i-au frământat pe acei credincioși: în lumea roboților, ce loc mai revine persoanei umane?
Din acei ani aparent atât de îndepărtați rămâne clarviziunea celor care, precum François Mauriac, s-au înșelat atât de puțin în privința esențialului. Romancierul din Bordeaux, autor al rubricii Bloc-notes în paginile revistelor La Table ronde, Le Figaro littéraire și L’Express (1952–1970), denunță recurgerea la tortură în Algeria, îl susține pe generalul de Gaulle în efortul său de redresare națională și, ecologist înainte de vreme, deplânge efectele asupra naturii și asupra umanității ale unei „industrializări exterminatoare”: „Nu-i folosește la nimic Omului să cucerească Luna dacă ajunge să piardă Pământul.”
Datorită credinței sale? Încă din 1929, el scria în Fericirea creștinului: „Omul cel mai indiferent, de îndată ce trăiește după Hristos, nu încetează să se gândească la ceilalți, să fie preocupat obsesiv de ceilalți.” Un exemplu care merită să fie meditat, într-o epocă în care amprenta creștină asupra societății franceze se estompează.”
Sursa: LePoint.fr
