Poate că nimic nu ilustrează mai dramatic stilul destinului lui Cehov decât tragismul stoic al agoniei sale. În faţa morţii, fiinţa fragilă care mai rămăsese îşi păstra întreaga ei decenţă, întâmpinând sfârşitul cu o stranie împăcare. Modestia unei vieţi se închidea în aceste ultime clipe. Biografia publică şi intelectuală a lui Cehov nu are nimic din natura stihială a mesianismului rusesc. Nu se află în ea nici căutarea unui sens salvator al vieţii, după cum nu se simte în ea timbrul îndrumătorului cu aspiraţii…

Alexandru Gussi: “Pocăința retroactivă” de care ați vorbit este legată de tema de amintită mai devreme, de existența unei memorii involuntare. În acest sens aș spune că memoria nu e democratică, nu e impusă de majoritate și nu se stabilește prin vot, de unde și invocarea unei așa-zise tiranii a minorităților mai ales la dreapta: memoria diverselor minorități nu numai că apare ca discurs public foarte prezent, poate paradoxal dominant, dar logica ei intră în contradicție, pare că dizolvă, memoria națională, asta fără să…