Poate că nimic nu ilustrează mai dramatic stilul destinului lui Cehov decât tragismul stoic al agoniei sale. În faţa morţii, fiinţa fragilă care mai rămăsese îşi păstra întreaga ei decenţă, întâmpinând sfârşitul cu o stranie împăcare. Modestia unei vieţi se închidea în aceste ultime clipe.
Biografia publică şi intelectuală a lui Cehov nu are nimic din natura stihială a mesianismului rusesc. Nu se află în ea nici căutarea unui sens salvator al vieţii, după cum nu se simte în ea timbrul îndrumătorului cu aspiraţii de profet. Străin de elanul revoluţionar, ostil autocratismului imperial, solidar cu cei care suferă, Cehov a avut oroare de cuvintele mari şi a refuzat, până la capăt, să rostească frazele declamatorii şi demagogice ale atâtor altora dintre contemporanii săi.
Educaţia medicală a lui Cehov i-a dăruit, poate, un sentiment al prudenţei în judecăţile morale. Doctorul Cehov a preferat să fie alături de ţăranii bolnavi, în loc să predice de pe amvonul unei ideologii. În clipele în care foametea răvăşea Rusia, Cehov a dovedit acea energie unică a mobilizării civice, lucrând, neobosit, spre a lupta împotriva dezastrului. În toate aceste gesturi discreţia nu îl abandona, de parcă omagiile care i se aduceau stânjeneau această persoană în al cărei trup boala fatală se cuibărise.
Confiscat de canonul sovietic, Cehov ar fi avut oroare de brutalitatea militantă a unui regim ce înregimenta arta. Libertatea insurgentă a lui Cehov este incompatibilă cu etosul marxist- leninist. Sceptic în materie religioasă, Cehov nu adera la religia politica ce îi seducea pe Gorki, printre alţii. Scrisul lui nu putea fi redus la un auxiliar al crezului impus de stat.
Cehov, nepotul de iobag, a căutat în viaţa sa un drum al perfecţionării morale şi al acţiunii solidare. Etica sa s-a întemeiat nu pe hedonism, ci pe asumarea umanităţii. Povara bolii şi a morţii, pusă pe umerele sale, a nimicit şi posibilitatea iubirii. Scrisorile către îndepărtata sa soţie, Olga Knipper, sunt monologul unei inimi ce caută, în singurătatea exilului din Crimeea, un domeniu al afecţiunii.
` Şi tocmai această tenacitate fragilă este imaginea unei Rusii copleşite, istoric, de agresivitatea autocratică a imperiului cu care se confundă. În colonia penitenciară din Sahalin, Cehov nu este preocupat de idei, ci de lumea concretă ce trudeşte sub un jug al umilinţei. Lipsit de iluzii utopice, Cehov lucrează, modest, pentru ca demnitatea omului în cătuşe să fie restabilită.
Cehov este această cealaltă Rusie, cea pe care o putem întrezări, dincolo de cenzură, de propagandă, de crime şi de totalitarism. Vulnerabilă şi strivită de stat, această Rusie va fi atacată de comunism şi de putinism, în egală măsură. Acestei Rusii cehoviene îi aparţin nu doar visarea, ci şi onoarea decenţei: în vuietul tragic al războiului din Ucraina ne putem aduce aminte de vocea ei.
Articol apărut inițial în publicația electronică LaPunkt.ro