Mereu ajungem să optăm, în politica românească, între două lucruri proaste. Partidele actuale (variate) și liderii lor sunt fie opțiuni execrabile, fie opțiuni dezagreabile și decepționante. Mereu ne drămuim conștiința de votanți, ezitând, negociind care ar putea fi soluția de compromis mai puțin amară ori acră. Rar au existat, în post‑comunismul românesc, lideri integri: Corneliu Coposu a fost unul dintre aceștia (acum 25 de ani), nu știu să fi fost altul (în afara lui). În mod statornic ajungem să căutăm scări de incendiu, portițe…
citește în continuare