Cum ne-am dat pe față arama ne-europenității

Timp de lectură 5 min.

Așa arată o criză de nervi (pretins) națională: România și românii: “nedreptățiți”; România și românii: “umiliți”, România și românii: “discriminați” etc. DAR: România și românii: vor schimba foaia. România și românii: nu vor mai sta cu capul plecat. România și românii le vor arăta lor Austriei,  cancelarului rău etc. Orice criză de nervi ne face să regresăm până la stadiul pierderii temporare a oricărei raționalități, atunci suntem periculoși pentru ceilalți, dar mai ales pentru noi înșine. Nu Austria “i-a dat un cadou gratuit de…

citește în continuare

Politicienii și (ne)pregătirea militară (I)

Timp de lectură 7 min.

Crizele de securitate din ultima perioadă ne arată clar că războiul se menține cât se poate de actual ca mecanism de soluționare a conflictelor contemporane. Paradigma clausewitziană a continuării politicii prin alte mijloace își menține actualitatea și în secolul curent. Mai problematic este însă nivelul de pregătire al decidenților politici implicați în chestiuni militare. Disocierile dintre sfera militară și cea civilă au apărut odată cu preluarea comenzii efective a armatei de către ofițeri profesioniști, care îi înlocuiau în această funcție pe șefii de stat.…

citește în continuare

Recitindu-l pe Corneliu Coposu (VI). Maniu și legionarii (perioada Codreanu)

Timp de lectură 27 min.

Am invocat în episoadele anterioare faptul că Iuliu Maniu a fost una dintre țintele preferate ale discreditării din partea propagandei comuniste[1]. Tendința a continuat și în perioada postcomunistă, chiar dacă între timp au apărut și cercetări oneste, profesioniste sau chiar favorabile. Liderul național-țărănist a avut parte de critici devastatoare, fiind un fel de ”țap ispășitor” pentru multe dintre nenorocirile care au lovit România în secolul XX, de la aducerea pe tron a lui Carol al II-lea pînă la blamarea sa pentru instaurarea regimului comunist,…

citește în continuare

Lucreția, femeia-partizan (III)

Timp de lectură 12 min.

Dar ce mi-a rămas cel mai limpede în memorie, au fost privirea și ochii Lucreției care, pentru câte-o clipă, transmiteau niște reflexii tulburătoare de tristețe, de durere, parcă și mai puternic reliefate de lumina strălucitoare care inunda în respectiva seară etajul monumental al bibliotecii. Iar acea senzație nu a fost conjuncturală, am retrăit-o și cu alte ocazii în care m-am aflat în preajma Lucreției. Explicația ar putea fi căutată în anii tinereții când soarta o purtase pe prin împrejurări cu adevărat trepidante. Trecuse prin…

citește în continuare