Oprim ajutorul pentru Ucraina? Așa vor tot mai mulți, în Vest, spre bucuria Rusiei lui Putin. Sub impactul propagandei Moscovei, se înmulțesc ucraino-scepticii nu doar în Slovacia sau Ungaria, ci și în cea mai importantă putere europeană, Germania.
Ori în țara decisivă pentru parcursul acestui război, care este America. Și fără al cărei ajutor, suspendat din pricina gâlcevii bugetare și a radicalizării ambelor partide americane, Ucraina nu va putea ține piept Rusiei.
Dar știu oamenii și liderii lor ce anume vor cu adevărat? Ce hram poartă războiul lui Putin? De ce a fost declanșat și de ce anume e nevoie, dacă se vrea o pace reală?
În arena globală, ”slăbiciunea e fatală”. Un proaspăt articol al ISW despre Putin și războiul său articulează această sintagmă, confirmând un mare număr de analize publicate de acest blog, și oferă răspunsuri la întrebările cheie privind conflictul militar din Ucraina.
Îl semnează Natalyia Bugayova, Kateryna Stepanenko și istoricul și expertul militar Frederick Kagan, soțul președintei și fondatorei ISW, Kimberley Kagan, fratele gânditorului neoconservator, Robert Kagan și fiul lui Donald Kagan, fost profesor la Yale, care a scris și publicat în anul 2000 o carte premonitorie: ”While America sleeps – Self-Delusion, Military Weakness, and the Threat to Peace Today”.
Cartea lui Donald Kagan avertiza în legătură cu viitoare pericole majore reliefând aportul la amplificarea acestor primejdii prin autoamăgiri și slăbiciune militară. Ele aveau să se concretizeze după doar un an în America atacată de teroriștii islamiști în atentatele de la 9/11, pentru că oficialii americani au refuzat să țină cont de avertismentele lui Kagan senior.
Juniorii nu sunt mai puțin lucizi decât tatăl lor. Frederick e un contributor asiduu la analizele în genere foarte fiabile ale thinktankului american, ISW, care se bucură de aportul neprețuit al unor importanți militari, istorici și politologi occidentali și esteuropeni. Opinia lui și a coautoarelor sale este clară și, din nou, de bun simț. Slăbiciunea e fatală. Textul lor se intitulează așa: ”Weakness is lethal – Why Putin invaded Ukraine and how the war must end”.
Ce a declanșat invazia în Ucraina?
Nu mai puțin edificator e primul paragraf al analizei lor. Care retează din scurt tema perenă a propagandei moscovite. Agitpropul lui Putin oscilează perpetuu între basmul ”nazismului” ucrainean agresând, chipurile, minoritatea rusă din estul Ucrainei și bazaconia fricii de NATO. Pe cea din urmă Rusia și-a demontat-o singură în septembrie, când a redus cu 80% efectivele militare ale grănicerilor ei de la frontiera u Norvegia, care e și granița cu NATO.
Dacă rușilor le-ar fi fost frică de NATO, nu și-ar fi decimat în veci pururi forța militară de la granița cu Alianța. Dar dacă nu de pactul defensiv nordatlantic se temea Putin, de ce a cotropit țara vecină? Răspunde analiza ISW: ”președintele Rusiei, Vladimir Putin, n-a invadat Ucraina în 2022 pentru că se temea de NATO. Ci pentru că a considerat că Alianța Nordatlantică este slabă, că efortul lui de a recăpăta controlul asupra Ucrainei cu alte mijloace a dat greș și că a instala un guvern pro-rus la Kiev va fi o treabă sigură și lesnicioasă. Scopul său n-a fost să apere Rusia de o amenințare care, în fapt, nu exista, ci să extindă puterea Rusiei, să eradicheze statalitatea Ucrainei și să distrugă NATO, scopuri pe care încă le urmărește”.
În consens, din nou, cu analizele acestui blog, ISW relevă că mobilul acțiunilor liderului de la Kremlin ține de spaima care l-a apucat când a constatat că popoarele pe care le voia în sfera sa de influență lansează ”revoluții colorate”, o oroare din unghiul său, optând liber pentru valorile, tipul de guvernanță și modul de viață occidental aflate în răspăr cu ale Rusiei.
Această opțiune, îmbrățișată de ucraineni, era clar că urma să-i scoată din sfera lui de influență, orientându-i spre un Vest devenit pericol prin simpla existență a Occidentului.
Preferința națiunilor europene pentru NATO și, prin această preferință, Alianța însăși, au devenit inamicul. Ocuparea Crimeei, relevă analiza ISW, i s-a părut lui Putin necesară, după Euromaidan, pentru prezervarea proiecției de putere prin intermediul flotei Mării Negre, al cărei cartier general e la Sevastopol. Or, un guvern ucrainean pro-occidental ar fi putut anula contractului cu Rusia de închiriere a portului din Crimeea. În plus, regizarea unui conflict în estul Ucrainei era de natură să contribuie la dezagregarea statului ucrainean, sau la menținerea lui în dependență.
Slăbiciunea, bat-o vina. Și politica mărului discordiei
Potrivit ISW, ambele invazii ruse ale Ucrainei, din 2014 și 2022, au fost consecința aceleași percepții a liderului rus, potrivit căreia Vestul și Ucraina erau slabe și nu i se vor opune cu toate forțele.
Opoziția Ucrainei i-a demonstrat că nu-și poate atinge scopurile în 2014, motiv pentru care a permis înghețarea conflictului prin acordurile Minsk. Prin Minsk II, Putin, deși agresor și invadator, și-a asigurat sieși o poziție de ”mediator” și, cu sprijinul Angelei Merkel, o pârghie pentru modelarea, de la Moscova, a politicilor ucrainene.
ISW radiografiază și tehnicile dictatorului rus de a vârî zâzania în NATO prin intermediul Ungariei și Turciei, pe al cărui lider islamist, în clinci cu Vestul, Putin l-a cultivat și l-a convins să cumpere arme rusești, ceea ce a înfuriat SUA, determinându-le să adopte sancțiuni. Totodată, a amplificat fricțiunile dintre America, pe de o parte, și puterile europene, Franța și Germania, partenerele lui în acordurile Minsk, pe de alta, în ideea spargerii Alianței.
ISW pune lucrurile la punct și cu privire la formatarea spațiului informațional de către Moscova prin vehicularea aberației privind temerea (imaginară) a Rusiei care ar fi fost chipurile iscată de perspectiva aderării Ucrainei la NATO, un proces oprit în fașă din 2008. Din pricina deciziilor adoptate la summitul NATO de la București, acest proces de cooptare a Ucrainei nici măcar n-a fost amorsat. Așa neamorsat (și la fel de teoretic precum aderarea Turciei la UE) a rămas el până în 2022, ceea ce face absolut absurdă pretenția Moscovei că s-ar fi temut de cooptarea Ucrainei la Alianța Nordatlantică.
Propagandă și dezinformare
”Primul obiectiv al retoricii anti-NATO (a Rusiei) a fost să justifice agresive politici externe ale lui Putin”, relevă ISW textual.
Extrem de valoroasă e și remarca potrivit căreia NATO mai servește propagandei ruse în scopul justificării propriilor eșecuri, precum cele militare din Ucraina.
Același agitprop pregătise înaintea invaziei din februarie 2022 și narațiunea ”pericolului ucrainean” din Donețk și Lugansk, cuplat cu prezumtiva ”necesitate” a ”salvării” Donbasului de ucraineni. Or, Kremlinul le disprețuia, înainte de invazie, forțele armate, de vreme ce era sigur că succesul ”operațiunii speciale” va reclama doar câteva zile. Ca atare, e ridicol să se estimeze aceste forțe armate ucrainene ca un real pericol pentru Rusia în februarie 2022.
ISW remarcă, pe drept, existența simultană a mai multor narative, mutual contradictorii, ale propagandei ruse, din care una se concentra pe NATO, ca ”unic agresor”, alta pe presupusul ”pericol ucrainean”, estimând că răspândirea lor concomitentă era menită să dezinformeze societățile occidentală și rusă și să atragă susțineri din segmente politice diferite.
Obiectivele lui Putin. Istorie și prezent
Analiștii americani coroborează și poziția acestui blog, potrivit căreia Putin e departe de a-și dori doar anexarea unor teritorii ucrainene. În fapt, vrea înglobarea întregii Ucraine.
ISW avansează o ipoteză plauzibilă, conform căreia la decizia lui Putin de a invada ar fi contribuit pandemia. În cursul ei, Putin s-a izolat, lăsându-se la cheremul interacțiunii cu un număr limitat de ideologi, ceea ce ar fi contribuit la obsesia lui de a se răzbuna pe Vest pentru umilința înfrângerii Rusiei în Războiul Rece și pentru anii 90. În acest interval Putin, după cum ”relevă cunoscători ai conversațiilor lui de atunci, și-ar fi pierdut complet interesul față de prezent, arătându-se preocupat exclusiv de trecut. Concomitent, la Moscova s-a consolidat ”impresia că nu doar Ucraina e slabă (iar Kievul de cucerit în 2 săptămâni, după cum i-a spus Putin unui oficial occidental) ci și Vestul, care e în declin și divizat”.
ISW confirmă și estimările acestui blog, potrivit cărora reacția SUA la concentrările de forțe ruse la granița ucraineană (când Biden a exclus unilateral o intervenție militară americană) și spectacolul retragerii americane din Afganistan au contribuit la ranforsarea impresiei slăbiciunii occidentale și, deci, la adoptarea deciziei lui Putin de a invada Ucraina.
În fine, ISW amintește de eseul lui Putin clamând inexistența unui popor ucrainean, un text-ultimatum la adresa lui, precum ultimatumurile lui la adresa SUA, cerând, practic, dizolvarea NATO, prin așa-zise ”garanții de securitate” incompatibile cu Alianța Nordatlantică și cu dreptul popoarelor la autodeterminare, Rusia reclamând un drept de veto asupra tuturor.
În reacție, americanii au oferit concesii enorme, surprinzându-i pe diplomații ruși. SUA erau gata să renunțe la amplasarea de rachete de croazieră de tip Tomahwak în România și Polonia, dacă Moscova venea și ea în întâmpinarea doleanțelor SUA probând reciprocitate. Dar Putin ”nu era interesat”. Din octombrie 2021, diplomații ruși ar fi pierdut, potrivit ISW, abilitatea de a negocia și s-au văzut siliți să se rezume la a citi comunicatele Kremlinului.
Diplomația. Și ce e de făcut de acum încolo
ISW respinge categoric discuțiile apusene despre o ”aplanare negociată” a conflictului și ”necesitatea de a i se oferi dictatorului o strategie de exit” care să nu-l umilească, de vreme ce Rusia lui Putin n-a renunțat la ambițiile și pretențiile ei maximaliste din debutul războiului. O înghețare a conflictului pe aliniamentele actuale ar da Rusiei un mare avantaj. N-ar fi decît un soi de Minsk III, ”un mecanism în măsură să-i permită să urmărească vechile țeluri”, după reconsolidarea militară și economică a Rusiei, precum și ocazia abaterii atenției Vestului.
Luând trecutul ca model de înțelegere adecvată a strategiilor eficiente sau eronate, ISW amintește că tentativele din trecut ale Vestului de a-l acomoda pe Putin și de a-i face concesii de natură să-i salveze onoarea în speranța aplanării conflictelor nu au funcționat și n-au de ce funcționa în viitor.
Ca atare, ”un final durabil al războiului implică a-l forța pe Putin să accepte că a fost înfrânt”. El și succesorul său trebuie siliți să înțeleagă ”că nu se pot impune militar, politic și diplomatic în contra voinței Vestului și a Ucrainei.”
În fine, analiștii din jurul lui Kagan relevă că amânarea deznodământului ar putea presupune costuri și mai mari decât acum, de vreme ce ar însemna confruntarea cu un adversar care s-a reînarmat. Potrivit lor, pe drumul spre o pace reală, rămâne doar alternativa ajutorării eficiente a Ucrainei și a înfrângerii militare indubitabile și lipsite de orice echivoc a Rusiei lui Putin.
Articol publicat inițial pe petreiancu.com
