S-ar crede că, dacă scrii analiza unei omucideri care ajunge la concluzia că agenții federali din Minnesota nu pot fi exonerați pentru focurile de armă letale trase asupra unui protestatar anti-ICE, atacurile asupra autorului ei se vor lansa din dreapta spectrului politic.
S-ar crede că, dacă un regim totalitar, precum cel islamist, iranian, masacrează în două zile 30.000 de oameni și 43.000 de protestatari în răstimp de câteva săptămâni, atenția generală se va concentra asupra genocidului, nu a unui fapt divers.
S-ar crede. Dar, curios, n-a fost așa.
Ce-am reînvățat din komentariatul furios alcătuind, pe lângă injurii, blesteme și insulte, furtuna de rahat pe care a stârnit-o analiza dedicată uciderii activistului anti-ICE Pretti?
Că marja gândirii și opiniilor permise s-a îngustat până la dispariție. Iar fără gândire liberă și ciocnirea opiniilor cum să se descopere adevărul?
De ce e adevărul vitregit?
Pentru că trăim nu doar într-o epocă a revizionismului istoric și relativismului cultural care scoate adevărul în afara legii, ci și într-una absolutistă și totalitară pentru tot mai ampla parte comunistă, islamistă și fascistă a omenirii. Care și ea scoate adevărul în afara legii.
Mancurtizarea celor mulți nu s-a produs doar prin Putin și ayatollahi. A avut loc parțial pe nesimțite, fiind accelerată masiv de rețelele de socializare, care premiază sistematic nu adecvarea la realitate și analiza ei, ci indignarea, penalizând gândirea pe bază de fapte, probe și argumente.
În schimb, scandalizarea perpetuă și tot mai intensă convine de minune regimurilor și mișcărilor totalitare. Și simpatizanților lor. Cum să-și dea importanță politicienii identitari, ca militanții woke, spre a trage spuza pe turta lor, dacă nu victimizându-se astfel, încât să sugereze că orice analiză la rece a fenomenelor în discuție e, în sine, o micro-agresiune complet și definitiv intolerabilă?
Așa am ajuns ca, duminică, înaintea scrierii analizei, să fiu apostrofat că nu comentez (în rând cu valorile și indignarea masei spălate pe creier). Iar după publicarea ei, că am făcut-o.
”Rătăcirea” mea? Un eres! Sunt neînregimentat!
Îmi arogasem dreptul suveran să trec în revistă indiciile și probele existente la care am avut acces, spre a formula o ipoteză precaută, care sugera, pe lângă păcate împărțite, o vinovăție ce nu mi s-a permis s-o pun la îndoială. A agenților federali.
Iar eu nu m-am conformat imperativului woke al etichetării după judecăți sumare. Așa că n-am fixat de la bun început culpa chipurile unică, vinovăția totală, fără rest, atribuită din capul locului, de indignați, taberei ”musai și integral vinovate”, întrucât e percepută ca fiind de partea greșită a baricadei politice.
Dar mai există o tabără. A nevinovaților. A oamenilor de bine, a celor care nu vor să se înregimenteze și să se rinocerizeze. Oameni care optează pentru democrație și, dacă-i iei la bani mărunți, favorizează libertatea de exprimare și de opinie și dezbaterea liberă, detestând cenzura. Dar care, vai, au o marjă de atenție minusculă. S-au dezobișnuit să citească altfel decât printre rânduri și, evident, au greutăți să gândească efectiv cu propriul cap, așa că tind să cadă lesne victimă ”scurtăturilor” create de prejudecăți și presiunii enorme a propagandei stângii de a le asuma. Acest agitprop beneficiază de autoritatea presei mainstream, a unor profesori universitari, inclusiv români, ca și de puterea unor influenceri, ziare și posturi tv arondate alianței neomarxist-islamiste.
Despre această alianță am scris abundent și nu revin aici. Avem însă a ne întreba cum i s-au raliat, oare, ditai ”adepți” autodeclarați ai democrației liberale, deveniți profesori de ”anticomunism”, de au ajuns, în siajul masacrului genocidar de la 7 octombrie 2023, să susțină, cel puțin implicit, prin noncombat, jihadismul din campusurile universităților apusene, tăcând și la genocidul declanșat în Iran?
Nu întâmplător, multor profesori universitari americani le e frică și de umbra lor. A nu da ascultare preceptelor (prin forța lucrurilor antisemite, antiamericane și anticreștine) ale mișcării woke din universitățile din SUA echivalează cu notabile pericole. Și, cel puțin, cu o potențială alungare de la catedră, după ce îndoctrinarea marxistă și deconstructivistă, cuplată cu infiltrarea islamistă plătită de Qatar, de Iran și de Frăția Musulmană, a schimbat radical atmosfera academică din școlile de învățământ superior. Unde s-a accentuat și extins masiv tendința profesorilor de a-și lua tot mai des asistenți din rândul grupurilor tot mai radical cantonate în extrema stângă progresistă, comunistă, maoistă. Sau în cea islamistă.
Urmarea?
Cauționarea extremismului stângii și a islamo-fascismului. Pentru acoperirea cărora mi s-a spus, între enormități de un ridicol monumental, că aș ”susține fascismul”. Că aș ”nega evidența”. Și că, dacă ”execuția (lui Pretti) a fost sumară, de ce judecățile (despre ea) ar fi diferite” – în speță că nici opinia mea n-ar trebui să fie complexă și nuanțată. Și altele asemenea. Toate mi-au amintit de epoca pandemiei, când ni se interzisese să mai punem la îndoială ortodoxia pseudo-”științei” progresiste despre covid și vaccinuri, reclamându-ni-se o omogenitate și conformitate în expresie și manifestări demne de vremea inchiziției.
Culmea aberației a produs-o un vociferant intelectual public din SUA care, orb la dovezi și realități, trece sub tăcere proba pistolului adus de Pretti la o demonstrație în care omul înarmat s-a încăierat cu agenții federali. Intelectualul compara autoritățile țării sale cu cele hitleriste și staliniste, spunând că administrația Trump ar afirma că ”nu vedem ceea ce vedem, aceasta fiind metoda stalinistă de rescriere a istoriei”. În alte luări de poziție, același glas, unul, vai, evreiesc, atribuia ”nazism” și ”gestapovism” oficialilor americani, dând semne clare fie de nebunie, fie de ignorare a faptului că asemenea comparații absurde jignesc memoria victimelor Holocaustului și amplifică învrăjbirea americană, contribuind la inflamarea generatoare de violențe. Ceea nu l-a împiedicat să escaladeze noi vârfuri presupus ”etice”, de vreme ce ne-a atenționat, demagog și ipocrit, că ”a tăcea e a fi complice”.
Da, este. Depinde însă la ce. Și da, e probabil ca autoritățile americane să greșească serios în privința uciderii lui Pretti. Dar de-aici la a le eticheta drept ”naziste” ar trebui să fie o cale lungă. Mi-am amintit de învinuirile antisemite. Văd că nu doar evreilor li se pune în cârcă, vorba lui Vasili Grossman (”spune-mi de ceea ce îi acuzi pe evrei – și îți voi spune de ce ești vinovat”) tot ce antisemitul le-ar face victimelor lui preferate. Așa operează și extrema stângă antiamericană, nu doar cea antisionistă și anticreștină, contemporană.
Această stângă extremă s-a aliat cu islamul politic, din care s-a ivit islamo-fascismul. Alianța lor a întărit masiv shitstorm-ul evocat. Așa că am căutat de pomană să descopăr în șuvoiul de perorații ale criticilor mei o observație de bun simț, care s-ar fi impus și potrivit situației. Observația, că furia maximă, răspândită în rețele și presă pentru ceea ce de fapt n-a fost decât un fapt divers, tinde să acopere, mediatic, adevăratele probleme ale momentului.
De pildă genocidul comis de aliații islamiști ai marxiștilor apuseni în Iran, în legătură cu care tac apăsat (și vinovat) mari staruri, cum reliefa actorul Mike Rapaport: ”Greta Thunberg? Mută. Francesca Albanese? Mută. Mehdi Hasan? Mut. Cenk Uygur? Mut. Ana Kasparian? Mută. Presa? Mută. ONU? Mută. Ms. Rachel? Mută. Când e vorba de evrei și Israel – vuvuzele, marșuri, lacrimi, hashtags,haos. În replică la măcelul real, actual, din Iran? Greierași. Ipocrizia nu face zgomote mari. E moartă de mută”.
Cum să legitimăm tăcerea complice? Prin artificiala plasare în prim plan a unor obiective contrafăcute.
Prin agitarea de ținte false, dar plauzibile. Declanșând un shitstorm pe un subiect marginal (dar aparent important sau chiar vital, din cauză că e vorba de SUA) în contextul importanței realmente planetare a temei iraniene: se iscă astfel o revoltă în stare să mute focusul în mod disproporționat pe Washington, (când nu merge pe Ierusalim), lovind în americani și în Casa Albă, în conformitate cu antiamericanismul și religia anti-Trump, în loc să lase vederii câmpul liber al percepției țintelor autentice.
E o furtună în măsură să distragă atenția și să facă uitate varii masacre. Cel anticreștin din Africa. Cel antikurd din Siria. Și cel comis de aliații islamiști între protestatarii iranieni, despre care la BBC și la influencerii de duzină ori la universitățile de elită se tace chitic. Și se tace complice. Așa de pildă, duminică, revista Time anunța 30.000 de morți uciși de aparatul represiv în Iran în răstimp de numai două zile. Dar BBC n-avea pe homepage nicio știre despre acest subiect. În schimb situația din Minnesota era deschidere de site.
La fel, în mai tot komentariatul progresist, apusean. Care-și sublimează propriul stalinism, troțkism, maoism, gramscism și marcusianism, proiectând asupra altora un presupus ”fascism”.
Iată învățătura noastră de minte pe acest subiect. I rest my case, vorba unui om drag, fericit că Trump pare să fi învățat și el ceva. Șeful Casei Albe pare a-și fi pus cenușă în cap cu ICE, schimbându-i șeful din Minnesota, spre a încerca să calmeze spiritele.
Ce bine.
Text publicat inițial pe site-ul petreiancu.com
