“La sfârșitul lunii ianuarie, în somptuosul decor baroc al Vilei Doria Pamphilj, considerată „Versailles-ul roman”, Friedrich Merz și Giorgia Meloni nu doar că au încheiat un parteneriat strategic între Germania și Italia, axat pe competitivitate și inovare, energie, apărare, securitate și combaterea imigrației ilegale, ci au realizat o înțelegere pentru a întemeia o nouă Europă al cărei motor sunt cele două țări.
Cei doi lideri împărtășesc convingerea că Uniunea trebuie să realizeze un aggiornamento radical în jurul competitivității, suveranității și securității, altfel riscând să devină prada prădătorilor. Donald Trump, prin amenințarea de a recurge la forța armată pentru a anexa Groenlanda — după războiul comercial total încheiat printr-un acord în detrimentul Uniunii europe — i-a trezit pe liderii europeni, dinamitând Occidentul și golind de substanță Alianța Atlantică.
Friedrich Merz și Giorgia Meloni sunt de acord asupra diagnosticului unei Europe slăbite, izolate și dezarmate în fața Americii, care mizează pe „ștergerea sa civilizațională” pentru a o vasaliza; în fața Rusiei, care urmărește reconstituirea imperiului sovietic prin violență dezlănțuită; în fața Chinei, care o instalează într-o dependență economică mortală; și în fața giganților Sudului global, care își caută revanșa pentru trecutul colonial. Ei măsoară handicapurile reprezentate de prăbușirea demografică, oprirea creșterii economice, declinul industriei și al inovării, incapacitatea de a asigura securitatea populației și a teritoriului — cu atât mai mult cu cât Germania și Italia sunt grav afectate. Dar sunt hotărâți să valorifice pe deplin atuurile europene: talente și inteligență; universități prestigioase; economii abundente (35.500 miliarde de euro); infrastructuri performante; companii și rețele comerciale de anvergură globală; o piață mare de 450 de milioane de consumatori, sprijinită de instituții responsabile, un stat de drept solid, un sistem financiar robust și o monedă stabilă.
Cei doi lideri s-au angajat într-o transformare a Uniunii la care intenționează să atragă o largă majoritate a statelor membre. Aceasta se articulează în jurul a cinci axe. Reconstrucția unei baze productive competitive, acordând prioritate industriei, ceea ce implică repunerea în discuție a „Green Deal”-ului și o dereglementare masivă, dar și finalizarea pieței unice. Consolidarea dinamismului exporturilor prin multiplicarea acordurilor de liber schimb cu India, Mercosur, Australia, Japonia, Coreea de Sud sau Africa. Întărirea securității continentului și combaterea imigrației ilegale, echilibrate de continuarea unei imigrații de muncă devenite indispensabile în contextul declinului demografic — populația Germaniei a scăzut cu 100.000 de persoane, iar cea a Italiei cu 35.000 în 2025. Accelerarea reînarmării în jurul a doi piloni: decuplarea prudentă și progresivă de Statele Unite, cu speranța menținerii Alianței Atlantice; emergența unei Uniuni a Apărării între marile state europene. Consolidarea Uniunii prin evoluția către un „federalism pragmatic”, coerent cu structura și cultura descentralizată a celor două țări, schițat de Mario Draghi în discursul său de la Louvain și destinat să reconcilieze soft și hard power printr-o integrare consolidată în domeniile energiei, tehnologiei, infrastructurii, apărării și politicii externe.
Germania și Italia dispun de mijloacele necesare ambițiilor lor. Ele aderă fără rezerve la proiectul noii Europe și la foaia de parcurs trasată de Mario Draghi. De la Brexit și declinul Franței, Germania a preluat controlul instituțiilor-cheie ale Uniunii. În cadrul Parlamentului, apropierea de Italia se traduce printr-o schimbare a majorității în jurul unei uniuni a dreptei, care a permis progrese majore precum revizuirea drastică a directivelor CSRD (privind raportarea nefinanciară) și CS3D (privind obligația de diligență), autorizarea plantelor rezultate din inginerie biologică sau ridicarea interdicției asupra motorului termic începând cu 2035.
Mai presus de toate, Germania și Italia întruchipează în lume speranța renașterii unei Europe care s-ar afirma, în fața Americii iliberale, drept refugiu al libertății și pluralismului politic, al statului de drept, al unui capitalism stabil și reglementat, al unei societăți pacificate și solidare. Reorientarea investitorilor care se îndepărtează de Statele Unite se concentrează asupra Germaniei, planului său de relansare de 6% din PIB și reînarmării efective, cu 83 de miliarde de euro în comenzi de echipamente pentru 2026. Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano și Cortina servesc drept vitrină pentru revenirea Italiei, care combină stabilitatea politică, poziția de al patrulea exportator mondial, un deficit public redus la 3% din PIB și o datorie stabilizată la 137% din PIB, un sistem bancar solid și dinamic.
Această nouă Europă se construiește în afara Franței, izolată și marginalizată. Cuplul franco-german, mit întreținut doar de Paris, este golit de sens și de relevanță. Berlinul și Parisul diverg asupra tuturor marilor dosare: de la energie la tratate comerciale — Mercosur în frunte —, trecând prin securitate, imigrație, reînarmare, cu eșecul anunțat al programelor comune de tancuri și avioane ale viitorului, de rachete și sateliți, relația cu America lui Trump, China lui Xi, Rusia lui Putin și oportunitatea reluării dialogului cu aceasta în privința Ucrainei.
Pentru prima dată din anii 1950, Europa se gândește și se construiește în afara Franței, ceea ce nu poate decât să adâncească ruptura dintre francezi și Uniune — și aceasta într-un mod paradoxal. Principiile stabilite de Charles de Gaulle — suveranitate și independență națională sprijinite pe descurajarea nucleară, proiectul unei Europe politice în interiorul blocurilor — nu au fost niciodată mai pertinente și actuale decât în epoca imperiilor secolului XXI. Dar ele sunt compromise de pierderea legitimității și credibilității lui Emmanuel Macron, care a multiplicat erorile și schimbările de direcție în marile dosare diplomatice, și mai ales de dispariția mijloacelor de putere ale Franței, ca urmare a prăbușirii sale demografice, economice, financiare, instituționale, intelectuale și morale. În timp ce Friedrich Merz și Giorgia Meloni modernizează Germania și Italia, modelând totodată renașterea Europei, președintele francez întruchipează neputința și imobilismul.
Ironia istoriei face ca noua Europă a secolului XXI, al cărei proiect politic nu poate fi decât apărarea libertății în fața imperiilor, să fie imaginată și susținută de națiunile care au inventat fascismul și nazismul, apoi au format Axa ce a aruncat Europa în autoritarism, a provocat Al Doilea Război Mondial și a pus în aplicare Shoah-ul. Imperialismul sinucigaș al lui Vladimir Putin și revoluția iliberală a lui Donald Trump dau astfel naștere unei Europe dominate de o Germanie eliberată de complexele tragediilor pe care le-a generat, asociată cu o Italie care își fundamentează renașterea pe post-fascism.
Marc Bloch, în „L’Étrange Défaite”, subliniază că „de la un capăt la altul al războiului, metronomul statelor-majore nu a încetat să bată cu mai multe măsuri întârziere”. Astăzi, nu doar metronomul statului-major, ci cel al Franței în ansamblu a încetat să mai bată, în timp ce istoria se accelerează și o nouă Europă emerge fără ea.”
Sursa: Le Figaro
Nicolas Baverez, “L’Allemagne et l’Italie, moteurs de la nouvelle Europe”
