« David Horowitz, care a murit săptămână trecută la vârsta de 86 de ani, a fost un fost radical de stânga transformat într-un aprig susținător conservator, fiind de foarte multă lume perceput drept părintele intelectual al administrației Trump.
În 1988, a cofondat Centrul pentru Studiul Culturii Populare, cu sediul în California, care și-a schimbat numele în 2006 în David Horowitz Freedom Center – un „școală de război politic” creată pentru a apăra valorile conservatoare de „atacul inamicilor de stânga și islamiști”.
În decenii de discursuri publice, Horowitz a dezvoltat un stil combativ, despre care susținea că l-a deprins de la foștii săi camarazi de stânga. „Dacă ești nuanțat și vorbești într-un mod pe care eu l-aș numi intelectual, ești devorat,” spunea el într-un interviu. „Este un mare handicap să vorbești ca un contabil în timp ce opoziția formulează acuzații morale.” Le recomanda conservatorilor să „înceapă orice confruntare dând progresiștilor un pumn în gură.”
Ca polemist de dreapta, și-a concentrat mare parte din energie asupra atacării universităților, pe care le considera focare de gândire de stânga. A fondat grupul Students for Academic Freedom și a dat nume în cartea The Professors: The 101 Most Dangerous Academics in America, publicată în 2006 și care a stârnit o controversă uriașă.
În 2016, într-un moment în care candidata democrată Hillary Clinton era văzută pe scară largă ca fiind sigură de câștigarea președinției, Horowitz a fost contractat să scrie o carte despre cum Dreapta s-ar putea mobiliza pentru a o învinge pe noua președintă, carte ce urma să fie publicată cu câteva zile înainte de inaugurare. Când Donald Trump a surprins lumea prin victoria sa, cartea a fost rapid adaptată și publicată sub titlul Big Agenda: President Trump’s Plan to Save America, deși mare parte din conținut se concentra tot pe atacarea lui Hillary Clinton. „Strategia,” scria Horowitz, „este să mergi direct la jugulară.” Cartea a stat timp de 11 săptămâni pe lista de bestselleruri de non-ficțiune a The New York Times.
Horowitz era considerat un mentor de către unii dintre cei mai influenți membri ai administrației Trump, în special de Stephen Miller, consilier principal pentru politici publice în prima administrație Trump, iar ulterior consilier pentru securitate internă și adjunct al șefului de cabinet al Casei Albe pentru politici.
Horowitz l-a cunoscut pe Miller pe vremea când acesta era elev de liceu în California și a păstrat legătura cu el atunci când, student la Universitatea Duke, Miller a fondat o filială a grupului Students for Academic Freedom și l-a ajutat pe Horowitz să coordoneze o „Săptămână de Conștientizare privind Islamo-Fascismul” în campusurile universitare. Într-un document strategic din 2012, trimis prin e-mail lui Miller – pe atunci director de comunicare al senatorului Jeff Sessions, un alt aliat al lui Horowitz – acesta argumenta că, deși democrații „sunt misionari seculari care vor să ‘schimbe societatea’”, Partidul Republican ar trebui să se reinventeze după acel model radical, folosind același „limbaj moral”, dar centrat pe frică în loc de speranță. „Frica este o emoție mult mai puternică și mai convingătoare,” scria el.
În 2018, în timpul scandalului stârnit de dezvăluirile conform cărora guvernul SUA înființase în sudul Texasului centre speciale pentru bebeluși și copii mici separați forțat de părinții lor migranți la granița sudică – o strategie atribuită lui Miller și Sessions, pe care Trump îl numise procuror general – Horowitz a sărit în apărarea protejatului său. Într-un interviu telefonic acordat publicației The Guardian, presărat cu injurii, acesta declara: „Nu e o politică de separare a familiilor. Guvernul are mâinile legate de Obama și democrați, așa că, dacă intră un copil, intră toți. E dezgustător. E o exploatare abuzivă a acestor copii. E un nenorocit de linșaj aici, iar ziarul vostru face parte din haita de lupi. E grotesc.”
În realitate, politica de separare a familiilor fusese anunțată explicit de Sessions și, deși Trump a semnat un ordin executiv prin care părea să o anuleze în urma criticilor interne și internaționale, practica a continuat timp de cel puțin 18 luni.
Între timp, de cealaltă parte a Atlanticului, Horowitz a atras atenția presei pentru sprijinul acordat unor figuri ale dreptei britanice. În săptămâna alegerilor prezidențiale din noiembrie 2016, Nigel Farage a vorbit la un eveniment organizat de Horowitz, iar în 2018, când activistul de extremă dreaptă Tommy Robinson a fost condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a interferat cu procesul unei rețele de exploatare sexuală, Horowitz a declarat pentru The Guardian că Robinson este „un englez curajos care și-a riscat viața pentru a expune epidemia de violuri asupra fetițelor comise de bande musulmane și acoperite de guvernul vostru rușinos.” A ignorat complet faptul că, interferând cu procesul, Robinson a făcut condamnările mai puțin, nu mai mult, probabile.
În 2020, fără a surprinde pe nimeni, Horowitz a îmbrățișat afirmația lui Trump potrivit căreia alegerile prezidențiale din acel an ar fi fost „furate” de democrați, catalogând fiascoul drept „cea mai mare crimă politică” din istoria Americii.
Drumurile intersectate care leagă aliații lui Trump de Horowitz nu au fost, poate, decisive pentru politicile președintelui, în comparație cu stilul de conducere impredictibil al acestuia. Însă retorica incisivă a lui Horowitz privind imigrația și alte subiecte, care i-a adus condamnarea pentru discurs extremist din partea Southern Poverty Law Center, a influențat fără îndoială declarațiile publice ale reprezentanților lui Trump din Casa Albă și din alte medii.
David Joel Horowitz, unul dintre cei doi copii ai familiei, s-a născut pe 10 ianuarie 1939 în cartierul Queens din New York, din părinții Phil și Blanche Horowitz, ambii profesori și membri ai Partidului Comunist American. Micul David a participat la primul său marș în 1948, la vârsta de nouă ani.
După ce a obținut o diplomă de licență în limba engleză la Columbia University, urmată de un master tot în engleză la University of California, Berkeley, a petrecut câțiva ani în anii ’60 la Londra, unde a lucrat pentru Fundația pentru Pace Bertrand Russell, a studiat, se pare, cu sociologul marxist Ralph Miliband (tatăl lui Ed și David) și a legat o prietenie cu scriitorul marxist Isaac Deutscher, despre care avea să publice o biografie în 1971.
Întors în California în 1968, a devenit co-editor al revistei Ramparts, publicația Noii Stângi în care elogia Black Panther Party, o organizație marxist-leninistă și black power fondată în 1966. Editorul internațional al Ramparts era liderul Black Panther, Eldridge Cleaver, care a fugit în Cuba în 1968 după ce a condus o ambuscadă împotriva unor ofițeri de poliție în Oakland, California, și în mare parte datorită revistei Ramparts, Black Panther au ajuns să întruchipeze ideea de revoluție pentru radicalii albi.
Horowitz a ajutat la strângerea de fonduri pentru Black Panther Party, iar când aceștia au avut nevoie de cineva care să le gestioneze finanțele, el a recomandat-o pe o prietenă albă, pe nume Betty Van Patter, ca secretară contabilă. Însă, la sfârșitul anului 1974, Betty a dispărut. Câteva săptămâni mai târziu, trupul ei, bătut cu bestialitate, a fost găsit în Golful San Francisco. Nimeni nu a fost vreodată inculpat pentru crimă, însă Horowitz a devenit convins că Black Panther erau responsabile.
Evenimentul a declanșat o criză în viața lui Horowitz, atât personală cât și politică. Și-a cumpărat o mașină sport, a avut o aventură, a divorțat de prima sa soție, Elissa, după aproape două decenii de căsnicie, și a scăpat cu greu cu viață când un tren i-a distrus automobilul.
Și-a început astfel pelerinajul spre dreapta politică.
Împreună cu prietenul său Peter Collier, a scris mai multe cărți despre familii influente din America, inclusiv portrete bine primite ale familiilor Kennedy, Roosevelt și Ford (constructorii de automobile). Lucrarea lor The Rockefellers: An American Dynasty (1976) a fost finalistă la National Book Awards.
Până la începutul anilor ’80, Horowitz devenise un conservator asumat, iar în 1984 a votat pentru prima dată cu Partidul Republican, în alegerile care l-au readus pe Ronald Reagan la Casa Albă. În 1985, el și Collier au publicat un articol în revista The Washington Post Magazine, intitulat „Lefties for Reagan” („Stângiști pentru Reagan”), în care criticau „anti-americanismul” Stângii și „indulgența lor nepăsătoare față de totalitarismul sovietic”. În 1986, Horowitz a publicat o carte de memorii despre convertirea sa politică, intitulată Radical Son.
Alte cărți ale lui Horowitz includ The Enemy Within: How a Totalitarian Movement Is Destroying America (2021), în care printre „dușmanii” enumerați se numărau democrații Nancy Pelosi, pe atunci președintă a Camerei Reprezentanților, și Kamala Harris, vicepreședintă a SUA la acel moment. »
Sursa: telegraph.co.uk
