Săptămâna trecută, secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent, și prim-vicepremierul Ucrainei, Yulia Syrydenko, au semnat la Washington acordul „privind crearea Fondului americano-ucrainean pentru reconstrucție”. Ar putea fi sfârșitul unei povești care a început la Trump Tower în New York, în toamna anului trecut, când președintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu – pe atunci – candidatul republican la Casa Albă, căruia i-a vorbit despre bogățiile subsolului ucrainean, în încercarea de a oferi un stimulent economic pentru ca SUA să continue să investească în apărarea Ucrainei în fața agresiunii rusești. Susținătorii americani ai proiectului sperau că acordul îl va determina pe Trump să nu mai vadă în Ucraina doar o gaură neagră în care dispar banii contribuabililor americani și un obstacol în calea îmbunătățirii relațiilor cu Vladimir Putin. Scopul acordului este de a construi o relație de bunăvoință cu Trump și de a-i oferi câștiguri economice acestuia, pe care le-ar putea exploata și electoral.
Chiar dacă nu rezolvă tensiunile dintre Administrația Trump și Ucraina, acordul este un pas în această direcție. Niciuna dintre părți nu obține ce anunțase că-și dorește. Ucraina nu primește niciun fel de garanții de securitate. SUA au respins categoric această idee încă din faza inițială a negocierilor. Dar nici nu face concesii oneroase. Companiile americane nu vor avea acces preferențial, obiectivul declarat al fondului este reconstrucția Ucrainei, profiturile vor fi reinvestite și nu expatriate, iar contractele vor respecta regulile UE, pentru a nu afecta parcursul european al Ucrainei. Casa Albă a renunțat la pretenția de a include „sutele de miliarde” (Trump a dat cifre diferite: 500, 350, 300) oferite drept granturi și ajutoare în categoria împrumuturilor care trebuie restituite. Acordul va trebui aprobat de Rada Supremă, neînțelegerile dintre părți se vor rezolva prin consultări, nu la tribunal, deci guvernul de la Kiev va putea oricând bloca și chiar suspenda un proiect sau altul. Deci, acordul americano-ucrainean seamănă, mai degrabă, cu… bancurile de la radio Erevan.
Atunci, de ce a fost semnat? Pentru că atât Trump, cât și Zelenski au nevoie de el. Trump pentru a marca un „succes” la 100 de zile de la inaugurarea mandatului, în condițiile în care nimic din ce și-a propus public (încetarea războiului, negocierea păcii, recuperarea banilor dați Ucrainei etc.) nu a reușit să obțină. Zelenski, după cearta din Biroul Oval, trebuie să reconfirme establishmentului militar și politic de la Kiev (inclusiv opoziției) că știe să negocieze cu Administrația Trump termeni favorabili țării sale.
Prim-viceprim-ministrul Syrydenko a postat pe rețelele sociale detalii privind acordul și a setat discuția publicată în favoarea lui Zelenski, răspunzând – indirect – criticilor venite din partea experților, societății civile și opoziției politice. Pune accentul pe fondul pentru reconstrucția Ucrainei, nu pe minerale. Greu de contrazis, câtă vreme cea mai mare parte a prevederilor chiar sunt favorabile Ucrainei. Până și comentariile instituționale, cum este cazul comunicatului oficial al Trezoreriei SUA (30 aprilie), vorbesc în termeni foarte favorabili despre Ucraina („acord istoric de parteneriat economic dintre Statele Unite și Ucraina” sau, câteva rânduri mai jos, „Președintele Trump a conceput acest parteneriat între poporul american și poporul ucrainean pentru a demonstra angajamentul ambelor părți față de pacea durabilă și prosperitatea Ucrainei”).
Crom, cobalt, zinc…
Ucraina câștigă în prezent aproximativ 1 miliard de dolari pe an din redevențe pentru exploatarea resurselor naturale. Este mult sub cifrele vehiculate pe care Trump declară că le așteaptă de la Ucraina. Autoritățile de la Kiev afirmă că țara deține zăcăminte de peste 20 de minerale critice, evaluate de o firmă de consultanță, pe baza documentației vechi, sovietice, la câteva trilioane de dolari. Acordul „politic” semnat miercuri, 30 aprilie, stabilește cadrele mari ale cooperării în ceea ce privește exploatarea resurselor, vânzarea mineralelor și ajutorul american pe care-l va primi Ucraina. Sunt doar 12 pagini. Alte multe detalii vor fi așezate într-un acord tehnic și unul privind fondul de investiții. În aceste documente vor fi preluate (poate) unele dintre prevederile proiectului transmis în martie de SUA, care avea peste 90 de pagini. Acordul conține o listă a mineralelor care vor fi exploatate, cam tot ce poate exista în subsolul unei țări, de la aluminiu, barit, crom, cobalt la nichel, zinc, petrol și gaze naturale. Iar lista poate fi extinsă (cu acordul părților). Din profiturile acestui fond, Ucraina va începe să ramburseze ajutorul, estimat la 175 de miliarde de dolari, acordat de SUA.
Criticii acordului au afirmat că SUA duc o politică agresivă de tip neo-colonial, profitând de situația dramatică în care se găsește Ucraina, condiționând continuarea susținerii acesteia de cedarea controlului asupra resurselor naturale și mai ales a veniturilor obținute din exploatarea acestora. Dacă prima variantă a proiectului avansat de Administrația Trump era greu de caracterizat altfel, în forma finală a acordului, lucrurile stau mult mai bine pentru Ucraina. Documentul a fost semnat după mai multe luni de negocieri tensionate, în timpul cărora SUA au dat mai multe ultimatumuri și au întrerupt ajutorul militar acordat Ucrainei. Până în ultimul moment, a planat teama că nici de această dată nu va fi semnat acordul. Americanii au presat pentru semnarea a trei texte, pe când ucrainenii au declarat că erau pregătiți să semneze doar un document. Și pe acela mai aveau observații, în ciuda faptului că duminică, cu doar câteva zile înainte, părțile au aprobat forma „finală” a textului. Urmează alte noi runde de negocieri între Washington și Kiev. Și nu se știe câte alte documente vor mai fi semnate. La 17 aprilie, s-a semnat un memorandum de intenție privind „finalizarea acordului de parteneriat economic și fond de investiții pentru reconstrucție”. Oricum, nu se pune problema ca implementarea acestor acorduri să înceapă prea curând, nu înainte de încetarea luptelor și negocierea unui armistițiu. Atunci de ce a fost semnat acest acord? De unde așa o grabă?
Speranțele în profituri de sute de miliarde de dolari nu sunt justificate. Cel puțin în viitorul previzibil. Cu atât mai puțin cu cât plățile vor întârzia 10 ani, perioadă în care sumele vor fi reinvestite în Ucraina. Atunci, de ce a insistat Trump pentru acest acord? Pentru că poate flutura această hârtie deasupra capului pentru a întreține mitul „maestrului afacerilor”. Poate că, tocmai din această cauză, Trump s-a referit la Ucraina în discursul său privind primele 100 de zile de mandat.
Cât despre Ucraina, răspunsul este și mai simplu: de vreme ce Trump refuză să ofere Ucrainei o nouă asistență militară și de securitate, iar pachetele aprobate de Joe Biden sunt blocate sau întârziate de noua administrație, acest acord privind crearea fondului americano-ucrainean pentru reconstrucție prevede explicit posibilitatea achiziționării unor noi pachete de armament atât de necesare forțelor armate ucrainene.
Armele americane
Contribuția SUA la acest fond de investiții va consta, în special, din noi livrări de arme pentru Ucraina. În document se menționează: „Dacă (Guvernul SUA – n.n.) va acorda Guvernului Ucrainei un nou ajutor militar sub orice formă (inclusiv transferul de sisteme de armament, muniții, tehnologii sau instruire), contribuția capitală a SUA va fi considerată majorată cu valoarea estimată a acestui ajutor militar”. Teoretic, dacă SUA furnizează Ucrainei rachete Patriot de 100 de milioane de dolari, atunci Ucraina va fi obligată să transfere în fond 100 de milioane. Dacă nu există venituri din exploatarea subsolului (cele 57 de metale înșirate în document), Ucraina va plăti cu bani (proprii sau de la alți donatori). Este un tip de achiziție hibridă în care Trump poate spune alegătorilor săi că nu oferă arme pe gratis, însă bugetul SUA nu va primi banii, care vor rămâne în Ucraina, în acest fond de investiții. Sunt câteva lucruri insuficient lămurite. Pachetele cu arme de la vechea administrație care ar trebui să curgă până în vara 2026 se vor supune regimului de livrare vechi sau celui nou, inițiat de Trump, iar atunci vor trebui plătite. Sigur că banii nu vor ajunge în America, ci în acest fond pentru reconstrucția Ucrainei. Cum și unde vor fi cheltuiți acești bani rămâne un mister, vom afla poate din acordurile „tehnice”, care încă se negociază.
Imediat după semnarea acordului s-au întâmplat două lucruri. Presa a relatat cum Casa Albă a deblocat transferarea unor sisteme anti-aeriene Patriot către Ucraina, pe care cu doar două săptămâni mai devreme Zelenski se oferise să le cumpere, propunând un pachet de arme americane de 50 de miliarde. Un sistem Patriot va fi livrat de Israel până la vară. Este model vechi, ce trebuie îmbunătățit. Al doilea va veni din Europa (Germania sau Grecia). În prezent, Ucraina dispune de 8 sisteme Patriot, din care 6 funcționează, altele 2 sunt în reperații. Cu încă două Patriot, numărul total va fi de 10 Patriot, ceea ce ar face mult mai sigure orașele ucrainene supuse unor bombardamente intense rusești în ultimele luni. În întreaga lume funcționează 186 de Patriot, o treime aparțin SUA. În Europa sunt doar 40 de sisteme, inclusiv cele 8 care se află în prezent în Ucraina.
Al doilea lucru important care s-a întâmplat este aprobarea de către Trump a unui export de arme și muniție către Ucraina, în valoare de 50 de milioane de dolari. Situația risca să devină critică, cu câteva săptămâni în urmă, Trump a suspendat tot ajutorul militar către Ucraina pentru a spori presiunea asupra lui Zelenski. Noul pachet este în regimul de vânzare comercială directă. Nu este prima dată când Ucraina cumpără în acest sistem. În perioada 2015-2023, SUA au autorizat exportul de arme și servicii către Ucraina în valoare de 1,6 miliarde de dolari. Aceste vânzări comerciale directe sunt mai discrete. Urmele lor apar pe site-urile diverselor instituții americane.
Nu poate fi o simplă coincidență semnarea acordului privind exploatarea metalelor rare și reluarea (chiar într-o formă modestă) a livrărilor de armament din SUA către Ucraina.
Articol publicat inițial în Revista 22
