Ce am făcut cu copiii noștri? În L’Homme démantelé, Baptiste Detombe, care face parte din această generație crescută de și pentru ecrane, oferă un diagnostic implacabil despre felul în care rețelele sociale reprezintă o ruptură antropologică fără precedent.
Când un adolescent de 14 ani ucide o supraveghetoare cu lovituri de cuțit, ce mai rămâne de spus? „Fiecare generație de copii este ca o invazie barbară pe care adulții au datoria să o civilizeze”, spunea cu justă intuiție Hannah Arendt. Ce am făcut cu copiii noștri? Aceasta este întrebarea care ne bântuie după acest eșec tragic.
Să instalăm porți de detectare la intrarea în școli? Ar însemna, încă o dată, să abdicăm, să ne resemnăm cu ideea de a securiza infernul pentru că am creat demoni. Să difuzăm în clasă serialul Adolescența, așa cum a propus ministra Educației, Élisabeth Borne, – chiar înainte de tragedia din Nogent? Dispozitivele pedagogice par neputincioase; de altfel, adolescentul criminal era el însuși un „ambasador împotriva hărțuirii”.
Ar trebui, atunci, interzise rețelele sociale pentru cei sub 15 ani, așa cum a propus președintele Macron? Dintre toate soluțiile – securitare, pedagogice –, aceasta este singura care atinge un aspect de ordin civilizațional. Bineînțeles, rețelele sociale nu sunt singura explicație, iar nu toți adolescenții care navighează pe TikTok devin asasini. După cum spunea Régis Debray acum câțiva ani, „deșertul valorilor scoate cuțitele” – și, fără îndoială, există o pulsiune nihilistă mult mai profundă care se manifestă. Dar nu putem nega că rețelele sociale constituie o matrice care produce o nouă civilizație.
Régis Debray, din nou, a demonstrat acest lucru prin intermediul mediologiei: tehnica nu este neutră, ea modelează cultura. Cartea (grafosfera) a permis apariția umanismului, mitologia progresului și a Luminilor. Televiziunea (videosfera) a consacrat dominația mediatizării. Rețelele sociale (hipersfera) ne aruncă, la rândul lor, într-o altă civilizație – și poate într-o altă umanitate – ale cărei consecințe abia începem să le întrezărim.
Este suficient să citim eseul tânărului Baptiste Detombe, L’Homme démantelé. Comment le numérique consume nos existences (Omul dezmembrat. Cum ne consumă digitalul existențele, Editura Artège), ca să ne convingem. „Fac parte din această generație de cobai, din acest test în eprubetă, din acest experiment pe scară reală”, ne spune tânărul de 24 de ani, care a crescut complet scufundat în universul digital.
„Copiii generației digitale nu cunosc, nu integrează și nu sintetizează lucrurile ca noi, înaintașii lor. Nu mai au același chip”, scria academicianul Michel Serres. El se bucura de apariția „generației petit Poucette”, această generație care avea acces la toată cunoașterea acumulată, la o atingere de deget.
Din păcate, generația Poucette a devenit generația Macheta, iar aceasta nu navighează pe Encyclopædia Universalis sau pe site-ul Academiei Franceze, ci derulează ore în șir pe TikTok.
Fără a aduce ceva cu adevărat inedit, cartea oferă o bună panoramă a pagubelor – care sunt, de altfel, bine documentate: dezagregare socială, normalizarea necivilității, alergie la frustrare… sănătatea mintală a tineretului se degradează, iar QI-ul mediu scade de două decenii în țările occidentale. Eseistul sapă în profunzime pentru a „explora abisurile copilului mutilat” de digital.
Dintre toate aceste mutilări, cea mai importantă este, fără îndoială, dispariția plictiselii – acea stare proprie adolescenței, în care tinerii dispun de foarte mult timp liber. Or, plictiseala are o fecunditate misterioasă: naște creativitate și stimulează inițiativa. Fragmentarea atenției (consultăm telefonul în medie de 221 de ori pe zi) duce la o viață frântă, saturată, care nu mai permite primirea cunoașterii. „Un spirit ocupat nu poate primi nimic înalt și vomită totul ca și cum ar fi fost îndopat cu forța”, spunea deja Seneca.
Competiția digitală permanentă a vieților sociale conduce la o stare de frustrare teribilă. Individul contemporan este neîncetat confruntat cu vieți care par mai dezirabile decât a lui – lustrate artificial pe Instagram.
Departe de a accentua individualitatea, rețelele sociale ne-au aruncat în era cea mai conformistă din istoria umanității. Ne aflăm în plin sfârșit al proiectului umanist și creștin care a întemeiat civilizația occidentală – cel al unui individ liber și conștient. Triumfă masa și aparența în locul persoanei și interiorității. E de ajuns să observăm standardizarea corpurilor adolescentine sub influența influencerilor: pasiunea pentru culturism, care modelează corpul pentru și prin rețele, este emblema acestui triumf al aparențelor, exacerbat de internet.
Cei care se alarmează din cauza „liberalizării libertății de exprimare” pe rețele sociale nu văd decât vârful aisbergului. Tineretul nu este expus, în primul rând, unor discursuri, ci unui flux continuu de imagini, care-i saturează creierul și-i rănesc sufletul.
Ce e de făcut? Tânărul Latombe nu propune nimic mai puțin decât să „îmblânzim digitalul și să facem din stat stăpânul și posesorul lumii virtuale”, și vede în dezastrul actual o „șansă de a extinde domeniul deciziei publice asupra unei sfere care nu înceta să-i scape”.
Din păcate, putem conta pe micii oameni gri ca să emită legi și reglementări. Să interzicem rețelele sociale pentru tineri, să scoatem digitalul din școală – sunt, firește, soluții. Ca politica să recâștige controlul asupra celor pe care Giuliano da Empoli îi numește „prădători” ar fi, într-adevăr, salutar.
Dar să nu așteptăm prea mult de la un stat obez, incapabil să impună ordinea.
Soluția va trece și prin construirea unei contra-culturi. Pentru a-i îndepărta pe tineri (și pe adulți) de ecrane, trebuie hrăniți cu altceva. Pelerinajul de la Chartres de weekendul trecut, unde 20.000 de tineri au mers și au cântat timp de trei zile, este un semn – printre alte mii: conservarea patrimoniului, coruri, regăsirea naturii, slujirea celor mai slabi – că această sete există și că se poate răspunde la ea.
Chiar înainte de a muri, în scrisoarea sa către generalul X, Saint-Exupéry se îngrijora deja de apariția „omului castrat de toată puterea sa creatoare, care nu mai știe nici măcar, din fundul satului său, să creeze un dans sau un cântec. Omul hrănit cu cultură de fabrică, cu cultură standard, precum boii hrăniți cu fân.”
Barbarii nu se înving cu porți de securitate. Ca să încetăm să privim ecranele, trebuie să ridicăm capul spre cer.
Sursa: LeFigaro.fr
