O știre G4Media din 21 iunie ne informează că premierul Marcel Ciolacu a păstrat în funcții-cheie mai mulți demnitari din UDMR:
« Mihaela-Ioana Kaitor, unul dintre oamenii apropiați de Kelemen Hunor, a fost numită miercuri în funcția de secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului Marian Neacșu, potrivit unei decizii a premierului Ciolacu, publicată în Monitorul Oficial. Un alt demnitar păstrat în funcție este Zoltan Kallos, secretar de stat la Ministerul Educației. El a rămas în funcție chiar dacă restul secretarilor de stat din UDMR au demisionat.În plus, Lacziko Enikő Katalin a rămas și ea în funcție de șefă a Departamentului pentru Relații Interetnice (secretar de stat). »
Kelemen Hunor, la congresul USR din 17 iunie, ținuse un discurs în care, cu umor, recunoștea că nu mai vorbise de mult la congresul unui partid de opoziție. De altfel, discursul său a fost de mai multe ori întrerupt cu aplauze. Momentul a coincis cu anunțul « unificării opoziției în jurul USR », iar la Congres au fost ascultați și aplaudați politicos Eugen Tomac și Ludovic Orban, președinții PMP, respectiv Forța Dreptei. Coincidența ne putea aminti de faptul că UDMR a făcut parte în 1991 dintre fondatorii Convenției Democratice. O coincidență care ne ajută să vedem și mai bine contrastul între UDMR-ul de atunci și cel de acum. Partidul de la începutul anilor 1990 făcea parte din opoziția democratică, era atacat constant de mass-media oficiale. A fost necesară viziunea unui Corneliu Coposu ca partidele istorice să accepte costul mediatic al unei alianțe cu partidul minorității maghiare. CDR era o alianță a celor care nu numai că erau în opoziție, ci se defineau ca fiind anti-FSN și anti-Iliescu. CDR era, în acel context, o alianță « antisistem ».
Prezența UDMR în interiorul CDR, apoi alianța cu CDR până în 2000, au făcut ca zona anticomunistă de atunci să privească cu simpatie acest partid și pe liderii săi. După 2000 cultura politică democratică a păstrat ceva din acest capital de simpatie, dar UDMR-ul s-a schimbat semnificativ și nu mai e un vector al democratizării. Asta deja din legislatura 2000-2004, când a semnat un acord și a oferit sprijin parlamentar PSD-ului lui Adrian Năstase (adesea susținut și de parlamentarii PRM-ului lui Corneliu Vadim Tudor), mai târziu, după 2007, a participat la toate eforturile parlamentare de a bloca lupta anti-corupție și la suspendările președintelui Băsescu (2007 și 2012), a votat mai multe guverne PSD, nefiind niciodată cu adevărat în opoziție. Ca și acum.
UDMR-ul se poate alia cu oricine. Dar discursurile sale, calitatea multor aleși ai săi, nu pot să păcălească pe nimeni. UDMR-ul a profitat din plin de sistemul partidocratic al cărui co-fondator este. Eleganța cu care cad costumele pe liderii săi nu poate ascunde un perfect cameleonism, iar discursurile lui Kelemen Hunor, de după înlăturarea de la guvernare, despre principii , au fost o perfectă impostură.
Numai într-o țară ca România, unde « ambiguitatea strategică » e la mare preț în interiorul structurilor statale, UDMR-ul putea fi păstrat atâta timp în Guvern după declanșarea atacului Rusiei asupra Ucrainei. Nu știu cine poate nega cordonul ombilical între guvernul Viktor Orbán și UDMR și faptul că temele de campanie FIDESZ contaminează UDMR-ul. Iar explicația influenței covârșitoare a propagandei mass-media care susține FIDESZ-ul asupra electoratului maghiar din România nu poate scuza tot. De altfel, e ironic, dar deloc de mirare, că naționaliști români și maghiari se întâlnesc pe tema complezenței față de putinism. Așa cum nu e de mirare că se hrănesc reciproc. Spre exemplu, oricine intră pe site-ul UDMR poate vedea că unul din documentele (programatice?) asumate este « Statutul Special al Ținutului Secuiesc din România ».
Păstrarea UDMR la guvernare era un semn de incoerență geopolitică, chiar dacă nu știm dacă acesta a fost motivul principal. Știm însă că vestea unui guvern fără UDMR nu este una bună pentru AUR, acest partid hrănindu-se dintr-o viziune conspiraționistă pentru care prezența UDMR la guvernare era…aur curat.
Toate acestea nu fac neapărat din UDMR un partid nefrecventabil, putem spera ca experiența recentă să-i fie sfetnic bun, dar e greu ca cineva să-și face iluzii: deocamdată nu poate fi un aliat sincer nici pentru cei care se declară « antisistem », nici pentru cei care vor să ia în serios combaterea corupției, nici pentru cei care resping « ambiguitatea strategică » în raport cu Rusia lui Putin.
