„„Este vorba despre eliminarea unui adversar politic prin toate mijloacele legale și ilegale posibile.” Acestea sunt cuvintele cu care Kremlinul a calificat condamnarea, din 30 mai, a fostului președinte american Donald Trump, după ce cei doisprezece jurați ai curții din Manhattan l-au găsit vinovat de cele 34 de capete de acuzare ce i-au fost aduse într-un proces pentru plăți disimulate către o vedetă de filme porno.
Venind din partea unui purtător de cuvânt al unei dictaturi neoimperialiste, acest comentariu (aproape identic cu cel al condamnatului însuși) ar putea fi suficient pentru a aplauda verdictul newyorkez. În sine, pare să justifice un principiu american fundamental, și anume că niciun cetățean nu scapă de justiție. Joe Biden, într-un scurt mesaj trimis chiar în seara respectivă, a declarat astfel că „nimeni nu este deasupra legii”.
Pentru editorialiștii de la New York Times, „cel mai mare bine care ar putea rezulta din această afacere sordidă este dovada că statul de drept se aplică tuturor, chiar și foștilor președinți, un principiu democratic pe care americanii îl prețuiesc.” În ceea ce privește cronicarii din ziarele europene, aceștia au abundat în același sens, sugerând că rușinea istorică a fostului președinte american ar trebui, pe de o parte, să zdruncine națiunea americană dezvăluindu-i adevărata față a lui Donald Trump, și pe de altă parte, să o reasigure cu privire la capacitatea sa de a face dreptate.
Totuși, această viziune aproape unanimă asupra lucrurilor păcătuiește printr-un exces de optimism, deoarece această „condamnare pentru istorie și pentru exemplu” (Le Monde) probabil nu va îndeplini niciuna dintre promisiunile comentatorilor. Dimpotrivă, verdictul riscă să slăbească statul de drept în loc să-l întărească și să mărească șansele lui Donald Trump de a fi reales, și aceasta din două motive: primul se datorează naturii complicate și juridic discutabile a acuzațiilor aduse împotriva lui, al doilea datorită obrăzniciei abisale care constituie fundamentul puterii sale.
Ce i se reproșează lui Donald Trump? Faptele incriminate lui Donald Trump în acest prim mare proces (altele vor urma după alegeri) sunt – trebuie să avem curajul să spunem – derizorii. Prima condamnare penală a unui fost președinte american „nu privește războaiele din Irak sau Afganistan [George Bush jr.], loviturile de stat ilegale ale CIA [Harry Truman, Dwight Eisenhower, Richard Nixon…], dronele care atacă nunți sau spionajul americanilor [Barack Obama…]. Această condamnare e pentru că Trump a clasificat greșit o plată de 130.000 de dolari pentru acordul de confidențialitate al unei vedete porno”, cum spune un utilizator de pe X.
Să reamintim rapid faptele: în octombrie 2016, cu două luni înainte de alegerile prezidențiale, actrița și regizoarea de filme pornografice cunoscută sub pseudonimul Stormy Daniels amenință că va face publice „relațiile sexuale consensuale” pe care pretinde că le-a avut cu Donald Trump cu zece ani în urmă, un demers cel puțin îndoielnic, al cărui scop evident este de a extorca bani de la un om foarte bogat pe cale de a deveni președinte. Cele două părți ajung la un acord prin intermediul lui Michael Cohen, avocatul lui Donald Trump, care îi plătește tinerei femei suma de 130.000 de dolari în schimbul tăcerii ei.
După ce câștigă alegerile, Donald Trump își rambursează avocatul pentru suma avansată într-un ritm lunar, în 11 cecuri și 23 de plăți bancare, toate deghizate ca plăți pentru servicii juridice prestate. În total, 34 de înregistrări contabile (corespunzând celor 34 de capete de acuzare reținute de jurați) care privesc documente deținute intern în organizația Trump: nimeni din exterior nu a fost înșelat sau escrocat. Afacerea ar fi putut rămâne așa dacă, pe 12 ianuarie 2018, Wall Street Journal nu ar fi relatat povestea.
Cum, din fapte atât de banale, Donald Trump a putut fi condamnat pentru comiterea de crime? Aici afacerea devine interesantă și, juridic, discutabilă.
Transformarea unei infracțiuni într-o crimă, un act cu mare potențial de boomerang Cu editorialul său din această săptămână, săptămânalul londonez The Economist, un critic virulent de lungă durată al fostului președinte, iese din corul celor care au salutat călduros condamnarea lui Donald Trump. Procesele intentate împotriva acestuia de curtea din New York sunt calificate drept „eroare contraproductivă” susceptibilă „să ajute campania sa mai mult decât s-o împiedice”. De ce?
Cum explică The Economist în editorialul citat mai sus, falsificarea documentelor comerciale este, în statul New York, o infracțiune minoră (misdemeanor) a cărei prescripție, în cazul care ne interesează, ar fi intervenit în 2019. Pentru a transforma acuzația într-o crimă (felony), procurorul trebuia deci să găsească un subterfugiu. În cele din urmă, a scos din pălărie o lege „cuprinzătoare” a statului New York care incriminează „complotul pentru a influența o alegere prin mijloace ilegale”.
Procurorul Bragg a sugerat trei variante, la alegere: mita de 130.000 de dolari plătită în 2016 de Michael Cohen către Stormy Daniels constituia o contribuție ilegală de campanie; cele 34 de înregistrări bancare care serveau la rambursarea lui Michael Cohen erau false; rambursarea către Michael Cohen nu fusese declarată corect în scopuri fiscale. Ce a ajutat în manevra sa este faptul tulburător că, conform acestei legi, jurații nu trebuiau să fie de acord asupra tipului precis de „mijloace ilegale” folosite de Donald Trump pentru a-și ascunde infracțiunea. În mare, ei nu decideau decât asupra infracțiunii de falsificare a documentelor contabile (ale căror dovezi erau irefutabile), dar nu aveau un cuvânt de spus asupra procedurii de transformare a acestei infracțiuni într-o crimă. Acest lucru pare ciudat, ca să nu spunem mai mult.
Pentru a rezuma, putem spune că condamnarea lui Donald Trump din 30 mai se bazează pe o construcție juridică riscantă, puternic controversată printre specialiști și nesusținută de nicio jurisprudență (justiția americană se bazează mai mult pe jurisprudență decât justiția franceză). Prin urmare, Donald Trump, care a anunțat deja că va face apel, are șanse excelente de a câștiga.
Verdictul din Manhattan oferă un aparentă legitimitate poziției de victimă a lui Donald Trump. Mai grav decât slăbiciunile evidente ale acestui verdict este riscul ca acesta să facă mai credibile, în ochii susținătorilor săi, groteștile acuzații ale lui Donald Trump conform cărora sistemul de justiție american este „fraudat” („rigged”) și că a fost „instrumentalizat” („weaponized”) împotriva sa de un „stat [devenit] fascist”.
Evaluarea și criticarea unui verdict din perspectiva riscului de exploatare politică de către condamnat poate părea o metodă discutabilă: niciun responsabil politic nu ar trebui să poată lua legea ostatică prin extorcarea imunității sub pretextul că procesele care i se intentează sunt susceptibile de a degrada sistemul de justiție în ochii susținătorilor săi.
Pentru a preveni o astfel de situație, procurorii au paletă foarte largă în alegerea cazurilor de urmărit. Ei sunt presupusi a lua în considerare nu doar probabilitatea de a ajunge la o condamnare a acuzatului, ci și gravitatea crimei și interesul public în joc. Predecesorul lui Alvin Bragg și Ministerul Justiției al lui Joe Biden au avut în vedere acuzarea fostului președinte, dar au ales să renunțe, din motive întemeiate. Comparativ cu celelalte cazuri în curs împotriva lui Donald Trump, aceasta părea întotdeauna prea trasă de păr pentru a fi de un interes public.
Procesul din New York a crescut șansele lui Donald Trump de a fi reales. Înainte de a fi pus sub acuzare de procurorul din Manhattan în aprilie 2023, influența politică a lui Donald Trump era în declin, inclusiv în cadrul propriului său partid, și este inculparea sa care l-a repus pe șine. Să reamintim că, în februarie 2023, avansul fostului președinte asupra celui mai apropiat rival al său în cursa pentru învestitura republicană era de zece puncte. La sfârșitul lunii aprilie, acesta a atins 30 de puncte, ceea ce sugerează că, după o primară scurtă, dar turbulentă, inculparea lui Donald Trump a declanșat un puternic reflex de apărare și unire în cadrul unui partid până atunci divizat. Revenind în sondaje printre republicani, fostul președinte și-a continuat apoi singur marșul inexorabil către învestitură.
Pentru Joe Biden, a fost și rămâne dificil să profite de problemele juridice ale adversarului său fără a da implicit dreptate celor – grosso modo jumătate dintre americani – care bănuiau că nu este vorba de un proces echitabil, ci de o vânătoare de vrăjitoare. De la inculparea lui Donald Trump, echipa de campanie a președintelui a fost forțată să facă „un număr de echilibristică” (Le Figaro) în jurul necazurilor judiciare ale rivalului său – neîndrăznind să-l atace frontal pe acest subiect. Abia pe 4 iunie, la cinci zile după verdict, actualul președinte a îndrăznit să pronunțe pentru prima dată cuvântul „infractor”.
Un alt aspect, de asemenea legat de slăbiciunea juridică a condamnării, ne face să ne gândim că, departe de a-l slăbi, aceasta l-a întărit pe Donald Trump. Dacă, așa cum am văzut, presa mondială a salutat condamnarea sa, banii au zburat în ajutorul candidatului republican chiar a doua zi: 76 de milioane de dolari colectați în 24 de ore, jumătate din ce a strâns în aprilie. Elon Musk, prietenul fidel al fostului președinte, a jucat cu siguranță un rol în postând pe X această frază văzută și retweetată de 70 de milioane de utilizatori: „Încrederea publicului în sistemul juridic american a fost grav zdruncinată astăzi. Dacă un fost președinte poate fi condamnat penal pentru o afacere atât de trivială […], atunci toată lumea riscă să suporte același lucru.”
În concluzie, putem afirma că urmărirea și condamnarea lui Donald Trump în acest caz specific au ajutat mai mult decât au dăunat șanselor de a fi ales în luna noiembrie. Or, această perspectivă constituie un pericol mult mai mare pentru statul de drept și democrația americană decât o simplă afacere de contabilitate frauduloasă umflată artificial într-un act criminal. Pe scurt: în loc să insiste, procurorul Bragg ar fi făcut mai bine să urmeze exemplul predecesorului său – și să îngroape afacerea.
Cât despre cei care cred că, odată cu verdictul din 30 mai, a venit momentul în care Donald Trump a primit – în sfârșit – pedeapsa pe care o merită, există temerea că s-ar putea înșela amarnic.
Ironia istoriei
Ajungând la finalul analizei noastre, constatăm – cu regret și cu o mare îngrijorare – că astăzi Donald Trump se află într-o poziție mai confortabilă decât înainte de condamnarea sa. Celelalte procese penale intentate împotriva lui sunt, desigur, de o gravitate mult mai mare – acuzații de ingerință electorală; deținerea ilegală de documente clasificate secret de securitate națională – dar, datorită manevrelor avocaților săi, niciuna dintre acestea nu va ajunge în fața tribunalelor înainte de ziua alegerilor.
Să fim clari: Donald Trump a fost un președinte îngrozitor. Apelul lansat către susținătorii săi, pe 6 ianuarie 2021, de a mărșălui asupra Capitoliului din Washington pentru a protesta împotriva rezultatelor „frauduloase” ale alegerilor ar trebui să-l descalifice pentru totdeauna pentru funcția de președinte american. Rămâne astăzi o amenințare nu doar pentru America, ci pentru lumea occidentală în ansamblu.
La asta, nu ar mai fi nimic de adăugat decât eventualitatea unei (deprimante) ironii a istoriei: în timpul procesului, procurorul Alvin Bragg a susținut că documentele falsificate pentru plata către Stormy Daniels „erau destinate să înșele alegătorii și susceptibile de a-l face pe Donald Trump să câștige alegerile”. Dacă acest lucru este adevărat (se poate pune la îndoială), este posibil ca, în luna noiembrie, cei 130.000 de dolari investiți în 2016 pentru a cumpăra tăcerea actriței să contribuie la alegerea sa pentru a doua oară. Ar fi atunci un dublu avantaj: un excelent randament al investiției.
Rămâne la latitudinea alegătorilor americani să respingă această ipoteză înspăimântătoare când se vor prezenta la urne pe 5 noiembrie.”
(Sursa: Klaus Kinzler, Donald Trump, « candidat délinquant » ? Une condamnation à effet boomerang. LePoint.fr, 5.06.2024)
