În urmă cu trei ani, în dimineața zilei de 2 iunie 2019, Papa Francisc celebra la Blaj slujba de beatificare a celor șapte episcopi greco-catolici „morți în faimă de martiri, uciși din ură față de credință”. Contrar aparențelor, formularea nu este una gândită pentru apariții pompoase pe site-urile de știri. Este o sintagmă născută de la sine, izvorâtă dintr-o logică simplă, firească. Este o exprimare a prigoanei aplicate de regimul comunist, în toate ipostazele lui criminale, asupra Rezistenței Bisericii Greco-Catolice din România. O Biserică a Tăcerii, slujind în catacombe, s-a opus unui regim comunist, criminal în toate cele patru etape ale sale: stalinistă, dejistă, ceaușistă și imediat-post-decembristă. Cei șapte episcopi beatificați în urmă cu 3 ani de Papa Francisc sunt doar vârful văzut al piramidei preoților și credincioșilor care și-au mărturisit prin jertfă apartenența la Biserica Romei, la cultura Apusului, la tradiția Școlii Ardelene.
Au trecut trei ani de la momentul în care Papa Francisc a pășit pe Câmpia Libertății din Blaj, iar amintirea evenimentului pare acum umbrită de cavalerii apocaliptici ai pandemiei și ai războiului. Trei ani sunt prea puțini și poate este prea devreme să găsim semnificațiile vizitei Papei în România. Am putea doar să îndrăznim să conturăm câteva dintre aceste semnificații:
Papa, slujitor al slujitorului Domnului. În urmă cu 3 ani, în vara anului 2019, am editat un volum de eseuri, meditații și mărturii ale unor personalități ale vieții publice, care au participat în acea zi de 2 iunie la întâlnirea cu Papa Francisc la Blaj. Exclamasem atunci: „O sută de mii de oameni pășind pe o câmpie, lăsând în urmă suflul trecerii lor pământești… Iată minunea pe care o face Dumnezeu când umblă cu Sfântul Petru pe Pământ…” Am redeschis din curiozitate acest volum colectiv – Și noi am fost la Blaj – editat în 2019 la Galaxia Gutenberg și am găsit semnificații ale evenimentului în însemnările fiecărui autor. Ruxandra Cesereanu observa, pe bună dreptate, atunci: „Naturalețea, figura candidă, inteligența vie apropiată de oameni, cuvintele simple (dar deloc banale) ale Papei Francisc îi cuceriseră deja pe români, în zilele de dinainte de duminica beatificării”.
Papa este vicar al lui Cristos, este capul văzut al întregii Biserici. În biserica sacramentală Papa realizează legătura dintre Dumnezeu și Om, este simbioza dintre uman, cu toate păcatele lui, și divin, cu toate splendorile lui. Mihai Pătrașcu spunea că „întâlnirea cu Trimisul lui Dumnezeu pe pământ nu este altceva decât un drum inițiatic spre noi înșine”. Evident, omul nu poate trăi fără a se raporta la divinitate, în ciuda oricăror încercări ideologice de răsturnare a acestui raport, așa cum observa Ion-Andrei Gherasim: „Liturghia de beatificare și comuniunea sufletească dintre toți cei prezenți pe Câmpia Libertății a reprezentat un îndemn spre salvarea și primenirea noastră, deoarece ceea ce s-a întâmplat pe 2 iunie 2019 la Blaj a fost o… ÎNCREDINȚARE LUI DUMNEZEU!”. A vedea un Papă nu e un fapt comun, ci o privire aruncată spre acel dincolo pe care nu-l putem cunoaște altfel, un dincolo fără de care nu poate fi explicată existența. Eugenia Sarvari își recita cu tărie crezul „Cred în cele spuse de Papa, care a venit în România pentru a face o punte între inima lui și inima noastră”. O raportare la divinitate încerca și George Cipăianu, printr-un prezumtiv dialog cu oaspetele de dincolo de zări: „Dacă aș fi avut bucuria de a mă putea adresa Sfântului Părinte i-aș fi spus: «Sanctitatea voastră, vă mulțumim foarte mult pentru forța extraordinară a credinței Sanctității Voastre, care ne inspiră și ne dă curaj să trăim în această lume»”.
Papa, episcopul Romei și liderul spiritual al Bisericii Catolice. În viața românilor ardeleni, Papa și Cetatea Eternă, Roma, au fost simboluri situate dincolo de orizontul istoric, cultural și confesional. Au fost reprezentări imaginare ale unei evidențe, apartenența noastră la spațiul apusean. Iar căderea primului călcâi de Papă pe pământ transilvan, pe tărâm greco-catolic, a închis imaginarul într-un zâmbet. Adrian Popescu observa cu ochiul poetului că „redescoperirea realității din jur este un declic provocat de scânteia surâsului Papei Francisc”. Românii știau că Sfântul Părinte este patriarhul lor, dar nu credeau că va coborî din Roma Eternă în Mica Romă. „Vizita la Blaj este un uriaș dar pe care Suveranul Pontif, Episcopul Romei, urmașul Sfântului Petru îl face Bisericii Greco-Catolice și Micii Rome care, de trei secole, face istorie, face cultură, contribuie la educarea și mersul înainte al societății românești” (Radu Mârza). Desigur, mulți preoți și intelectuali s-au adăpat din fântânile Romei, ori din fântânile darurilor Blajului, dar acum Roma cea Mare și Roma cea Mică s-au atins în spirit. „Oamenii au stat, au privit cu evlavie, au ascultat, aplaudând trecerea Papei pe lângă fiecare” (Liana Pop).
Papa, Suveran al Cetății Vaticanului. Papa este suveranul unui stat care a rezistat două milenii în istoria zbuciumată a Europei. Vizita lui în România a încheiat seria evenimentelor care, după 40 de ani de derivă în spațiul cultural sovietic, au dus la revenirea totală a României în Europa: câștigarea alegerilor de către Convenția Democratică, aderarea la NATO, intrarea în Uniunea Europeană. „Să mergem împreună”, a fost îndemnul Suveranului Pontif. „Inochentie s-a nevoit să meargă, de unul singur – nu împreună –, la Roma, la picioarele Sfântului Scaun. Dar astăzi Roma este cea care a venit la Blaj!” (Maximilian Mitu, Sorin Mitu). Roma a venit cu Papa și cu „diviziile” sale, să-i răspundă după 70 de ani cinicului Stalin.
„Papa la Blaj! Ce eșec pentru comunismul din România!”, exclama Ion Cosmovici în urmă cu trei ani.
Dar să lăsăm pentru final să curgă impresiile altor autori ai volumului Și noi am fost la Blaj…
„Păstrăm în suflet amintirile binecuvântaților noștri mărturisitori și peisajul superb al Câmpiei Libertății, unde s-a recunoscut superioritatea binelui și a iubirii” (Giuseppe Munarini).
„Sunt mândru și fericit că am participat la un moment cu reverberații de lungă durată în tumultuoasa noastră istorie!” (Ilie Rad).
„Îi suntem recunoscători Sfântului Părinte pentru gestul măreț pe care l-a făcut, venind în România, declarându-i pe cei șapte episcopi Fericiți și sperăm să revină cât mai curând, să ne viziteze din nou în Grădina Maicii Domnului” (Iuliu Hossu).