La 25 septembrie 2024, Comisia Electorală Centrală de la Chișinău a anunțat ordinea candidaților pe buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale programate la 20 octombrie. Numai puțin de 11 candidați sunt pe listă, în ordine: Alexandr Stoianoglo (Partidul Socialiștilor), Maia Sandu (Partidul Acțiune și Solidaritate), Renato Usatîi (Partidul Nostru), Vasile Tarlev (Partidul pentru Viitorul Moldovei), Irina Vlah (independent), Ion Chicu (Partidul Consolidării și Dezvoltării), Andrei Năstase (independent), Octavian Țîcu (Blocul electoral „Împreună”), Victoria Furtună (independent), Tudor Ulianovschi (independent), Natalia Morari (independent). Tot atunci, CEC a stabilit lungimea (32 cm) și lățimea (14 cm) buletinului de vot.
O singură candidatură a fost respinsă, cea a lui Igor Munteanu, pentru carențe în completarea documentelor și insuficiente semnături de susținere.
Alegerile din 2024 marchează un record de candidați înregistrați, a căror nume va figura pe buletinele de vot.
Noutatea acestor alegeri este numărul mare al candidaților independenți susținuți de grupuri de cetățeni (Irina Vlah, Victoria Furtună, Natalia Morari, Andrei Năstase, Tudor Ulianovschi). Aceste grupuri trebuie să colecteze între 15.000 și 25.000 semnături din cel puțin jumătate din cele 32 de raioane (minim 600 semnături din fiecare raion).
O altă noutate este dată de faptul că acestea sunt primele alegeri prezidențiale care se desfășoară potrivit noului Cod Electoral (intrat în vigoare în 2023).
Candidați și programe electorale
Potrivit unor sondaje, Maia Sandu ar putea câștiga în primul tur alegerile prezidențiale. Analiștii independenți pe care-i creditez au însă ceva rezerve, afirmând că numărul mare de candidați pe culoarul pro-UE ar putea duce la pierderea câtorva procente importante și trimiterea în turul al doilea. În care, prima șansă, tot Maia Sandu o are. Pentru opoziție, atât pro-rusă cât și pro-europeană, un al doilea tur de scrutin ar reprezenta o victorie în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare.
Maia Sandu are toate atuurile să câștige alegerile. Moldova a făcut pași uriași pe drumul aderării la UE. A obținut statutul de țară candidată (2022) și a început negocierile de aderare (2024). Chiar dacă promisiunile de a reforma justiția și a stârpi marea corupție nu s-au concretizat, nici performanțele în politica internă a celor două guverne, Natalia Gavriliță și Dorin Recean, nu sunt de neglijat. Moldova a trecut prin pandemia de covid și prin primul an de război, cu sutele de mii de refugiați, criza gazului, neașteptat de bine, în comparație cu ce s-a întâmplat în țările învecinate. Faptul că așteptările cetățenilor nu au fost realizate, n-ar trebui să minimalizeze succesele economice ale unui guvern care într-un timp scurt a schimbat fața Moldovei. Poate că așteptările erau nerealiste.
În turul doi ar putea ajunge candidatul socialiștilor, Stoianoglu. A intrat în cursă, la începutul verii când se vorbea de un candidat comun, independent, care să consolideze un front anti-Sandu. Cel puțin asta a pretins Igor Dodon, șeful socialiștilor moldoveni. Fost procuror general, acuzat de corupție și abuz de putere, și-a centrat campania pe abuzurile din justiție, pentru „triumful legii asupra dezmățului”. La rândul său, Dodon este cercetat pentru corupție și trădare de țară. Ambii afirmă că dosarele sunt deschise la cererea Maiei Sandu, care respinge categoric aceste acuzații.
Un jucător important în aceste alegeri ar putea fi Renato Usatîi. Personaj controversat și carismatic, Usatîi ar putea mobiliza segmente din electoratul centrist, pentru care deviza de viață este „mielul blând suge de la două oi”, iar programul geopolitic se reduce la obsesia neutralității, nici cu Rusia, nici cu Vestul.
Tot centrist, atât cu Estul cât și cu Vestul, este fostul premier comunist, Vasile Tarlev, dar și fostul premier socialist Ion Chicu. Alături de Irina Vlah, ex-bașcana Găgăuziei, de fosta procuroare Victoria Furtună și de cunoscuta jurnalistă Natalia Morari, ei pot reduce din zestrea de voturi a lui Stoianoglu. Ceea ce ar fi în avantajul Maiei Sandu. Nu este exclus că unii s-ar putea retrage din cursă în ultimul moment, pentru a crește scorul unui candidat cu potențial s-o înfrunte pe Maia Sandu în turul doi.
La zestrea de voturi a candidatului pro-european vor atentaAndrei Năstase, Octavian Țîcu și Tudor Ulianovschi. Deși sunt foarte diferiți ca profil și trecut recent, fiecare din ei ar putea mușca din procentele Maiei Sandu în turul întâi.
Marele absent al acestor alegeri este primarul Chișinăului Ion Ceban. Absența sa pare să confirme scenariul potrivit căruia formațiunea sa politică, împreună cu alte partide de centru, social-democrate, ar putea juca un rol în viitorul Parlament, ca parte componentă a coaliție de guvernare. Asta în condițiile în care PAS va strânge o zestre modestă de deputați.
Scurtă incursiune în trecutul recent al Moldovei
Dar poate cea mai importantă noutate a acestui scrutin este organizarea simultană a unui referendum. Cetățenii sunt chemați să răspundă la o singură întrebare: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”, la care sunt două variante de răspuns: „Da” sau „Nu”. Acesta este un referendum constituțional, ceea ce presupune modificarea Constituției și introducerea unei mențiuni specifice privind orientarea pro-UE a Moldovei.
Ideea organizării acestui referendum aparține Maiei Sandu și a fost anunțată în aprilie. Fisura de pe scena politică pro-europeană s-a transformat în crăpătură în acel moment, partidul pro-prezidențial PAS susținând proiectul, în timp ce alte partide au văzut în el doar un instrument de manipulare a electoratului, de mobilizare a lui în favoarea actualului președinte, ceea ce reduce dramatic șansele profilării publice a oricărui alt lider politic pro-european. Cu alte cuvinte, președintele în funcție a trișat, curățând scena politică de alți competitori pe culoarul pro-european.
Este un joc riscant, în condițiile în care în trecutul nu prea îndepărtat, referendumurile s-au întors împotriva celor care le-au inițiat. Cel mai cunoscut caz este cel din 1999, când președintele Petru Lucinschi a încercat să-și sporească puterile prin referendum. Poporul a fost atunci întrebat dacă vrea republică prezidențială. Și, deși majoritatea populației a răspuns „DA”, pentru că rata de participare a fost de sub 60%, Curtea Constituțională a decis că nu putea valida referendumul, care oricum nu avea efecte juridice. Inițiativa lui Lucinschi a generat riposta majorității parlamentarilor care au votat în 2000 amendamente la Constituție marcând transformarea Moldovei într-o republică parlamentară, în care președintele este ales de către Parlament, ceea ce a condus la o criză politică majoră și luarea puterii de către comuniști.
O altă tentativă de modificare a Constituției prin referendum s-a consumat în 2010, când coaliția pro-europeană a încercat să modifice sistemul de alegere al președintelui de către popor, pentru a depăși blocul din parlament. Acest referendum avea valoare juridică, dar la urne s-au prezentat doar 30,29%, sub pragul de 33%, ceea ce a dus la eșuarea lui și dizolvarea parlamentului. S-au organizat alegeri anticipate și s-a constituit o Alianță pentru Integrare Europeană care peste câțiva ani a livrat țara pe mâna oligarhilor și a compromis ideea de Europa în Moldova. A fost nevoie de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei pentru a relansa proiectul integrării Moldovei în lumea occidentală și a face imposibil proiectul nostalgic sovietic.
Ultimul referendum din Moldova a fost inițiat de guvernul controlat de oligarhul Plahotniuc, în 24 februarie 2010, când cetățenii au fost întrebați dacă sunt de acord cu reducerea numărului de parlamentari de la 101 la 61. Majoritatea a răspuns „DA”, referendumul a fost validat de CEC dar legislația n-a mai fost niciodată modificată.
Pe lângă acestea, istoria zbuciumată a referendumurilor din Moldova cunoaște alte două cazuri, de referendumuri care n-au fost recunoscute de Chișinău. În 17 septembrie 2006, în Transnistria a avut loc un referendum pentru unirea cu Rusia. Al doilea referendum a fost în Găgăuzia, la 2 februarie 2014, unde s-a votat pentru ca autonomia să devină independentă în cazul în care Moldova se va uni cu România. Au mai fost referendumuri pentru demiterea primarilor, dar asta pentru că legislația moldovenească este foarte permisivă și face posibilă utilizarea poate prea frecventă a acestei forme de consultare populară.
Referendum pentru Europa
În mod tradițional, electoratul din Moldova era împărțit în trei segmente (simplific): 1/3 pro-occidental (aici intră și cel unionist, pro-românesc), 1/3 pro-rus, nostalgic după URSS și 1/3 centrist, moldovenist, statalist care se închină la icoana neutralității. Maia Sandu și PAS au câștigat ultimele alegeri prezidențiale și parlamentare pentru că au atras alegătorii de la centru, cei care întotdeauna decid direcția- vest sau est – în care merge țara și cine o conduce. Opinia acestui electorat variază. Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei modifica câmpul politic din Moldova, dar treptat, pentru că e neobișnuit de multă rezistență la schimbare. În Moldova se află o specie pe cale de dispariție în alte foste republici sovietice, anume electoratul tradiționalist, conservator. Poate să dispară Rusia de pe hartă, în Moldova tot vor mai fi alegători care se uită spre est, deci și politicieni care flutură steagul apropierii de Rusia, militează pentru dezvoltarea relațiilor comerciale, culturale, umane între cele două popoare. Cum s-ar putea face asta în afară de teleportare, e greu de imaginat.
După ce a anunțat referendumul, ceea ce a permis duhului geopoliticii să iasă din lampa fermecată, au urmat câteva luni de derută în tabăra PAS și de scădere în sondaje a Maiei Sandu. La începutul verii, însă, duhul a fost băgat înapoi în lampă, iar președinta a evitat cât a putut orice referire la război, la Rusia, la statutul de neutralitate și s-a concentrat pe „problemele cetățenilor”, trimițând semnale „centriștilor” de voturile cărora depinde soarta celui de-al doilea mandat. Aceștia nu vor discursuri despre limbă și origine, despre unire și geopolitică, despre război și amenințări rusești la adresa securității Moldovei, ei vor prețuri scăzute, drumuri bune, dispensare și școli în sate, cu personal calificat. E un electorat pragmatic și deci rațional.
Pentru a trece referendumul cu un scor care să închidă gura contestatarilor, Maia Sandu are nevoie de o bază politică cât mai extinsă a orientării pro-UE. Sunt formațiuni politice, cum este Partidul Social-Democrat European (fostul Partid Democrat, condus de oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc) care n-are candidat (a avut dar l-a pierdut pe drum, pe scările CEC-ului) care participă la campania pentru referendum, doar pentru a se poziționa public în favoarea orientării pro-occidentale, din perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare. În afară de „Pobeda” (Victoria) lui Ilan Șor care și-a asumat public poziția anti-UE, restul competitorilor s-au împărțit în două: cei mai mulți cer alegătorilor să voteze „Da” la referendum, în timp ce alții cer să refuze să voteze la referendum, și le recomandă să introducă în urnă un singur buletin, cel pentru alegerea președintelui.
Chiar și după referendum va fi dificil de evaluat dacă Maia Sandu și-a atins obiectivele. În primul rând pentru că nu știm care sunt obiectivele. O schimbare de Constituție avea sens acum 20 de ani, nu acum când influența Rusiei în zonă se prăbușește. În 2019 s-a mai desfășurat un referendum (inspirat de cel din România, inițiat de Traian Băsescu), privind reducerea numărului de deputați de la 101 la 61. S-a întâmplat ceva după acel referendum? Nimic! Constituția Moldovei n-a fost modificată. Se va întâmpla ceva după acesta? Poate, dar chiar contează? Vine Rusia cu Uniunea Euro-Asiatică peste Moldova? Are Kremlinul resurse pentru așa ceva? Puțin probabil. Va impresiona rezultatul pe cineva important la Bruxelles? Va grăbi ritmul negocierilor de aderare? Va adera Moldova mai repede? Poate, nu știm. Dacă la vreuna dintre întrebări răspunsul este da, atunci un obiectiv strategic este atins.
În plan electoral, poate că referendumul o va ajuta pe Maia Sandu să câștige din primul tur prezidențialele. Dacă acesta este obiectivul, atunci inițierea lui a fost o idee bună. O victorie în primul tur al Maiei Sandu va putea relansa reformele și asigura un balon de oxigen pentru PAS din perspectiva alegerilor parlamentare de anul viitor.
Strategiile și oamenii Rusiei din Moldova
În afară de Ilan Șor care-și asumă o poziție pro-rusă, restul opoziției, atunci când nu este pro-europeană, nu are mesaje clare. Liderul socialiștilor Igor Dodon este împotriva UE, pe când candidatul lor, Alexandru Stoianoglu, este favorabil. Fostul premier Ion Chicu este pro-UE, dar îndeamnă la pași moderați în direcția Vestului. Poți să spui că e „omul Rusiei”? Păi mogulii de la București, Patriciu, Voiculescu, Vântu aveau o atitudine similară. Erau și ei „oamenii Kremlinului”? E suficient ca un candidat să promoveze narative rusești, anti-UE, anti-americane, anti-românești, împotriva reformelor pentru a-l califica drept „omul Moscovei”? Poate că unii dintre aceștia sunt doar „idioți utili” ai Rusiei și nimic mai mult. Sunt însă și cazuri în care se vede implicarea Rusiei. Transferurile de bani cu scopul de a cumpăra voturi, cred că este cel mai grav. Deocamdată serviciul de securitate își face surprinzător de bine treaba la Chișinău iar fenomenul este monitorizat.
Speră Kremlinul într-o victorie la Chișinău? Nu cred, n-ar avea șanse. Dar poate că nici nu-și dorește așa ceva. Atunci? Scenariul ideal pentru Moscova este destabilizarea Moldovei. Deci atenție la posibile provocări în ziua votului și după. Pe termen lung, însă, are nevoie de un levier pentru a împiedica reformele și avansul Moldovei spre UE. Meciul cel mare se va juca la anul, la parlamentare. O coaliție de guvernare cu falși pro-europeni care să îngroape reformele este varianta ideală pentru Putin.
Armand Goșu
