« După 1989, personalităţi ştiinţifice, literare, diverse centre, institute, grupări intelectuale, comisii concurente au trecut la elaborarea de lucrări în care au fost reflectate evoluţiile din cultura română după 1945, dezvoltând opinii în contradictoriu. De cele mai multe ori – dacă ne referim la literatură – disputele îşi au originea în tensiunile de dinainte de 1989, multe dintre ele putând fi puse pe seama rivalităţii dintre diferite grupuri care au gravitat în jurul unor personalităţi culturale (Marin Preda, Nicolae Manolescu, Eugen Barbu ş.a.), dar şi în jurul unor reviste precum România literară, Săptămâna, Luceafărul şi altele. Am considerat că merită să alegem şi să comentăm un eşantion reprezentativ de lucrări, cu precădere vizând istoria literaturii sub comunism, care să ilustreze diferitele interpretări concurente, precum şi varietatea surselor utilizate. Este o întreprindere care ne poate lămuri în ce măsură temele abordate şi accentul asupra unor izvoare istorice şi perioade, în detrimentul altora, au avut şi motivaţii ideologice sau de altă natură.
În istoriografia română un impact foarte mare lau avut două lucrări ale Anei Selejan purtând supratitlul România în timpul primului război cultural: Trădarea intelectualilor şi Reeducare şi prigoană, apărute în 1992 şi, respectiv, 1993, cărţi care tratează perioada 19441948 şi care – lucru mai rar întâlnit – au primit în general aprecieri din mai multe direcţii, de la reprezentanţi ai unor tabere culturale rivale, aflaţi altminteri pe poziţii ireconciliabile. Pot exista mai multe explicaţii: lucrările erau de pionierat, aşteptate de un public mai larg, din cauza interdicţiilor din vremea comunistă; ele vizează o perioadă asupra căreia nu sau purtat cele mai mari controverse (sovietizarea culturii a fost un fenomen evident; în plus, analizele Anei Selejan se vor opri la anul 1948 şi apoi la 1960, fără să includă epoca Ceauşescu, perioadă în care sau forjat şi consolidat grupările rivale ce sau confruntat după 1989 în plan istoriografic). În al doilea rând, publicistica şi literatura conformistă a unor mari scriitori nu este trecută cu vederea, dar, în general, autoarea se fereşte de etichetări, astfel încât partizanii/adversarii unor G. Călinescu, Mihail Sadoveanu et al. sunt invitaţi să tragă propriile concluzii privind natura poziţiilor faţă de puterea politică ale acestor cărturari: colaboraţionism, conformism, adaptare etc.
A contribuit poate la percepţia pozitivă şi modestia afişată de criticul literar de la Sibiu care admite că lectura presei din perioada 19441948, sursă folosită cu predilecţie, aproape în exclusivitate, poate ia umbrit luciditatea(1). Autoarea este conştientă că periodicele din epocă sunt surse de informare subiective şi face diferenţa dintre acest tip de izvor istoric şi documentul ştiinţific (fără săl definească). Odată cu Ana Selejan înregistrăm despărţirea de reflecţia diletantă, după ureche, fără consultarea surselor primare, precum şi un travaliu benedictin, o cercetare sistematică în biblioteci; autoarea a studiat numeroase periodice ale vremii, 40 de colecţii complete de ziare şi reviste, practic cvasitotalitatea presei în care au fost enunţate opinii, puncte de vedere ce ţineau de dezbaterea culturală, de la Adevărul, Dreptatea la Scânteia Tineretului (2). Acest aspect face ca lucrările sale (primele două lucrări dar şi alte şase volume, intitulate Literatura în totalitarism, care surprind evoluţiile din intervalul 19491960, să fie valabile şi astăzi, devenind aproape obligatorii pentru cel care cercetează istoria literaturii şi a culturii române în perioada stalinistă, în anii guvernării Gheorghe GheorghiuDej).
În aceste volume (Trădarea intelectualilor şi Reeducare şi prigoană) se regăsesc teme precum lupta dintre formele puterii şi inefabilul artistic, lupta între concepte (literatură nouă versus literatură neangajată politic), sunt trecute în revistă diverse direcţii literare, precum şi intensele campanii, inclusiv cele de demascare. Volumele conţin numeroase citate din presă, dar ele sunt mai mult decât nişte antologii comentate şi decât croşetarea unor documente, deoarece Ana Selejan defineşte taberele literare, alcătuieşte dosare ale mai multor lupte culturale. Autoarea a considerat că a „înfăţişat“ un bogat material probant pe care la prezentat „sine ira et studio, pe cât este omeneşte posibil“, însă uneori, de puţine ori, se vădeşte neajunsul raportării la un singur tip de sursă, presa, fără un demers comparativ. Semnificativă în acest sens este afirmaţia autoarei potrivit căreia: „Virajul hotărât spre instaurarea cât mai grabnică, în cultura românească, a noului profil de esenţă politică şi ideologică, a fost determinat de radicalizarea spiritului de frondă al unui număr tot mai mare de creatori, de negare şi neaderare la noul curs al actului cultural, radicalizare ce sa manifestat pe parcursul întregului an 1946 şi începutul anului 1947“ (3). Acest viraj are mai multe cauze şi pe primul loc se situează rolul factorului extern, faptul că vârfurile din PCR acţionau la stimulii din exterior, de la Moscova, care în toamna lui 1947 impun uniformizarea ideologică, dispariţia diversităţii politice şi culturale în Europa răsăriteană.
O carte înrudită cu lucrările Anei Selejan, întemeiată cu prioritate tot pe presa culturală şi politică a vremii, dar mai bogată în profiluri biografice de epocă este cea semnată de criticul literar Marin Niţescu, Sub zodia proletcultismului. O carte cu domiciliu forţat (19791995). Dialectica puterii. Eseu politologic (ediţie îngrijită de M. Ciurdariu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1995), o operă publicată abia în 1995, deşi a fost terminată în anul 1980. Aceasta conţine şi o bibliografie cuprinzătoare, precum şi o antologie de texte ilustrative. Izvoarele principale folosite de Marin Niţescu sunt în mare parte aceleaşi, dar, în mai mare măsură decât Ana Selejan, criticul de la Viaţa Românească dă dovadă de un accentuat radicalism etic, neezitând să vorbească de prostituţie morală în cazul publicisticii şi literaturii angajate tipărite de marii scriitori după 1945. Tonul său pateticjustiţiar nu cruţă nici nume importante din deceniile şaptenouă, aflate la debut spre finalul epocii staliniste: Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Eugen Simion. Dincolo de numeroasele limpeziri pe care le aduce şi de surpriza că au existat o literatură de sertar valoroasă – firavă, este adevărat – şi un autor care a refuzat să se lase cenzurat pentru a publica, lucrarea, care rămâne şi azi una de referinţă, a perpetuat şi chiar a consacrat un concept inadecvat: cel de proletcultism aplicat creaţiei literare şi artistice din perioada 19481964.
Or, argumentaţia Sandei Cordoş, istoric literar clujean care sa aplecat asupra unei importante probleme de terminologie, a lămurit multe lucruri şi ia determinat şi pe mai mulţi istorici să reevalueze aparatul conceptual şi să prefere termenul de jdanovism pentru a desemna stadiul de evoluţie al culturii române în perioada de maximă presiune ideologică. Întro Addenda la o erudită lucrare de istorie literară, Literatura între revoluţie şi reacţiune. Problema crizei în literatura română şi rusă a secolului XX, Sanda Cordoş a proclamat, spre surprinderea unor comentatori, că: „Proletcultismul na existat“. Na existat în perioada 19481964, mai bine zis. Cercetătoarea clujeană a examinat originile conceptului de proletcultism şi a evocat marginalizarea, de către Lenin, a organizaţiei Proletcult, condusă de A.A. Bogdanov, care manifesta tendinţe de independenţă în raport cu Partidul Comunist bolşevic – PC(b). Proletcultismul avea să devină atât în URSS, cât şi în spaţiul cultural românesc, o tendinţă periculoasă, condamnată ca atare de „teoreticieni“ literari oficiali şi de scriitori puşi în slujba conducerii PMR (4). Termenii de proletcultism şi jdanovism, aplicaţi perioadei de după 1947, au coexistat ca sinonimi, deşi folosirea celui dintâi a fost improprie. Evident, un rol major în frecvenţa cu care conceptul de proletcultism a fost utilizat îl are şi Marin Niţescu, a cărui influentă lucrare Sub zodia proletcultismului… sa impus în cultura română. Această influenţă este vădită şi astăzi, în pofida demonstraţiei convingătoare a Sandei Cordoş (5). »
Cristian Vasile, LITERATURA ŞI ARTELE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ 1948-1953, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2025.
NOTE
1- Ana Selejan, Trădarea intelectualilor. Reeducare şi prigoană, ediţia a IIa adăugită cu indice de nume şi o prefaţă a autoarei, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2005, p. 18.
2- Eadem, p. 6 şi p. 503.
3- Eadem, p. 237.
4- Sanda Cordoş, Literatura între revoluţie şi reacţiune. Problema crizei în literatura română şi rusă a secolului XX, ediţia a IIa, Biblioteca Apostrof, ClujNapoca, 2002, pp. 273277.
5- Vezi cap. I Fundamentele proletcultismului din lucrarea semnată de Florin Mihăilescu, De la proletcultism la postmodernism (O retrospectivă critică a ideologiei literare postbelice), Editura Pontica, Constanţa, 2002.
