La aproape două luni de la alegerile parlamentare, societatea moldovenească este mai polarizată decât în campania electorală. Acuzațiile “tu ești kaghebist”, “ba nu, tu ești kaghebist”, la modă acum două-trei decenii la Chișinău, au fost înlocuite cu “ești fals pro-european”, “ba tu ești”, într-o campanie în care cel mai important eveniment a fost – de departe – difuzarea în serial a thriller-ului politic Plaha, veritabilă cronică cinematografică a tranziției post-sovietice, în care lumea criminală se împletește cu cea politică. Parte a electoratului pro-european care a votat PAS din lipsa de alternativă și nu din convingere, se grăbește acum să se distanțeze de partidul învingător și de președintele Maia Sandu. Presa încolonată în preluarea necritică a propagandei puterii pare că și-a regăsit busola morală. Excesele retorice din campania electorală sunt corectate prin repoziționări spectaculoase pe micuța dar extrem de agitata scenă publică de la Chișinău. Unde scandalurile se țin lanț.
Nici nu s-a uscat cerneala pe procesul verbal care stabilea învingătorul în alegeri, și a venit primul șoc: premierul Dorin Recean, discret dar extrem de eficient, și-a anunțat retragerea din guvern, din parlament, dar și din viața politică, spunând că se dedică afacerilor. A urmat al doilea șoc: numele noului premier desemnat, Alexandru Munteanu, o persoană total necunoscută opiniei publice, cu un profil specific altor profesii, nicidecum politicii. După votarea în parlament a guvernului, în ultimile săptămâni premierul a devenit obiectul unor dezvăluiri/acuzații referitoare la afacerile trecute în care ar fi fost implicat în Ucraina și tot pentru relații dubioase cu Rusia, tema favorită a PAS-ului în campania electorală. Într-un clasament al șocurilor, ar figura și retragerea fostului ministru de Externe, Nicu Popescu, din parlament și din viața politică de pe Bâc, și revenirea lui la Paris, alături de familie, înnobilat cu titlul de “emisar special”. Un al patrulea șoc: componența guvernului, deși Dorin Recean s-a retras, echipa sa a rămas pe loc. Mai mult, sunt observatori care afirmă că guvernul Munteanu este mai populat de oamenii lui Recean, decât a fost însuși guvernul Recean. Un alt șoc, retragerea din parlament – parțial în urma unor scandaluri, alții pentru că au fost numiți în guvern – a mai multor deputați PAS (deocamdată 13 dar se pot adăuga încă doi, Nicolae Botgros și Anastasia Nichita, dintr-un total de 55 deputați cât are PAS), lucru fără precedent în istoria parlamentarismului moldovean. Și ultimul pe care-l notez aici: duminică, 16 noiembrie, la doar șapte săptămâni după parlamentarele câștigate cu un rezultat zdrobitor de PAS, în nici una dintre cele șase localități în care a avut candidat la alegerile locale, PAS n-a câștigat. Deci, PAS a pierdut trei primari, care n-au mai fost realeși. Ba chiar partidul puterii a fost înfrânt la scor în unele localități.
Cel mai tare mă îngrijorează nu pierderea unor alegeri locale, fapt care poate fi explicat și ca reacția târzie la agresiva campanie pentru parlamentare, care însă și-a atins obiectivul, i-a dat președintei Sandu o majoritate confortabilă, ci retragerea unor lideri politici din prima linie. Ambii erau considerați potențiali succesori la conducerea taberei pro-europene de la Chișinău. Atât Popescu cât și Recean sunt cunoscuți pentru pragmatismul lor politic, nu-și bazează deciziile pe emoții, ci pe calcule precise. Or, plecarea unor grei ai regimului Sandu de pe scena politică, ambii cotați cu șanse reale la succesiune, este interpretată de unii comentatori drept o confirmare a zvonurilor privind o iminentă criză economică, de care ei nu vor să-și lege numele.
Perspectiva aderării la UE
Însă, viitorul Moldovei occidentale se joacă în altă parte. Nu în crize economice, mai mult sau mai puțin probabile (cu condiția ca ele să nu presupună colapsul), și nici în reforme, pentru că ele singure nu asigură integrarea în Occident, ci în aderarea la UE. Aici lucrurile arată, deocamdată, cum nu se poate mai bine pentru Moldova. La 4 noiembrie, Comisia Europeană a dat publicității raportul pe extindere. Din 9 țări candidate, cele mai vizibile progrese în ultimul an le-a făcut tocmai Moldova. Cu lideri europeni șubreziți de diversele crize pe care țările lor le traversează, von der Layen și Comisia par mai siguri pe ei și au devenit vocali pe tema extinderii, un cartof fierbinte de care nimeni nu dorea să se atingă. Abia eroismul Ucrainei a relansat tema extinderii UE. Problema este că, în cele din urmă, decizia privind extinderea aparține liderilor europeni reuniți în Consiliu, iar ei reflectă interesele statelor membre. Iar în Consiliu trebuie unanimitate.
Obiectivul Moldovei este să finalizeze negocierile de aderare până în 2028, ceea ce nu este imposibil, dar va fi dificil. Sunt 33 de capitole, dar ajutat și de prieteni, Chișinăul ar putea să facă un tur de forță. Problema nu e atât implementarea unor reforme, deși aici sunt semne de întrebare, nici consolidarea securității și rezilienței în fața atacurilor hibride ale Rusiei (aici Moldova pare că s-a mișcat bine dar sunt niște găuri de securitate în instituții, despre care nu vorbește nimeni ce trebuie urgent remediate) și cuplarea candidaturii Moldovei cu cea a Ucrainei. Or, aici lucrurile se mișcă, nu cu viteza care ar trebui, însă realitatea este că războiul întârzie reformele, iar progresele Ucrainei consemnate în raportul de extindere din 2025 sunt mai modeste.
Diplomații de la Chișinău au preluat ideea colegilor lor din Aleea Modrogan, care încă de acum 20 de ani încercau să lege viitorul european al Republicii Moldova de Balcanii de Vest. Moldovenii, care au fost foarte reticenți inițial față de această idee, mai nou au îmbrățișat-o. De altfel, altă idei nici nu prea aveau. Astfel, Chișinăul încearcă să lipească candidatura Moldovei de cea a Muntenegrului (și poate și a Albaniei) la primul val de extindere a UE care s-ar consuma în perioada acestei comisii (până în 2029) iar decizia să vină până în toamna 2028, când se termina al doilea mandat al Maiei Sandu. Care a fost cel mai bun produs al clasei politice de la Chișinău, care s-a comportat foarte bine la Bruxelles, și în toate capitalele europene. Dar care s-a cam erodat, în două campanii electorale foarte dure, iar în câțiva ani își va epuiza total potențialul politic. Până atunci, însă, într-un scenariu ideal, Moldova trebuie să obțină un termen de aderare clar menționat pe un document. Ceea ce complică lucrurile este faptul că Moldova este la pachet cu Ucraina, iar finalul războiului pe care-l duce apărându-se de agresiunea Rusiei este incert. Și pare puțin probabil ca lucrurile să se clarifice prea curând. Polonia (discret) și țările baltice (mai sonor) resping fățiș ideea că Moldova ar putea fi decuplată de Ucraina și primită înaintea ei în UE. Ceea ce complică viața diplomației moldovenești care ar vrea divorțul de Ucraina (ale cărei negocieri ar putea dura mulți ani de acum încolo) dar n-are curajul să-l ceară, de teamă că face impresie proastă și se alege și cu vreun ochi învinețit.
Transnistria complică ecuația integrării
Aderarea la UE este complicată de problema Transnistriei. Din 2023, oficialii de la Chișinău repetă că Moldova poate adera la UE și fără Transnistria, iar prezența militară rusească nu poate împiedica integrarea europeană. Ca o confirmarea a acestui scenariu este amintit cazul Ciprului. Argument greu de înghițit de Bruxelles, care deocamdată se abține să formuleze o poziție. Rusia nu e Turcia, cu atât mai puțin astăzi, când Moscova se află în război hibrid cu Europa.
Președinta Sandu a afirmat recent că Moldova are un plan de reintegrare dar prima condiție ar trebui să fie retragerea trupelor rusești. Aici, singura strategie a Chișinăului este așteptarea. Administrația Sandu este prima, din deceniile de istorie recentă ale Moldovei, care n-a propus nimic pe dosarul transnistrean. Absolut nimic. Strategia Chișinăului este așteptarea ca problema să se rezolve de la sine. Nu se știe cum, nici când. Poate că rușii se plictisesc și pleacă, poate populație locală îi alungă pe militarii ruși, poate-i sperie ucrainenii. Sau poate că la finalul războiului va fi o mare conferință de pace la care se va discuta și problema trupelor rusești din Transnistria și atunci se va redesena geopolitic Estul Europei (sunt alții care visează la un fel de Ialta). Poate că guvernarea PAS a rămas ancorată în proiectul reintegrării prin creșterea bunăstării. Adică, malul drept se va dezvolta atât de mult, încât îi va atrage ca un magnet pe transnistreni. Atunci, principala virtute predicată de acest plan este răbdarea. Până când se vor alinia astrele și se vor coace condițiile de realizare a planului de reintegrare prin așteptare.
Până să se întâmple asta, situația social economică a Transnistriei se degradează pe zi ce trece. Criza a apărut odată cu suspendarea tranzitării gazului pe teritoriul Ucrainei, de la 1 ianuarie 2025. Toată economia și finanțele transnistrene se bazau pe gazele ieftine din Rusia. Gazprom n-a identificat nici o soluție de livrare a gazului, deși putea să facă asta. Obiectivul Moscovei n-a fost ușor de descifrat. Cei mai mulți consideră că prin această criză s-a urmărit destabilizarea Moldovei. Alții spun că Ucraina era ținta acestei operațiuni rusești din Transnistria. Eu am crezut că grupul “Șerif”, care controlează economia trasnistreană dar și scena politică, și mai ales liderul său, Viktor Gușan sunt adevăratele victime ale noii strategii a Moscovei. Grupul “Șerif” a fost mulți ani principalul beneficiar al gazului ieftin rusesc, practic construcția holding-ului s-a bazat pe acesta. Și Chișinăul a beneficiat de această schemă, pentru că energia electrică produsă la Cuciurgani, în stânga Nistrului, cu gaz rusesc alocat Transnistriei, era vândută la preț scăzut Moldovei. Astfel, din plățile pe care le făcea pentru energie electrică, chiar Moldova ținea în viață Transnistria și îmbogățea “Șerif”. Și, în același timp, asigura propriei populații, energie electrică foarte ieftină.
După 2014, schema funcționa și mai bine. Transnistria s-a orientat tot mai mult spre piața europeană, astfel încât 80% din exporturi merg în țările UE. Liderul “Șerif” petrecea mai mult timp la Frankfurt și Kiev, decât la Tiraspol. Numai că în februarie 2022, Putin a dezlănțuit agresiunea pe scară largă împotriva Ucrainei. Și a dorit să se folosească și de Tiraspol. Dar Moscova n-a reușit să implice Transnistria în războiul împotriva Ucrainei, pentru a crește presiunea în regiunea Odesei. Tiraspolul a păstrat o atitudine binevoitoare față de Kiev și de Chișinău, spre disperarea Moscovei care a tot încercat să tensioneze relațiile. Nici oligarhul Gușan, nici “președintele” Krosnoselski nu figurează pe nici o listă de sancțiuni. Detaliu care nu avea cum să-i scape Kremlinului.
Practic, prin tăierea gazului, Moscova suspendată subvenționarea “Șerif” cu gaz gratis (și indirect a Moldovei cu energie ieftină, produsă la Cuciurgani) contribuind la prăbușirea unei părți însemnate a economiei regiunii separatiste și la slăbirea pozițiilor acelei părți a elitei transnistrene care vrea distanțarea de Rusia și relații bune cu Chișinăul.
Recent, Gazprom a adâncit criza energetică. Volumul de gaz preplătit nu este suficient în condițiile răcirii vremii. Livrările zilnice de 1,1 – 1,5 milioane de metri cubi sunt mai puțin de jumătate decât necesarul de aproximativ 3,3 – 3,5 milioane în timpul sezonului rece. Deci, întreprinderile consumatoare de energie își întrerup activitatea, iar în apartamente, școli și grădinițe caloriferele sunt reci. Criza din octombrie s-a datorat întârzierilor de plată ale Rusiei. Compania din Dubai prin care Moscova plătește gazul pentru Tiraspol s-a schimbat din nou, a patra oară de la începutul anului. Această schemă presupune că ungurii de la MET cumpără gaz pentru Tiraspol, pe banii Rusiei, pe care-l transportă până la granița cu Moldova, de unde e preluat de Moldova Gaz, care-l duce în Transnistria. Dar e mult prea puțin gaz, pentru ca din el să încălzească locuințele și să producă și energie la Cuciurgani, pe care apoi s-o vândă ieftin Moldovei. Ceea ce distruge schema care a funcționat mult timp, cu mari beneficii pentru grupul “Șerif”.
Consecințele ar putea fi dramatice: o parte a populației active va emigra, vor rămâne cei care încasează pensiile rusești, militarii, serviciile secrete subordonate FSB-ului. Deci, există riscul ca pe fondul lipsei de idei și soluții a Chișinăului să asistăm la consolidarea controlului Moscovei asupra Transnistriei, de unde va încerca că blocheze parcursul european al Moldovei.
Acest text este varianta extinsă a articolului « Drumul Chișinăului spre Europa ar putea trece prin Tiraspol », publicat de Revista 22, 18 nov. -1 dec. 2025, p. 9.
