“Despre Papa Leon al XIV-lea se înțelesese deja înclinația ascetică spre reținere spirituală. De acum înainte i se va cunoaște și instinctul profetic. Desigur, pentru prima manifestare majoră a magisteriului său, papa se arată bucuros drept pedagog, inițiindu-ne în doctrina socială pe care Papa Leon al XIII-lea, modelul său, a formulat-o în Rerum novarum în 1891 și în vastul comentariu cu care succesorii săi au îmbogățit-o, citind și recitind lumea așa cum a trecut ea prin transformare după transformare în acești ultimi 135 de ani. Acest talent, care se suprapune peste misiunea sa sacră de pedagogie, este incontestabiă și ar fi de ajuns pentru a așeza deja Magnifica humanitas printre marile enciclice de interes universal și cu rezonanță planetară.
Nici denunțătorii obscurantismului, nici adepții apocalipsei nu își vor găsi pe deplin satisfacția în această demonstrație ce îmbină spiritul fineții cu spiritul geometriei. Cine ar fi uitat-o va reînvăța aici că progresul nu trebuie demonizat, fiindcă el este expresia unei rațiuni pe care ar fi tocmai irațional să o abandonăm demonilor iraționalității. Sau că tehnica este asemenea rugăciunii: definiția pe care i-o dăm nu înseamnă nimic, totul depinde de felul în care o folosim. Sau încă faptul că puterea de a imita natura, producând ceea ce o completează ori o suplinește, trebuie judecată atât după justețea, cât și după dreptatea invenției.
Totuși, papa nu cheamă la înțelepciune, ci la mântuire. Ca exeget al Bibliei ce este, al Deuteronomului care ne îndeamnă pe fiecare să alegem între căile vieții și ale morții. Ca adept al lui Augustin, al celor două Cetăți — a lui Dumnezeu și a oamenilor — pe care cursul istoriei trebuie să le descurce. Pariul este teologic pentru că provocarea este antropologică. Chiar cu riscul de a îndrăzni să deschidă enciclica prin blestemul Babelului, turnul idolatriei care încheie cronica Originilor începută odată cu uciderea fratricidă a lui Abel de către Cain și inaugurează ciclul Patriarhilor, marcat de rivalități fraterne, gelozii conjugale și ostilități tribale. Confuzia limbilor naște războiul tuturor împotriva tuturor.
De aceea trebuie înțeles literal apelul lansat de Papa Leon al XIV-lea de a „dezarma Inteligența artificială”. În sine, mutația tehnologică prin care o mașină alimentată de date simulează, printr-un calcul inflaționist, un intelect uman multiplicat, ridică întrebări privind legitimitatea ei, dar nu este letală. Ea devine însă mortiferă prin instanțele de distrugere și de dominație pe care le mobilizează. Prin urmare, prin cei care o monopolizează.
Dimensiunea insurgențială pe care o conține Magnifica humanitas constă în faptul că nu ni se cere să invocăm morala, ci să reluăm puterea. Nici frână, nici frontieră, ci proteză și pilulă: acesta este programul ucenicilor vrăjitori animați de vertijul financiarizării dezlănțuite și, mai mult încă, al domesticirii fără limite. Ca și cum și-ar atribui o vocație parareligioasă de a răspândi mesianic propria lor schizoidii pe toate fețele pământului. Astfel, cu greu poți privi fără tulburare cum unul dintre acești apostoli autoproclamați se prezintă drept reprezentantul presupusului „kit al nemuririi livrabil în 2035”, când cu greu poți crede că a trăi încă o mie de ani ar fi suficient pentru ca el să schimbe scientismul pe poezie.
Un apel la rezistență
În această enciclică decisivă, papa enumeră relele pe care le poartă cu sine sub-nietzscheanismul cipului magic. El ne avertizează asupra erei iluziei pe care Techno-ideologia o propagă, unde acumularea minciunilor, dar și a verosimilului, conduce la ideea că totul se echivalează și că nu mai trebuie crezut în nimic. El demontează mecanismele aferente de manipulare a adevărului, de ficționalizare a informației și de proliferare a armamentelor de anihilare. Papa Leon al XIV-lea merge până la a recurge la termenii de sclav și colon pentru a descrie mecanismul de derealizare a umanității — a calităților ei intrinseci, precum imaginația și decizia, demnitatea și libertatea — pe care îl induce această voință de putere dematerializată.
Marile firme ale industriei digitale, care au confiscat în propriul beneficiu trei milenii și jumătate de istorie comună, au ceva faustic în ideologiile postumaniste sau transumaniste care le guvernează. Prejudiciul social pe care îl vor provoca, uriaș, rămâne totuși mic în comparație cu rana mentală pe care o vor adânci, incomensurabilă. Fără a uita că visul înșelător al supraomului s-ar putea transforma în adevăratul coșmar al ființei limitate. Căci nu este decât un pas de la eliminarea slăbiciunilor la exterminarea celor slabi.
Este această interpelare pontificală, care valorează cât un strigăt de alarmă, o obsesie creștină? Nicidecum. La prezentarea enciclicei la Roma, Chris Olah, una dintre figurile centrale ale Anthropic, compania americană aflată în spatele lui Claude și care s-a distanțat de Donald Trump, a dorit să fie prezent alături de Papa Leon al XIV-lea pentru a spune că, da, controlul și devenirea inteligenței artificiale nu pot fi lăsate în mâinile propriilor ei actori. Papa Leon al XIV-lea nu intenționează să reglementeze nimic. El ne cheamă să rezistăm. Împreună, fie că credem în Cer, fie că nu credem. Pentru că în joc se află comuniunea noastră umană. Iar prin aceasta, succesorul lui Petru arată și demonstrează tinerețea mereu renăscută a creștinismului.”
Sursa: Le Figaro
