“La un an după victoria la limită a lui Friedrich Merz și formarea unei noi mari coaliții între CDU-CSU și SPD, în mai 2025, alegerile din puternicul land Baden-Württemberg aveau valoarea unui test politic. Ele au confirmat fragilitatea bazei politice a noului cancelar. Verzii au obținut 30,2% din voturi, devansând CDU (29,7%), ceea ce le permite să își păstreze puterea. AfD a înregistrat o străpungere istorică într-un land din vestul Germaniei, cu 18,8% din sufragii, în timp ce SPD a fost zdrobit, reușind să atragă doar 5,5% dintre alegători.
Declinul celor două partide care au organizat viața politică germană încă de la fondarea Republicii Federale, precum și ascensiunea extremei drepte, reprezintă consecința directă a crizei existențiale prin care trece Germania. O criză demografică, marcată de scăderea populației cu 100.000 de persoane în 2025. O criză economică, odată cu succesiunea recesiunii din 2023 și 2024 și apoi a unei creșteri anemice de 0,2% în 2025. O criză socială, odată cu creșterea șomajului (6,5% din populația activă), generată de multiplicarea concedierilor — 52.000 de posturi eliminate în industria auto și 150.000 în metalurgie și electronică în 2025. O criză strategică, provocată de prinderea Germaniei între America iliberală a lui Trump, care nu mai este un protector, ci un prădător, amenințarea militară a Rusiei și dominația economică, respectiv concurența neloială a Chinei.
Friedrich Merz a rupt perioada de negarea a dificultăților țării sale și cu imobilismul politic pentru a pune Germania în mișcare, a-i transforma economia, a debirocratiza statul și a-i redefini postura diplomatică. Apărarea și securitatea se află în centrul acestei schimbări de direcție.
Premisa a fost revizuirea Constituției, care a permis ridicarea frânei datoriei ce plafona noile împrumuturi federale la 0,35% din PIB, excluzând cheltuielile de apărare de peste 1% din PIB și creând un fond special de investiții de 500 de miliarde de euro. Efortul de apărare, limitat în medie la 1,38% din PIB începând din anul 2000, a fost ridicat la 2,4% din PIB și va ajunge la 3% în 2030. Bugetul armatei va atinge 93 de miliarde de euro în 2027, 136,5 miliarde în 2028 și 153 de miliarde în 2029 — în timp ce în Franța el va stagna în jurul a 70 de miliarde. Obiectivul este transformarea Bundeswehrului în cea mai puternică armată convențională din Europa în cursul următorului deceniu, cu 260.000 de soldați și 200.000 de rezerviști.
Pentru aceasta, Germania intenționează să reconvertească o parte din capacitățile sale industriale, în special situri din industria auto, către producția de armament. Companiile germane beneficiază nu doar de comenzi de 83 de miliarde de euro în 2026, ci și de ajutoare pentru inovare rapide și consistente. Industria de apărare cunoaște astfel o expansiune spectaculoasă, simbolizată de ascensiunea meteorică a Rheinmetall (al cărei portofoliu de comenzi se apropie de 55 de miliarde de euro), dar și de start-up-uri precum Helsing și Quantum în domeniul dronelor, respectiv OHB, Isar, Polaris sau Constellr în sectorul spațial, care face obiectul unui plan de investiții de 35 de miliarde de euro până în 2030. Germania a devenit astfel, în 2025, cu o cotă de piață de 5,7%, al patrulea exportator mondial de armament, înaintea Chinei (5,6%).
În cele din urmă, Friedrich Merz urmărește repoziționarea Germaniei într-un sistem internațional care se recompune în blocuri în jurul unor puteri imperiale. Prioritatea constă în consolidarea dominației Germaniei asupra Uniunii Europene, a marii sale piețe și a monedei comune, prin controlul asupra Comisiei și Parlamentului European. Obiectivul este reorientarea exporturilor industriei germane către Europa, dar și către polii dinamici ai economiei mondiale din afara Chinei și Statelor Unite, precum ASEAN, Australia și Coreea, India sau America Latină. Simultan, Germania continuă să respingă orice formă de protecționism sau autonomie strategică a Uniunii, dorind să păstreze cu orice preț relația cu Statele Unite și reasigurarea NATO — chiar dacă aceasta este în mare măsură fictivă — precum și legăturile comerciale cu China.
Dezghețul tardiv al Germaniei este un lucru pozitiv pentru Europa. Reînarmarea sa este indispensabilă securității continentului și descurajării Rusiei. Totuși, noua orientare germană ridică întrebări serioase. Transformarea modelului german este afectată de slaba popularitate a lui Friedrich Merz și dominată de amenințarea unei eventuale veniri la putere a AfD în 2029 — perspectivă nici mai puțin probabilă, nici mai puțin îngrijorătoare decât victoria RN la alegerile prezidențiale franceze din 2027.
Cu atât mai mult cu cât Germania se modernizează pe o bază strict națională și exclusiv în funcție de propriile interese, în slujba cărora nu ezită să mobilizeze Uniunea Europeană, ale cărei instituții le controlează de facto după Brexit. Or, Germania poartă responsabilitatea principală pentru majoritatea erorilor strategice care au slăbit Europa de la începutul secolului: euro-ul puternic, răspunsul deflaționist la criza din 2008, dezarmarea unilaterală a continentului după 1989, demantelarea industriei nucleare și derapajele politicii energetice, distrugerea metodică a industriei auto după dezvăluirea practicilor frauduloase ale Volkswagen, precum și deschiderea necondiționată a frontierelor pentru imigrație.
Nu putem decât să salutăm faptul că s-a produs o trezire la realitate și că pozițiile Berlinului au evoluat considerabil în privința „Green Deal”-ului, a reînarmării sau a controlului imigrației. Se poate însă regreta faptul că Germania își conduce salvarea industriei și reînarmarea ignorându-și, ba chiar zdrobindu-și, partenerii. Domeniul apărării este emblematic în acest sens: prioritatea este acordată sistematic companiilor germane sau comenzilor plasate în Statele Unite (F-35 pentru 8,5 miliarde de euro, Chinook pentru 7 miliarde, P-8 Poseidon pentru 1,1 miliarde) ori în Israel (Arrow 3 pentru 3 miliarde de euro), în detrimentul furnizorilor europeni.
Germania se reinventează acum printr-o suveranitate fără limite, eliberată de orice culpabilitate și de orice ancorare în memoria celui de-Al Doilea Război Mondial. Revenirea la un discurs și la o postură strategică servește unei ambiții naționale asumate fără complexe, care nu ezită să își lovească frontal partenerii. Acest lucru este valabil în special pentru Franța, a cărei ruină economică, faliment financiar și compromitere totală a conducătorilor sunt exploatate de Berlin pentru a-i submina ultimele atuuri în domeniul nuclear civil, al apărării, al aeronauticii și al spațiului cosmic.
Refondarea Germaniei în jurul revenirii sentimentului național, al reînarmării și al convingerii propriei superiorități morale este inseparabilă de tentația excesului și nu poate să nu provoace îngrijorare, cu atât mai mult în umbra proiectată de AfD. Cel mai bun antidot pentru Germania, ca și pentru Europa, ar fi redresarea Franței; cel mai mare risc este accelerarea prăbușirii Franței.”
Sursa: Le Figaro
